Alegeți o limbă
După Irlanda, criza datoriilor a mai devorat un al doilea guvern. Aşa cum irlandezii îl debarcaseră pe Brian Cowen în februarie, portughezii l-au concediat în 5 iunie pe José Sócrates şi partidul său socialist,în favoarea opoziţiei.
În Portugalia ca şi în Irlanda, alegătorii au sancţionat executivul la putere pentru incapacitatea de a propune alte soluţii în loc de măsuri de austeritate pentru a linişti pieţele (iarăşi ele) cu privire la solvabilitatea băncilor sau a statelor şi pentru a rambursa miliardele împrumutate de UE şi FMI. Cu toate acestea, în Portugalia ca şi în Irlanda, noii locatari din camera de control preiau marile linii ale planurilor de rigoare care i-au costat postul pe predecesorii lor. "Nu avem de ales", spun ei : capacitatea lor de a obţine finanţare pe pieţe (şi, prin urmare, de a finanţa politicile publice) - ca şi supravieţuirea monedei euro, adăugă partenerii lor europeni - sunt în joc.
Niciodată în istoria Europei statele suverane nu au avut o margine de manevră atât de redusă în domenii cheie cum ar fi finanţele publice şi fiscalitatea, în asemenea măsură încât este acum greu să se facă distincţia, în acţiunile lor, între guverne de stânga sau de dreapta.
Şi niciodată integrarea europeană nu a părut atât de concretă în ochii opiniei publice ca şi ai liderilor politici. Şi totuşi am putea regreta că cei din urmă par mai curând să reacţioneze la evenimente în loc de a fi instigatorii acestora. Iar europenii nu par să aprecieze. Şi o arată în urne şi pe străzi.
