Alegeți o limbă
Europa a fost, potrivit frumoasei expresii a lui Mário Soares [fost premier portughez], noul destin al Portugaliei ce ieşea din visul tragic al Imperiului [colonial]. Prin integrarea europeană, portughezii au descoperit un spaţiu de valori, de democraţie şi de solidaritate, în opoziţie cu cinismul dictaturii; pe scurt, o promisune a calităţii vieţii care nu se reducea doar la creştere economică.
Portughezii se întreabă prea puţin dacă grava criză pe care o înfruntă este o problemă europeană; prevalează ideea că sunt singurii responsabili, dacă nu chiar vinovaţi. Responsabili pentru că au vrut să fie europeni prea devreme, pentru că a se considera europeni a fost o ambiţie nemăsurată. Trebuia să continuăm timp de mulţi ani să fim “săraci şi cinstiţi”, “analfabeţi cât cuprinde” şi “să mergem pe măgari” pe străzi unde se murea la fiecare curbă. A fost o nebunie ambiţia de a studia, a mânca, sau a călători, adică a trăi precum cetăţenii Europei prospere. La 27 de ani de la aderare, destinul european ar trebui să continue să fie o utopie!
Problema este că liderii “ţărilor-care-nu-sunt-încă-atât-de-în-criză” sunt principalii responsabili pentru vina pe care o simt portughezii, ei sunt cei care afirmă că portughezii, precum spaniolii sau grecii, sunt cetăţeni ai ţărilor unei alte Europe. “Sudul” într-un mod generic, a continuat să fie o categorie ce marcheză o divizare între europeni, chiar şi după ce Portugalia şi Spania au fost pe deplin integrate în proiectul european, şi astăzi fractura nord-sud este o ameninţare serioasă la unitatea europeană.
Scepticism în creştere
Portugalia este o democraţie consolidată, în ciuda scepticismului în creştere a multor dintre cetăţenii săi faţă de partidele politice; ţara are astăzi o populaţie alfabetizată (94,8%), înregistrează o creştere enormă a şcolarizării, atât la liceu cât şi la facultate; numărul celor cu o diplomă universitară s-a triplat între 1991 şi 2011. La fel s-a întâmplat cu doctoratele sau cu cercetarea ştiinţifică; femeile portugheze s-au emancipat; o întreagă generaţie de portughezi foloseşte instrumentele societăţii de informare foarte eficient şi reţelele sociale sunt acum o pârghie pentru exprimare şi comunicare a clasei medii: 60% dintre gospodăriile portugheze au Internet în bandă largă. Toate acestea într-o ţară care a adoptat modelul social european, datat cu un bun sistem de sănătate, chiar dacă ameninţat de austeritate şi o reţea de infrastructuri moderne dar insuficient utilizată.
Destinul Europei este cel al Portugaliei, pentru că toate statele sale membre înfruntă aceeşi provocare de a fi capabile să profite de talentele cumulate ale tuturor cetăţenilor săi şi de a face din nou din solidaritate raţiunea de a fi a Uniunii Europene.
[[Studiile asupra tendinţelor mondiale sunt categorice: declinul relativ al Europei este inevitabil]]. Totuşi, criza europeană actuală, dacă nu se face nimic pentru a o opri, poate fi începutul unui declin absolut, cu origini în factori bine cunoscuţi: îmbătrânirea populaţiei; insuficienţa politicilor comune; întârzierea în sectorul inovării tehnologice în domenii de vârf, precum biotehnologia sau imprimarea 3D; deteriorarea legăturilor de solidaritate care ameninţă sistemul social european, re-naţionalizarea politicilor internaţionale a principalelor puteri europene, în lumea multipolară.
Soluţii în cadru european
În acest context, este cu atât mai absurd, şi mai revelator al absenţei reacţiei adecvate în faţa crizei, ca mii de tineri, mai ales portughezi, indispensabili Europei dacă ea vrea să găsească un nou model de dezvoltare, să fie astăzi în şomaj şi să caute un viitor sub alte orizonturi.
Indicatorii sunt cunoscuţi, dar principala problemă europeană, de natură politică, este ascunsă. Este absenţa spaţiului public european, absenţa mecanismelor de participare la o democraţie supranaţională, care face imposibilă orice reacţie concertată de cetăţeni în faţa crizei şi care explică uşurinţa cu care sunt impuse politici de austeritate, factori de recesiune, care sunt nu numai impopulare, ci mai ales ineficiente.
[[Indignaţii sunt naţionali, nu europeni, de parcă fiecare criză avea un perimetru exclusiv naţional]] şi putea deci să fie rezolvată în cadrul fiecărui stat. Această re-naţionalizare a crizei are un alt efect pervers: într-un context de pauperizare, clasele medii europene chestionează democrația şi reconsideră relațiile cu celelalte ţări, în UE și în afara ei, ca un joc cu sumă nulă. Aici găsim unul din motivele subiacente ale periculoasei creșteri a populismului și a xenofobiei.
Portughezii (şi partidele lor politice) trebuie să înţeleagă că singurele soluţii se găsesc în cadru european. Creând reţele şi mişcări transeuropene, într-un mod tradiţional sau mai inovator, făcând legătura între partidele politice şi cetăţeni prin propuneri politice alternative, astfel putem găsi o ieşire din criză şi preveni declinul absolut al extraordinarului proiect pe care l-am văzut născându-se în secolul XX. Alegerile europene din 2014 vor trebui să fie ocazia marii dezbateri asupra viitorului Europei, cerută de situaţia actuală, pentru a crea condiţiile supravieţuirii şi pertinenţei în secolul al XXI-lea.
