UE închide uşile refugiaţilor

Publicat pe 21 noiembrie 2011 la 12:36

Cover

Majoritatea ţărilor UE resping refugiaţii”: astfel rezumă Dagens Nyheter politicile statelor membre faţă de cei care caută azil. Zece ţări primesc în jur de 90% din cei 100 000 de oameni care bat în fiecare an la uşile UE, notează cotidianul suedez. Ceea ce înseamnă că celelalte 17 ar trebui să facă mai multe eforturi şi că ne aflăm departe de o armonizare a politicii de azil de acum până în 2012, cum fusese hotărât de Comisie, declară pentru ziar comisarul pentru Afaceri interne, Cecilia Malmström.

Potrivit unui expert citat de ziar, criza economică face cu atât mai dificilă această armonizare: unele ţări ce au o politică mai “deschisă” se tem că vor fi obligate să primească şi mai multe cereri, în timp ce altele, cum ar fi Grecia, au refuzat pur şi simplu să primească noi persoane care au cerut azil. În altele, adaugă el, cum ar fi Finlanda sau Olanda, influenţa partidelor dreptei populiste este cea care a determinat scăderea numărului de cereri de azil care sunt acceptate.

Comisarul arată cu degetul Grecia, pe unde au intrat în UE 80 000 de persoane în ultimii doi ani şi unde “condiţiile din centre sunt mult sub ceea ce este uman acceptabil”. Un amplu reportaj despre centrul imigranţilor din Tychero, în apropiere de frontiera cu Turcia, subliniază aceste fapte.

Newsletter în limba română

Pentru a încerca o mai bună repartizare a celor care cer azil, Cecilia Malmström propune printre altele să vină în ajutor în mod punctual celor mai solicitate ţări. Propunerile sale trebuie să fie discutate pe 13 decembrie în Consiliul Miniştrilor din UE.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect