Alegeți o limbă
"Este petrolul scoţian", iată una din cele mai înflăcărate dintre lozincile politicii scoţiene. Folosită mai întâi de Partidul Naţional Scoţian (PNS), în 1974, ideea că Scoţia "posedă" până la 90% din rezervele de petrol din Marea Nordului rămâne una dintre cele mai puternice surse de discordie pentru naţionalişti.
Şi în următorii doi ani, în timp ce Alex Salmond va conduce ţara într-un referendum asupra independenţei, această idee va deveni probabil unul dintre argumentele centrale pentru naţionalişti: ei cred că va va contribui la deciderea sorţii Marii Britanii.
Din momentul în care a devenit clar că rezervele de petrol din Marea Nordului vor genera bogăţii imense, PNS a început să afirme că bogăţiile au fost irosite de către guvernele succesive de la Westminster. Ei au subliniat că Norvegia, o ţară cu o populaţie asemănătoare cu Scoţia, puţin sub 5 milioane, a pus deoparte o mare parte a veniturilor sale din petrol: excedentele au fost investite în fondul de pensii gerat de guvern, care este acum cel mai mare proprietar de acţiuni din Europa şi valorează aproximativ 3300 miliarde de coroane (434 miliarde de euro).
PNS susţine că, prelungind linia de frontieră între Scoţia şi Anglia, la nord de Berwick-upon-Tweed, împărţirea fundului mării ar oferi Scoţiei control asupra aproape tuturor câmpurilor de petrol şi gaze din Marea Nordului.
Rezervele de petrol din marea Nordului, o miză importantă
Guvernul scoţian, care pune la punct un dosar elaborat pentru a susţine această pretenţie la 90% din rezervele de petrol, în cadrul pregătirilor pentru referendum, afirmă că Marea Nordului va genera aproximativ 54 de miliarde de lire sterline [64 miliarde de euro] de venituri în următorii cinci ani, în timp ce"baza de active" este evaluată la aproximativ 1000 de miliarde de lire sterline [1190 de miliarde de euro], inclusiv rezervele neexploatate.
Salmond susţine că, împreună cu capacităţile semnificative ale Scoţiei în materie de resurse marine şi eoliene offshore, precum şi cu alte industrii precum cea a whisky-ului, aceste rezerve ar face din Scoţia a şasea cea mai bogată naţiune din OCDE, lăsând restul Marii Britanii în urmă, pe locul 15.
Câteva întrebări cruciale pentru premier
Dar Salmond va trebui să răspundă îngrijorărilor despre capacitatea Scoţiei de a oferi industriei acelaşi impact internaţional şi acelaşi regim relativ stabil fiscal şi de reglementare pe care îl oferă Marea Britanie. Experţii consideră că firmele de inginerie şi companiile petroliere care se bazează mult pe contractele din Marea Nordului vor cântări cu grijă potenţialele efecte negative ale independenţei. Acestea vor trebui să jongleze cu două regimuri fiscale şi de reglementare: Marea Britanie are agenţii experimentate de sănătate şi de securitate în materie de mediu, în mare parte controlate de la Whitehall(de guvern). Scoţia ar trebui să-şi construiască propriile agenţii de la zero.
Şi oare o Scoţie independentă, teoretic unul dintre cele mai mici state membre ale UE, va putea egala puterea şi influenţa politică a Marii Britanii la Bruxelles sau pe scena mondială?
Rămâne de asemenea problema licenţelor de explorare şi foraj pe termen lung, pe care guvernul Marii Britanii le-a acordat companiilor petroliere: multe sunt emise pe termen de 30 de ani. Cum ar fi transferate oare acestea?
Trebuie văzut şi cum Scoţia şi-ar putea apăra platformele din Marea Nordului: ar fi oare un guvern din Edinburgh capabil să întreţină o forţă navală capabilă de a gera un incident terorist?
Pe de altă parte industria petrolieră poate decide că guvernele din Scoţia ar putea fi mai amabile în materie de impozitare: bogăţiile petroliere din Marea Nordului au mai multă importanţă pentru economia Scoţiei decât pentru cea a Marii Britanii.
Până la urmă totul se reduce la cifre
Deşi cifrele fluctuează din an în an, petrolul şi gazele generează aproximativ 2% dinveniturile şi PIB al Marii Britanii, dar raportul economic anual al guvernului scoţian economică estimează că ar constitui 12% din veniturile totale ale Scoţiei.
Salmond a stabilit pentru industria energiilor regenerabile obiectivul de a furniza 100% din nevoile de electricitate ale Scoţiei până în 2020, atunci când condiţiile sunt favorabile, menţinând în acelaşi timp în rezervă două centrale nucleare, plus cele existente. Dar Hendry subliniază unele probleme: dacă Scoţia îşi obţine independenţa în 2014, nu va mai avea subvenţii pentru energiile regenerabile din Marea Britanie, şi va trebui să plătească pentru infrastructura reţelei pentru exportul şi importul de energie, şi în acelaşi timp va fi în competiţie cu furnizorii francezi, irlandezi şi norvegieni.
Un purtător de cuvânt al lui John Swinney, ministrul scoţian de Finanţe, a spus: "Scoţia are o bază de active de 1000 de miliarde de lire sterline [1190 miliarde de euro] în Marea Nordului - iar în acelaşi timp datoria naţională a Marii Britanii a depăşit pentru prima oară cifra de o mie de miliarde de lire sterline, pentru prima timp - cu aproximativ 40% din rezerve neextrase şi mai mult de jumătate din valoare încă neexploatată. Cu preţul petrolului prognozat să crească la peste 200 de dolari [150 de euro] barilul, aceste cifre subliniază necesitatea absolută a Scoţiei de a-şi câştiga controlul asupra propriilor resurse prin independenţă, în beneficiul pe termen lung al ţării".
