Alegeți o limbă
Triumful neaşteptat şi copleşitor al Partidului Naţional Scoţian (SNP) în urma alegerilor de săptămâna trecută – când au câştigat împotriva oricărui pronostic 69 din cele 129 de locuri în Parlamentul local – a deschis porţile pentru un referendum privind independenţa Scoţiei. Considerată o himeră cu 10 sau 15 ani în urmă, posibilitatea independenţei începe să fie luată în serios, chiar dacă sondajele recente arată că, în mod paradoxal, englezii doresc ruptura mai mult decât scoţienii.
Sistemul de autoguvernare al Scoţiei, numit "devoluțiune" sau transfer de competenţe, a fost pus în practică de laburişti în 1997. Această descentralizare era bazată pe ideea că, cu cât mai multă autonomie au scoţienii, cu atât mai puţin îşi vor dori independenţa. Mulţi cred acum că s-a întâmplat exact invers. Alţii spun că asta se va vedea la capătul drumului.
Identitatea naţională nu este pusă în discuţie
Victoria SNP-ului a avut ecou în Spania datorită asemănării cu dorinţele separatiste ale populaţiei basce şi catalane. Dar există şi diferenţe enorme. Regatul Unit al Marii Britanii s-a format cu patru secole în urmă prin urcarea lui Iacob al VI-lea al Scoţiei pe tronul Angliei şi s-a pecetluit cu unificarea voluntară a Parlamentelor un secol mai târziu, în 1707.
Spre deosebire de Marea Britanie, Spania are o hartă complexă formată din 17 regiuni autonome, cu diferite grade de ambiţie de autoguvernare. Revenind la cazul Scoţiei, săracul este cel care vrea să plece, nu cel bogat [spre deosebire de Spania, unde Catalonia și Ţara Bascilor sunt regiuni bogate]. Iar identitatea naţională a scoţienilor şi a englezilor nu este pusă în discuţie.
Oricare ar fi motivele, posibilitatea ca Alex Salmond, carismaticul lider separatist, să obţină organizarea unui referendum nu declanşează nicio furtună politică în Marea Britanie. "Este cam optimist din partea SNP-ului să creadă că ar putea câştiga un referendum pentru independenţă", consideră istoricul Sebastian Balfour, profesor emerit de Studii spaniole contemporane la Şcoala de Economie din Londra.
"SNP-ul ar fi foarte afectat de un rezultat negativ din cauza unei situaţii curioase care diferă mult de situaţia din Spania, pentru că există mult mai mulţi englezi decât scoţieni în favoarea independenţei Scoţiei şi sunt mai puţini englezi împotrivă decât scoţieni. Există un curent de opinie puternic din partea scoţienilor în favoarea păstrării uniunii cu Anglia. De parcă englezii ar fi trecut de la o identitate naţionalisto-imperialistă la o identitate post-naţională, o identitate civică să spunem, mai locală, sau regională, şi mi se pare foarte îndoielnic ca SNP-ul să ridice problema referendumului deocamdată. Altceva ar fi – şi cred că este strategia sa pe termen lung – să demonstreze capacitatea de a gestiona afacerile interne apărând interesele Scoţiei", spune acesta.
Scoţia mai scoţiană decât Catalonia catalană
Cum poate fi afectată Spania de triumful copleşitor al SNP-ului? "Poate să întărească până la un anumit punct opiniile pro-independenţă, dar nu cred că va avea un mare impact", afirmă Balfour. "Nu mi se pare aşa important. Sunt mari diferenţe, şi în realitate Scoţia seamănă cu Catalonia şi Ţara Bascilor în sensul că poate conta pe un partid naţionalist care deţine majoritatea în Parlament. Asta nu este ceva nou în Spania", adaugă el.
Scoţia este naţionalistă "în sensul că marea majoritate a oamenilor se consideră, înainte de toate, scoţieni; dar sunt de asemenea şi britanici", este de acord David McCrone, co-director al Institutului de Guvernare al Universităţii din Edinburgh. "În Catalonia, această chestiune se situează pe o scară cu cinci niveluri: să fii catalan dar nu spaniol; să fii mai mult catalan decât spaniol; să fii la fel de catalan precum spaniol; să fii mai mult spaniol decât catalan; să fii spaniol dar nu catalan. În acest sens, Scoţia este mult mai scoţiană decât Catalonia catalană. Asta se întâmplă din cauza imigraţiei din restul Spaniei. Şi poate şi din cauza problemelor lingvistice", asigură el.
În cazul Scoţiei, limba nu este o problemă. "Limba a fost eliminată ca o taxă pe care lumea trebuie să o plătească pentru a fi scoţiană", explică el. "Să fii scoţian este o problemă de teritoriu, nu o problemă lingvistică sau etnică. Şi astfel este mai uşor ca oamenii care vin în Scoţia să se simtă scoţieni. Limba nu se transformă într-un motiv de a fi, într-un element esenţial al identificării naţionale sau într-o formă de a exprima diferenţele cum se întâmplă cu religia sau cu limba în Quebec". Sau în Ţara Galilor, unde naţionalismul este mai slab decât în Scoţia, dar aproape unul din patru galezi vorbeşte galeza.
Dezbatere despre definirea gradului de autonomie
Din cauza aceasta, dezbaterea despre independenţă are în Scoţia tonuri mai pragmatice decât cele din jurul aceleiaşi idei în Ţara Bascilor sau în Catalonia. După părerea lui McCrone, victoria SNP-ului nu este neapărat cea a separatismului asupra unionismului; este mai degrabă un indice al gradului de autonomie pe care îl vor scoţienii. "În ultimii 20 de ani, unii ne-am străduit mai puţin să distingem între independenţă şi autonomie şi mult mai mult să studiem problema evoluţiei guvernului autonom. Dezbaterea constă în realitate în definirea gradului de autonomie al guvernului şi a modalităţilor de a obţine o autonomie şi mai mare".
McCrone râde de modul simplu în care se analizeză la Londra problema scoţiană. "Viziunea metropolitană tinde să aibă două puncte de vedere: că Scoţia nu va fi niciodată independentă sau că independenţa este inevitabilă. Cred că este mult mai complicat de atât. Trăim într-o lume în care ceea ce este legat de independenţă constituie o problemă. În realitate vorbim de grade de autoguvernare. Dacă prin independenţă se înţelege clasicul stat independent din secolul al XIX-lea cu armate şi frontiere şi toate aceste lucruri, sigur că nu. Aceasta nu este lumea în care trăim".
"Trăim într-o lume în care autonomia se situează la mai multe niveluri", explică el. "Atât statul spaniol cât şi cel britanic fac parte din Uniunea Europeană. Iar UE este puternică. Nu este vorba de o suveranitate aboslută, ci de una împărtăşită. Predicţia mea personală este că Marea Britanie va urma calea confederaţiilor", continuă David McCrone.
"Cu alte cuvinte, atunci când va fi să fie, într-un moment din viitor, vor exista grade de autoguvernare mai mari. La fel cum sunt – din motive foarte diferite şi în alt context – în Belgia. Transferul de puteri spre regiunile Flandra şi Valonia este considerabil. Ne îndreptăm spre o lume confederală, nu o lume de state absolut independente. O lume în care Scoţia, Catalonia şi bineînţeles Ţara Bascilor vor merge mai departe cu guvernarea autonomă. Lucrurile se schimbă. Iar atitudinea guvernelor centrale este absolut crucială. În Marea Britanie, conservatorii au învăţat câteva lecţii din trecut. Nu mai sunt atât de agresivi şi stupizi cum erau înainte, când deţineau puterea. Vom vedea cât îi tine", conchide el.
Vom ajunge să vedem Regatul Destrămat al Marii Britanii? După cum spune Alex Salmond: "Spuneau că nu va exista niciodată un Parlament scoţian, şi există. Spuneau că nu vom câştiga niciodată alegerile, şi le-am câştigat în 2007. Că niciodată nu vom avea majoritatea absolută, şi o avem. Acum spun că nu vom câştiga niciodată un referendum pentru independenţă". Cine ştie!
Economie
Petrolul nu garantează independenţa
Potrivit Neue Zürcher Zeitung, "independenţa Scoţiei nu ar fi rezonabilă din punct de vedere economic", chiar dacă aceasta dispune "şi de alte mărfuri decât petrolul, whisky-ul şi cimpoiul". Cu 15 453 miliarde lire sterline (17 811 miliarde de euro) generate în 2007, energia rămâne principala sursă de venituri, precizează ziarul din Zürich. Dar cu fluctuaţia preţurilor şi scăderea rezervelor de petrol, stabilirea unui buget constant pe termen mediu "va fi o adevărată provocare pentru Scoţia". Energia eoliană, în măsură să atenueze aceste pierderi, este desigur "în plină dezvoltare, dar rămâne pentru moment o operaţie care nu aduce încă profituri". Finanţele, celălalt stâlp al economiei scoţiene, sunt de asemenea volatile în vremuri de criză, scrie NZZ. Royal Bank of Scotland şi HBOS au trebuit să fie salvate de contribuabilii britanici. "Visul de independenţă ar conduce prin urmare la o trezire brutală pentru scoţieni. O mai mare autonomie financiară, în schimb, le-ar putea dinamiza economia", conchide ziarul.
