Alegeți o limbă
Nu este surprinzător faptul că marea majoritate a publicului şi a mass-media au fost mulţumiţi de decizia Curţii Administrative Supreme de a dizolva Partidul Muncitorilor. În timp ce unii au salutat decizia Curţii de a condamna neo-naziştii "care luptă împotriva sistemului" şi care nu îşi au locul pe scena politică cehă, alţii o pun la îndoială afirmând că interdicţiile nu reprezintă o soluţie valabilă şi nu fac decât să sporească publicitatea partidelor extremiste. Şi mai există şi un al treilea punct de vedere: fiecare interdicţie de acest gen este o ipocrizie dacă nu se interzice şi KSČM-ul [Partidul Comunist al Boemiei şi Moraviei].
O intervenţie extraordinară
Decizia de a desfiinţa un partid politic sau chiar numai de a suspenda activitatea acestuia reprezintă probabil o intervenţie extraordinară în modul de funcţionare a politicii democratice, şi va provoca întotdeauna reacţii contradictorii. Experienţa noastră de douăzeci de ani de pluralism politic, ne permite totuşi să emitem câteva îndoieli asupra unui punct de vedere naiv, deşi odinioară destul de popular, anume că nici un partid politic nu ar trebui să fie scos în afara legii. Chiar şi forţele politice cele mai detestabile ar trebui să aibă dreptul de a exista întrucât democraţii le vor bate la alegeri libere.
Dar principiul aşa-numit de auto-apărare democratică a prevalat, chiar şi în sistemul juridic ceh. Acest principiu s-a impus în trecut, ca un fel de capac de siguranţă în Germania de după război, constituţională şi democratică, în reacţie la ascensiunea nazismului. Conform acestui principiu, democraţia constituţională de astăzi trebuie să se poată proteja împotriva celor care i-ar pune în pericol existenţa. Instituţiile sale trebuie să fie păzite şi protejate împotriva extremiştilor de tot felul: de la neo-nazişti la gherilele de stânga, trecând prin secte şi societăţi religioase ca de exemplu scientologii. Pentru aceasta, nu avem la dispoziţie numai Codul penal şi legile administrative, dar şi servicii de informaţii specializate presupuse să monitorizeze extremismul politic, cum ar fi Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei din Germania.
Fiecare caz de desfiinţare sau suspendare ale activităţii unui partid extremist prezintă un caz particular sui generis, şi nu este neapărat de fiecare dată auto-apărare. De exemplu, intervenţia judiciară împotriva Blocului Flamand din Belgia în 2004, urmată de schimbarea numelui acestui partid, nu are nimic de-a face cu efortul german pe termen lung de a scoate în afara legii PND-ul (Partidul Naţional Democrat German, partid de extremă dreapta). În Marea Britanie, BNP-ul (Partidul Naţional Britanic, extremă dreapta) a reuşit să evite orice acţiune împotriva lui. Partidul şi-a schimbat chiar şi statutul, deschizându-şi rândurile resortisanţilor minorităţilor etnice, astfel încât să nu poată fi acuzat de discriminare rasială.
De la vorbe la fapte
Cazul Partidului Muncitorilor Ceh şi procedeul Curţii Administrative Supreme, a cărei verdict de 120 de pagini depăşeşte mult cadrul concis al argumentării juridice, este de asemenea foarte special. Cuvintele urâte se transformau în acte violente. Cei care susţin că prin decizia Curţii au fost judecate cuvintele şi ideile şi nu acţiunile înfăptuite legate de ură rasială - deşi este vorba de arderea de case de romi sau de atacuri împotriva minorităţilor sexuale - greşesc. Curtea nu a abolit Partidul Muncitorilor din cauza programului său în general dezgustător şi xenofob, ci pe baza unei analize complexe care a dovedit o legătură directă între discursul verbal al suporterilor partidului, ideologia lor şi acţiunile organizate, violente şi duşmănoase. Decizia Curţii Administrative Supreme nu poate fi înţeleasă ca o simplă intervenţie juridică împotriva extremismului, ci ca o modalitate de a stabili limitele ideologiei şi activismului, ale căror încălcare va fi de acum înainte pedepsită cu desfiinţarea partidului politic în cauză.
Desigur nu este decât unul dintre numeroasele moduri de a lupta împotriva partidelor extremiste. Nici sancţiunile legale, nici activităţile tribunalelor sau ale poliţiei nu pot sufoca extremismul politic singure. Avem nevoie în plus de un angajament civic, de curaj din partea liderilor democratici şi, în cele din urmă, de credibilitatea instituţiilor democratice. Numai după îndeplinirea acestor condiţii democraţia se va putea apăra în mod eficient.
