Parlamentul European

Trei europarlamentari prinşi cu mâţa-n sac

Publicat pe 21 martie 2011 la 14:12

Europarlamentari expuşi în scandalul ‘bani pentru legi’”, titreazăThe Sunday Times în ediţia din 20 martie. În dezvăluirile ce ar putea să “declanşeze unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria de 53 de ani a Parlamentului”, The Times a arătatcă toţi cei trei eurodeputaţi – incluzând un fost vicepremier român – au acceptat să primească bani de la reporteri care se prefăceau a fi lobbyişti. În timpul unei investigaţii care a durat opt luni, jurnaliştii au contactat peste 60 de eurodeputaţi pe care i-au întrebat dacă ar fi interesaţi să devină “consilieri” şi să adopte unele amendamente contra cost. 14 europarlamentari au muşcat momeala, iar trei – Adrian Severin, fost vicepremier român, Zoran Thaler, fost ministru de Externe sloven şi Ernst Strasser, fost ministru de Interne în Austria – au acceptat să adopte amendamente privind restituirea depozitelor bancare. Amendamentele la o directivă care avea ca scop protejarea depozitelor clienţilor împotriva colapsului băncilor apar acum în documentele oficiale ale Parlamentului aşa cum au fost scrise de falşii lobbyişti. Europarlamentarii, care câştigă deja mai mult de 200.000 de euro pe an, plus cheltuielile, s-au gândit că vor primi un venit suplimentar de vreo 100.000 de euro, adică onorariile unui consultant sau doi, pentru munca lor.

Strasser este ameninţat cu un proces penal”, titrează cotidianul vienez Die Presse, după demisia fostului ministru de Interne, la lumina revelaţiilor săptămânalului londonez. Strasser afirmă că “nu a făcut nimic rău” şi subliniază că a vrut doar să prevină orice “greşeală” a guvernului de coaliţie austriac. Pretinde de asemenea că a bănuit că serviciile secrete se aflau în spatele acţiunii şi a continuat să-i întâlnească pe reprezentanţii lor în scopul de a “ajunge la şefii acestora”. Totuşi, după cum notează The Sunday Times, Strasser a mai spus jurnaliştilor deghizaţi că un lobbyist “are un miros special. Trebuie spus că şi eu sunt ceva de genul acesta. Trebuie deci să fim foarte prudenţi”.

Unde a greşit Adrian Severin?”, se întreabă şi Gândul. Amintind cititorilor că Severin a lansat o cruciadă anti-corupţie când a intrat în Parlamentul European în 2007, cotidianul de la Bucureşti îl citează afirmând că “nu a făcut nimic ilegal”, şi că serviciile sale “nu însemnau lobby, ci consultanţă”. The Sunday Times notează că Severin a trimis un mai jurnaliştilor în care a scris: “Doar pentru a vă înştiinţa că amendamentul pe care îl doreaţi a fost depus în timp util”. A trimis apoi o factură de 12.000 de euro pentru “servicii de consultanţă privind modificarea directivei 94/19/CE, directivei 2009/14/CE şi amendamentele sale”.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect