Statele ar vrea să îşi păstreze comisarii

Publicat pe 21 mai 2013 la 13:55

“Liderii statelor europene vor să tundă iarba de sub Tratatul de la Lisabona”, atrage atenţia Spiegel Online
Site-ul publicaţiei germane, citând surse diplomatice, relatează că cei 27 de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor europene s-au pus de acord să nu reducă numărul comisarilor europeni. O evoluţie previzibilă pentru Tratatul de la Lisabona.

În prezent, fiecare stat membru UE are dreptul să desemneze un comisar, iar şefii de stat şi de guvern doresc să menţină această regulă şi pentru viitoarea Comisie Europeană, care va fi formată după alegerile europarlamentare din 2014.

Decizia va fi anunţată cu ocazia reuniunii Consiliului European care se va desfăşura pe 22 mai la Bruxelles, explică Spiegel Online. Menţinerea numărului de 27 de comisari necesită o decizie luată în unanimitate, dar nicio ţară nu a anunţat că se va opune, întrucât, notează site-ul,

dacă numărul comisarilor europeni va fi redus la 19, unele state membre UE nu vor avea reprezentanţi în Comisia Europeană o întreagă legislatură.

Newsletter în limba română

“Fiecare comisar necesită costuri de aproximativ 1,5 - 2 milioane de euro anual”, remarcă Spiegel Online, apreciind că, într-o perioadă de austeritate, “această decizie va fi dificil de prezentat, din punct de vedere financiar, contribuabililor”.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect