Tir al unei rachete Tomahawk dinspre o navă americană în Marea Mediterană, 19 martie 2011.

Un război just cu obiective flu

Obiectivul principal al operaţiei Odiseea din Zori - protejarea civililor libieni - este justă, afirmă presa europeană, care îşi pune întrebări despre celelalte interese : petrolul, căderea lui Gaddafi şi imaginea lui Nicolas Sarkozy .

Publicat pe 21 martie 2011 la 15:37
Tir al unei rachete Tomahawk dinspre o navă americană în Marea Mediterană, 19 martie 2011.

Este "un război mai european", afirmă în El País editorialistul Xavier Vidal-Folch, potrivit căruia, ca în Kosovo în 1999, "acţiunea împotriva Libiei a fost lansată atunci când opinia publică occidentală a atins un punct umanitar fără întoarcere : conştiinţa europeană nu putea tolera mai multe omoruri atât de aproape de ea". Dar războiul din Libia "este mult mai improvizat" şi "poate conta pe toate binecuvântările posibile" din partea Consiliului de Securitate al ONU. Această "strictă legalitate" internaţională este cheia care distinge "războiul just de cel care nu este [just]".

"În mare parte, Operaţiunea Odiseea din Zori este acel "război just" de care vorbeau Cicero şi Toma din Aquino", pare să-i răspundă în Rzeczpospolita editorialistul Marek Magierowski, potrivit căruia, "astăzi, musulmanii se unesc cu necredincioşii din Occident ca să răstoarne un nebun periculos".

PentruRomânia Liberă, este mai presus de toate un "Război à la française". Cotidianul subliniază că Nicolas Sarkozy a exclus NATO din "spectacol", deoarece preşedintele francez "trebuie să restaureze prestigiul Franţei în lumea arabă, după ce Parisul a fost acuzat de o atitudine mult prea prietenoasă" faţă de unii dictatori. Apoi, are nevoie de aderarea a cât mai multe ţări arabe pentru a legitima un atac care nu trebuie să semene cu cel în Irak. Şi în sfârşit, Sarkozy are nevoie de acest război, ca odinioară de intervenţia sa diplomatică în Georgia [în 2008 ], pentru "a reda imaginii sale lustru pentru viitoarele alegeri prezidenţiale".

Dar, scrie Xavier Vidal-Folch în El País, "spre deosebire de Kosovo, Franţa are un rol de prim plan, în timp ce Germania pare a fi un pitic politic". "Suntem martorii unei reeditări a reechilibrării constante a relaţiei dintre gigantismul economic german, care s-a manifestat în timpul crizei euro, şi capacitatea politică franceză, care se exercită şi prin intermediul puterii militare". "Dacă Kosovo a consolidat stabilitatea Balcanilor, Libia poate permite punerea bazelor unei revitalizări şi regândiri a procesului euro-mediteranean, care fusese subminat de Paris".

Newsletter în limba română

A-i ajuta pe opozanţi în a-şi monta propria ofensivă

Pentru De Standaard, cel mai optimist scenariu ar fi ca "Gaddafi să renunţe de la sine", deşi pare puţin probabil având în vedere declaraţiile pe care le-a făcut în acest sfârşit de săptămână. Cotidianul din Bruxelles evocă o împărţire a Libiei, dacă scopul este de a "proteja populaţia libiană împotriva trupelor lui Gaddafi". În schimb dacă obiectivul este o schimbare de regim, se pune întrebarea dacă poate fi realizată fără utilizarea de trupe la sol. La rândul său, De Morgen puneaccentul pe "cinismul" acestui "al nu ştiu câtelea război pentru petrol". Odată ce noile autorităţi libiene vor fi "garantat restaurarea aprovizionării cu petrol a Franţei şi cu gaz a Italiei, obiectivul războiului va fi fost atins", adaugă Dziennik Gazeta Prawna, pentru care celălalt obiectiv este "distrugerea puterii dictatorului". Un dictator care, "dacă nu moare într-un bombardament, va fi spânzurat de către rebeli", profetizează cotidianul polonez.

Între timp, "capcana se închide asupra lui Gaddafi", titrează Le Figaro, care avertizează că "acest război nu va fi pe deplin aprobat decât dacă este pe cale de a fi câştigat. Pentru a evita împotmolirea şi riscul unei partiţii a ţării, va trebui ca insurgenţii să profite de ajutorul acordat pentru a se organiza, a înfiinţa propria lor ofensivă şi a instala un nou regim la Tripoli. Ei vor primi apoi un sprijin mai larg. Rămâne de sperat că vor fi capabili de aşa ceva".

De aceea, măturând ipotezele de negociere cu "un om acuzat de crime de război", descris ca "tiran" de preşedintele american şi lipsit de orice legitimitate potrivit secretarului general al ONU, Le Temps lansează un apel pentru "a înarma insurgenţii astfel încât să poată lupta împotriva unui regim care îi oprimă de 42 de ani". O poziţie împărtăşită de Gazeta Wyborcza, potrivit căreia "intervenţia în Libia demonstrează că, pentru comunitatea internaţională, dreptul popoarelor de a trăi în securitate este mai important decât cel al dictatorilor de a-i împiedica pe alţii să intervină în afacerile interne ale ţărilor lor".

Italia, mai expusă decât alţii

În ciuda opoziţiei Ligii Nordului şi prudenţei iniţiale ale lui Berlusconi faţă de fostul său "prieten" Gaddafi, Italia ia în cele din urmă un rol activ în coaliţie. În Corriere della Sera, Angelo Panebianco afirmă că italienii "sunt cei mai expuşi, nu numai economic, ci şi fizic. Suntem ţara cea mai apropiată şi cea mai expusă", ceea ce a fost confirmat de arestarea unei nave civile italiene pe 20 martie de către persoane libiene înarmate. Temerile italiene sunt justificate : în timp ce operaţiunile militare sunt în curs de desfăşurare în Libia, pe insula italiană din apropiere, Lampedusa, criza umanitară se înrăutăţeşte. La Stampa scrie astfel că mai mult de 5.000 de migranţi sunt îngrămădiţi în centrele de pe insulă, ai cărei locuitori - nu cu mult mai mulţi - au împiedicat construirea unui lagăr temporar pentru a-i găzdui, cerând transferul imediat al acestora pe continent.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect