Pe marginea prăpastiei.

Un exit al Greciei nu mai este un subiect tabu

Evocând, aşa cum a făcut la începutul acestei săptămâni comisarul Neelie Kroes, ieşirea Greciei din zona euro, liderii europeni par să pregătească terenul pentru această eventualitate. Într-un moment în care Atena încă negociază cu creditorii săi privaţi restructurarea datoriei sale.

Publicat pe 8 februarie 2012 la 15:53
Pe marginea prăpastiei.

Desigur dna Neelie Kroesa fost pusă la punct în 7 februarie de către colegii ei din Comisia Europeană. Versiunea oficială la Bruxelles este şi rămâne că Grecia trebuie ţinută la bord cu orice preţ - şi cu un nou împrumut de urgenţă de 130 de miliarde de euro. Deoarece dacă o singură piatră cade, întreaga structură euro se prăbuşeşte. Costul ar depăşi atunci cu mult pe cel al unei ajutorări în urgenţă a grecilor.

Faptul că doamna comisar pentru societatea digitală nu a ţinut cont [în interviulpe care l-a dat cu o zi înainte], în De Volkskrant, de această teorie financiară a dominourilor, nu era nici un lapsus nici o gafă. Cuvintele ei se înscriu într-o tendinţă iniţiată în toamna trecută. Aceasta consistă în a submina tabuurile europene, astfel încât minţile să fie coapte pentru a lăsa, dacă se prezintă eventualitatea, grecii să se înfunde în problemele lor.

Primul tabu în ceea ce priveşte moneda euro - denigrarea politicienilor greci - a fost atacat în septembrie trecut de către diplomaţii UE. Exasperarea reprimată de luni de zile cu privire la promisiunile de reducere a cheltuielilor pe care Atena mai degrabă le uită decât să le aplice, a condus la critici severe din partea diplomaţilor.

Şi totuşi o ţară poate (teoretic) ieşi din zona euro

"Ne-am săturat de văicărelile grecilor ăştia afurisiţi", a spus unul dintre ei. Altul a poreclit [gestionarea crizei] drept "adevărat scandal"; un al treilea specula deja la vremea respectivă asupra falimentului Greciei: "Nu putem continua să pompăm. Există un moment în care căpitanul spune: "Toţi în bărci, nava trebuie părăsită".

Newsletter în limba română

Al doilea tabu -o ţară poate fi exclusă din zona euro - a dispărut la începutul lunii noiembrie datorită cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui francez Nicolas Sarkozy. Atunci când primul ministru grec i-a mâniat anunţând un referendum asupra reducerilor cheltuielilor, "Merkozy" a sugerat că doar o întrebare se putea pune: Grecia rămâne da sau nu în zona euro? Prin urmare, este posibil să se iasă din aceasta.

În aceeaşi lună preşedinţii europeni, Herman Van Rompuy şi José Manuel Barroso, au venit de hac celui de-al treilea tabu: euro are un sfârşit. Într-o declaraţie emoţională în faţa Parlamentului European, au avertizat amândoi că supravieţuirea monedei euro ar putea fi pusă în pericol dacă liderii UE nu intervin rapid.

În ultimele săptămâni, a venit rândul celui de-al patrulea tabu: o ţară din zona euro nu poate da faliment. Din nou, Merkel şi Sarkozy, dar şi ministrul de finanţe olandez Jan Kees de Jager, au declarat că Atena nu va obţine al doilea împrumut de urgenţă de 130 miliarde dacă nu îndeplineşte exigenţele creditorilor (UE şi FMI) privind reducerea cheltuielilor. Şi fără aceşti bani, Grecia ar da faliment, a adăugat, ca să fie sigur că s-a făcut înţeles, preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.

După patru prime tabuuri dispărute, poate trece un al cincilea

Şi iată că acum, comisarul Kroes doboară al cincilea şi ultim tabu, care este de fapt mai degrabă o dogmă: zona euro se prăbuşeşte dacă Grecia trece înapoi la drahmă. "Nu este adevărat", declară Kroes. Trebuie amintit că, în acest context, comisarul european grec Maria Damanaki (pentru Pescuit) a susţinut deja weekend-ul trecut că există planuri de urgenţă la Bruxelles în caz de ieşire a Greciei din zona euro. Ceea ce a fost dezminţit de către Comisie.

Merkel, Sarkozy, Kroes şi diplomaţi UE permit astfel discuţia asupra ieşirii Greciei din zona euro. Primul ministru [olandez] Mark Rutteşi ministrul de finanţe Jan Kees de Jager recunosc de marţi [7 februarie] că acest lucru este posibil. Dar nu se va face săptămâna aceasta - negocierile extrem de penibile care se desfăşoară la Atena între creditori şi guvernul grec vor duce totuşi probabil la un acord în zilele următoare.

Dar, toţi cei în cauză ştiu că, în trei luni, creditorii se vor afla din nou la Atena pentru a pretinde, din nou, că Grecia nu şi-a ţinut promisiunile, pentru a suta oară. Şi toată lumea va fi pregătită pentru ieşirea Greciei. Şi nimeni nu va putea spune că este o surpriză.

Criza grecească

Ieşirea Greciei nu va fi o tragedie pentru UE

Haosul politic şi economic va împinge Grecia la faliment, scrie Dziennik Gazeta Prawna, analizând cel mai recent raport emis de Citibankprivind criza grecească.

Studiul, care stabileşte la 50% riscul unei imposibilităţi de plată a datoriilor suverane greceşti în următoarele 18 luni, observă că mulţi factori sugerează că "ieşirea din zona euro ar fi o tragedie pentru Grecia, dar nu pentru UE". De ce?

În primul rând, la fiecare din planurile de restructurare, băncile europene s-au debarasat treptat de datoria grecească. Deci, în caz de faliment, titlurile de stat greceşti vor deveni fără valoare iar pierderile pentru instituţiile financiare ale UE vor fi limitate.

În al doilea rând, pieţele financiare au făcut o distincţie clară între cazul grecesc şi cazul portughez, state care sunt incapabile să supravieţuiască fără ajutor extern, precum şi cel irlandez, spaniol şi italian. (...) În această situaţie, Bruxelles are o poziţie mult mai puternică în negocierile cu grecii. Cu toate acestea, negocierile stagnează, şi din ce în ce mai mulţi responsabili ai UE gândesc că un faliment grecesc şi ieşirea ţării din zona euro ar fi un rău mai mic.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect