Alegeți o limbă
Fenomenul este bine cunoscut, consideră Virgínia Ferreira, de la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Coimbra (UC): "La vecinii noştri din Spania, sunt numiţi "mileuristas" [cei care câştigă 1000 de euro]. Aici, ei câştigă doar jumătate, în jur de 500 de euro". Totuşi, a-i numi o generaţie pierdută i se pare exagerat: "Este o formulă, o expresie care simplifică o realitate complexă".
Tinerii sunt din ce în ce mai puţin numeroşi. În 1999, potrivit Institutului portughez de Statistică, erau 3.1 milioane, dintre care 48% între 15 şi 24 de ani (1,5 milioane). În 2008, ei erau cu 327 000 mai puţin, dintre care 295 000 între 15 şi 24 de ani ! Este de altfel generaţia cea mai şcolarizată din istoria noastră. Pentru anul şcolar 2007-2008, 377 000 de studenţi erau înscrişi în învăţământul superior, o creştere de 20% faţă de 1995-1996. La sfârşitul anului 2008, universităţile portugheze au trimis peste 83 000 de absolvenţi pe piaţa muncii, 16% mai mult decât anul precedent. Cu toate acestea, "generaţiile anterioare s-au integrat mai repede în câmpul muncii", consideră Carlos Gonçalves, care a studiat potenţialul de angajare al absolvenţilor de facultăţi. Astăzi trebuie mai mult timp. Iar cei care reuşesc obţin adeseori contracte pe termen scurt sau sub regimul "recibos verdes" [ "chitanţele verzi", concepute iniţial pentru a compensa activităţi independente, dar care s-au generalizat şi au devenit embleme ale precarităţii în Portugalia].
Exemplul tipic: licenţiatul angajat într-un centru de apel. Pentru Elisio Estanque, de la Facultatea de Economie a UC, exista odinioară "un potenţial de angajare legat de ucenicie, de stagiu". Elevii încercau să-şi urmeze gusturile, sau o vocaţie. Apoi, educaţia "s-a democratizat, s-a mercantilizat". Garanţiile s-au spulberat. Iar criza a accentuat decalajul. Astăzi, "principala preocupare este de a şti dacă un curs are sau nu o piaţă profesională. Unul dintre rezultatele perverse este că elevii de astăzi au dificultăţi în a obţine rezultate mai bune".
Prea odcili şi prea tineri pentru a protesta
Dezastrul nu afectează numai absolvenţii de facultate, dar şi pe cei mai puţin calificaţi - în fiecare zi, întreprinderi dau faliment, fabrici se închid. Tranziţia de la lumea tinereţii la maturitate nu mai este aceeaşi. Tinerii sunt forţaţi să locuiască cu părinţii lor. Ei îşi amână angajamentele, fie cumpărarea de locuinţe sau pornirea unei familii, observă Virginia Ferreira. Peste tot, se doreşte un loc de muncă precar. Nu pentru că este mai bun, ci pentru că nu se găseşte altceva. "În jurul meu, toată lumea este deprimată, fiindcă nu există perspective şi locurile de muncă sunt nesatisfăcătoare", scapă Sara Gamito, din mişcarea Precários Inflexíveis. "Toţi se simt legaţi de mâini şi de picioare şi îşi pierd curajul".
"Chiar dacă nu ne definim doar prin ceea ce facem, munca joacă un rol fundamental în construcţia de sine", spune Sofia Marques da Silva, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Educationale din cadrul Universităţii din Porto. "Iar salariul este un element esenţial pentru a avea acces la bunuri şi pentru a organiza tranziţia de la o vârstă la alta. Fără salariu, există un sentiment de declin, inclusiv al demnităţii". Sofia Marques da Silva refuză să vorbească de generaţie "pierdută", dar este convinsă că "acestei generaţii îi este foarte greu să aibă o cultură a proiectului, să-şi imagineze ce va face în vremuri care nu sunt imediate".
Ea îşi limitează la prezent sentimentul trecerii timpului, ceea ce Sofia Marques da Silva consideră "periculos" : "Cineva care nu îşi imaginează etape în viaţa lui ar putea dori, uneori, un singur lucru, să profite repede de momente, de senzaţii imediate". Nu vedem cu adevărat revolte, ca în alte ţări europene, dar există o creştere a criminalităţii. Elisio Estanque constată o alienare şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la starea democraţiei. În primul rând, pentru că sistemul nu poate funcţiona fără o bază de participare electorală, dar mai ales pentru că este esenţial să existe asociaţii pentru a unge mecanismul. Iar "tinerii sunt reticenţi în a participa, ei sunt condiţionaţi de frică".
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Există mai multe focare de protest, pe blog-uri sau în mişcări, aminteşte Cristina Andrade, din Fartos d'Estes Recibos Verdes [Sătui de chitanţele verzi]. Dar ceea ce domină, spune Sofia Marques da Silva, este o "docilitate înfricoşătoare". "Întreprinderile consideră tinerii ca fiind docili. Ei acceptă orice". Într-un sondaj efectuat în Casa de Juventude [echivalentul MJC franceze, Casa Tineretuluo] de la Matosinhos, lângă Porto, cercetătorul a auzit o observaţie elocventă : "Ei mănâncă tot şi nu ne lasă decât oasele".
ÎN EUROPA
Emancipare inegală
Tinerii portughezi constrânşi să locuiască la părinţii lor, deoarece nu au mijloace să-şi plătească chiria unei locuinţe, nu reprezintă o excepţie. În Spania vecină sunt 72 % printre cei între 20-30 de ani în a nu-şi părăsi domiciliul familial; în Italia, 70 % şi în Irlanda, 61 %. La cealaltă extremă, doar 18 % dintre tinerii suedezi locuiesc cu părinţii lor, ceva mai puţin decât englezii (28 %) şi francezii (35 %). Aceste cifre scad când tinerii au un loc de muncă, chiar dacă difuzarea locurilor de muncă precare (interim, contracte temporare, contracte pentru un proiect), mai ales în Italia şi Spania, "contribuie să frustreze ulterior dorinţa de autonomie a tinerilor", scrie La Repubblica.
Potrivit acestui cotidian, tinerii decid să îşi părăsească domiciliul familial în mod esenţial îin funcţie de sistemul de protecţie socială: "Acolo unde nu există alocaţii de ajutor pentru studenţi sau pentru persoanele care caută un prim loc de muncă, a rămâne la părinţii săi devine o alegere necesară". Alte motive, "tradiţiile şi modelele familiale, nivelul de instrucţie şi durata studiilor".
"În Italia, ca şi în Spania şi Grecia, o mare parte a protecţiei sociale este încredinţată familiilor iar majoritatea nu au posibilitatea de a întreţine un copil", explică ziarului din Roma, Chiara Saraceno, co-autoare a primuluiraport comparativ asupra familiilor, muncii şi reţelelor sociale din Europa. "În alte părţi, în Europa de Nord, unde bursele de studii sunt mult mai răspândite şi criteriilr pentru a le obţine mai puţin riguroase, şi unde există o veritabilă protecţie socială, faptul că tânărul mai trăieşte cu părinţii este considerat o anomalie. Pe de altă parte, acolo unde chiriile sunt simple şi accesibile, tinerii pleacă", adaugă ea. "Englezii, suedezii, francezii şi irlandezii sunt gata să se îndatoreze pentru a-şi plăti chiria, în timp ce apartamentele familiale predomină la spanioli şi italieni". În sfârşit, adaugă La Repubblica, "şi religia are un rol de jucat: în ţările catolice, căsătoria rămânând principalul motiv de a-ţi părăsi părinţii".
