Alegeți o limbă
Frank Higgins, cincizeci de ani, poartă o frumoasă uniformă verde de soldat din regimentul britanic din Irlanda de Nord, bereta verde cu moţ pe cap. El depune prima crizantemă pe mormântul legionarilor polonezi din Primul Război Mondial. "Piłsudski, vă aduceţi aminte, voi, cine era Piłsudski ?" [Mareşalul Józef Piłsudski, fondatorul Poloniei independente după primul război mondial] Toată lumea răspunde afirmativ, ca şi cum întrebarea ar fi fost despre regina Angliei. În grup, mai mulţi tineri tatuaţi.
Printre ei se numără Stuart, un electrician care atunci când a vizitat cimitirul militar din cartierul Rakowice în Cracovia, a vărsat o lacrimă pe mormintele aviatorilor polonezi. Printre ei este şi Mark, care lucrează pentru un constructor aeronautic şi face parte din Red Hand Commando, un grup paramilitar din Belfast, oficial dezarmat cu un an în urmă. Între vizita castelului Wawel [castelul regal din Cracovia], excursia în minele de sare din Wieliczka şi discuţiile cu studenţi polonezi în cârciumile oraşului, Mark încearcă să se gândească la ce să facă pentru a evita probleme grave celor 30 000 de imigranţi polonezi care trăiesc în Ulster.
Nu le trebuie mare lucru polonezilor pentru a intra în bucluc, mai ales că majoritatea acestora se instalează în cartierul protestanţilor din estul Belfastului. "Chiriile sunt mai mici decât în cartierele catolice", explică Aleksandra Łojek-Magdziarz, din Asociaţia poloneză din Belfast. În primăvara anului 2009, la ieşirea de la un meci Irlanda de Nord - Polonia, suporterii originari mai ales din Polonia, Ţara Galilor şi Scoţia au devastat centrul oraşului Belfast.
Paramilitari debarcă la seratele poloneze
Ca răspuns, grupuri paramilitare protestante au atacat 150 de case poloneze. "Cele mai multe dintre victime erau familii poloneze inocente", confirmă Maciej Bator, directorul Asociaţiei poloneze din Irlanda de Nord. Dar admite totuşi că polonezii nu sunt întotdeauna curaţi ca lacrima în conflictul cu protestanţii. Adeseori certurile pornesc de la chefurile lor nocturne prea udate.
Problema este că polonezii nu-şi dau seama de riscul pe care îl iau încălcând regulile de viaţă ale cartierului. "În caz de probleme de vecinătate în Belfast, nu sunt chemaţi să intervină funcţionari publici sau poliţişti, ci membri ai grupurilor paramilitare, care în mod oficial şi-au depus armele acum câţiva ani", explică Kacper Rękawek, politolog în cadrul Şcolii Superioare de Psihologie Socială din Varşovia şi autor al unor publicaţii asupra conflictului din Irlanda de Nord.
Nu este neobişnuit ca bărbaţi în civil, uneori cu Kalaşnicov-uri, să apară în seratele poloneze şi să dea imigranţilor 24 de ore pentru a-şi găsi o nouă casă. Doar neplăcerile acestor petrecăreţi îi jenează pe vecinii lor protestanţi ? "Deşi afluxul masiv de polonezi în Belfast datează de şase ani, mulţi dintre ei încă nu vorbesc engleză, şi nu răspund nici măcar la formulele de politeţe, deoarece nu le înţeleg", constată Maciej Bator.
Aşezat într-un restaurant din Cracovia, în faţa farfuriei sale de sfeclă prăjită, pe care de obicei nu o suportă, Frank Higgins visează la o toleranţă binevoitoare. Când avea nouă ani, a fost trasată Linia de Pace între Shankill Road şi Falls. Un zid de beton armat de 5 metri înălţime, garnisit cu sârmă ghimpată pentru a preveni orice proiecţie de sticle cu benzină. Şi asta de-a lungul a aproape 3 kilometri, cu o grilă de oţel la fiecare 100 de metri.
De la sârma ghimpată de la Belfast la cea de la Auschwitz
Linia de Pace a transformat Belfastul în oraş de război timp de aproape 20 de ani. Baricadele de pe Falls Road erau sub comanda IRA, cele de pe Shankill Road erau împărţite între loialiştii din Ulster Defence Association (UDA), Ulster Volunteer Force (UVF) şi Red Hand Commando. Din cel din urmă face parte Mark, care a devenit un lider informal al comunităţii sale din Carrickfergus, un mic oraş din Ulster, plin de loialişti protestanţi şi de polonezi catolici.
Dar Mark nu ar fi aterizat probabil niciodată în Polonia, dacă Frank Higgins nu i-ar fi arătat asemănarea dintre sârma ghimpată de la Belfast şi cea de la Auschwitz. Acestuia, după ce a părăsit armata, i-au trebuit câţiva ani pentru a trece de la stadiul de soldat şi muncitor de şantier naval la cel de profesor de istorie, specializat în istoria Holocaustului.
Când a venit timpul pentru pace în Irlanda de Nord (cel puţin pe hârtie), fostul comando şi-a stabilit să trimită paramilitari din Belfast în excursie la Auschwitz. "Ca să poată vedea consecinţa rasismului în forma sa cea mai pură", spune el.
Un mic început pentru mari schimbări
Proiectul a luat formă odată cu apariţia polonezilor în Ulster. "Am ştiut imediat că imigranţii polonezi ar putea deveni victime ale rasismului în Irlanda de Nord", declară Frank. Şi a avut dreptate. "Mi se reproşau toate relele din lume : faptul că polonezii catolici le luau protestanţilor locurile de muncă şi locuinţele", povesteşte Darius, un fost vânzător într-un magazin astăzi angajat într-o societate de securitate. "Am auzit chiar că eram vinovaţi pentru criza din Irlanda de Nord."
Deci, pentru oamenii ca Mark (care credeau că în Polonia oamenii mor de foame) şi Darius (care acum câţiva ani nu vedea nicio diferenţă între un irlandez şi un irlandez de Nord), Frank Higgins a creat programul "Thin Edge of the Wedge", care s-ar putea traduce ca "un început mic de schimbări mari".
El a adus de partea cauzei sale Uniunea Europeană, care finanţează formările, Asociaţia poloneză în Irlanda de Nord, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Cracovia (Uniwersytet Jagielloński), Clubul Dialogului din Cracovia, şi în sfârşit, o parte din deputaţii polonezi. Cursurile de 12 săptămâni de istorie a rasismului, istorie poloneză şi psihologie reunesc astăzi lideri ai organizaţiilor paramilitare şi foşti deţinuţi (inclusiv foşti terorişti) din Ulster.
Aceştia sunt cei mai influenţi oameni din comunităţile din Belfast. Frank are intenţia fermă de a forma sute de oameni din acest mediu în următorii 3 ani. "Geniul lui Frank este inimaginabil", spune Alexandra Łojek-Magdziarz. „El a făcut ceva de neconceput: a dus în Polonia oameni plini de prejudecăţi negative despre ţară, care revin transformaţi în admiratori fervenţi ai ţării de pe malul Vistulei."
Imigraţie
Despre criză şi jumulitorii de curcani estonieni
"Estonienii au ei o parte de vină în criza irlandeză ?" se întreabă Postimees. Ziarul estonian consideră că, dacă termenul "vină" este cam prea dur, există totuşi o legătură. Întrucât acum câţiva ani, pentru estonieni, Irlanda devenise sinonim cu jumulire de curcani. Mulţi lucrători străini din Europa Centrală şi de Est plecaseră la muncă în Irlanda, unde "miracolul economic" al anilor '90 oferise locuri de muncă în construcţii sau în ferme, cu salarii mari. Cum muncitorii străini care se stabileau acolo aveau nevoie de un acoperiş, irlandezii au început să cumpere clădiri cu împrumuturi ieftine de la bănci pentru a le închiria forţei de muncă străine. "Deci, astfel 'jumulitorii noştri de curcani' au contribuit, fără să ştie, la cimentarea problemelor cu care se confruntă astăzi Irlanda", concluzionează Postimees.
