Trandafiri ofiliţi împotriva lui Barroso

In contextul unei Europe în criză, dreapta europeană ar trebui să fie o ţintă uşoară. Cum să explicăm atunci letargia socialiştilor europeni, se întreabă analistul politic Ilana Bet-El cu puţin timp înainte de scrutinul din 7 iunie.

Publicat pe 27 mai 2009 la 18:26

De curând, după ce îmi croisem un drum soporific printre manifestele partidelor pentru alegerile europene, am fost surprinsă de comentariul unui ziarist despre socialişti, anume că "e nevoie de un mare tupeu pentru un grup care-i conţine pe Laburiştii britanici să afirme o diferenţă faţă de partidele conservatoare cum este 'Ei respectă piaţa. Noi ne respectăm convingerile' ".

Şi cu toate că genul ăsta de prostii nu sunt bune pentru imagine, ce-i şi mai rău este că socialiştii, datorită disensiunii şi a neînţelegerilor din rândurile lor, nu reuşesc să se hotărască asupra unui candidat la preşedinţia Comisiei Europene. În afară de a fi cu totul ridicol - cum poate un grup care aspiră la putere să nu reuşească să producă un candidat pentru conducere?

Sunt aici trei mari implicaţii. Prima este că nu va fi nici o luptă pentru una dintre responsabilităţile cele mai importante în UE. De fapt, preşedintele actual, José-Manuel Barroso, nu numai că va primi sprijin din partea propriului său grup de centru-dreapta, PPE, dar probabil, de asemenea din partea unora sau a tuturora dintre socialişti. Cea de-a doua este că dl Barroso nu este neapărat un candidat bun, dar el va căştiga. Săptămâna trecută Bruxelles-ul a fost şocat, pentru că un cronicar de la Financial Times a declarat: "Nimic în politica europeană nu este mai neplăcut decât aparentul inevitabil alt mandat de cinci ani al lui José Manuel Barroso, preşedintele portughez al Comisiei. El şi-a petrecut cea mai mare parte din ultimii ani cultivându-şi re-alegerea, mai degrabă decât a şi-face munca ... În opinia mea, domnul Barroso se numără printre cei mai slabi preşedinţi ai Comisiei de până acum, un om searbăd, lipsit de curaj politic."

Ce este interesant este că foarte puţini dintre cei cu care am vorbit în instituţiile UE, contrazic această declaraţie în totalitate. Este de deplâns totuşi, că, dintr-un bloc de peste 400 de milioane de persoane, doar unul singur - recunoscut cel puţin nesatisfăcător - este considerat potrivit, public, pentru a fi preşedintele Comisiei. Este o statistică uluitoare.

Newsletter în limba română

Există o a treia şi ultimă implicaţie: socialiştii din Europa, în fiecare stat membru ca şi în UE ca grup, par a fi undeva între dezordine şi posibilă dezintegrare. Demonstraţii publice ale acestui fapt devin din ce în ce mai frecvente. În Marea Britanie, partidul Laburist nu mai a avut nimic de-a face cu socialismul de ani de zile.

În Franţa, a fost fascinant - în sensul înfricoşător - de a privi lupta intestină între socialişti la alegerile prezidenţiale în 2007 dar şi în alegerea conducerii partidului din acest an. Deja este destul de rău în sine, dar în plus ne aflăm în mijlocul celei mai grave crize financiare din 1930 încoace - şi socialiştii nu sunt nicăieri. Ar trebui să avanseze nimicitori, împingând dreapta din centru şi peste bord.

Dar în realitate abia se târăsc, pretutindeni în sondajele UE şi naţionale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect