Alegeți o limbă
Consiliul European din iunie, reunind toţi liderii Uniunii Europene, ar fi trebuit să fie punctul culminant al preşedinţiei cehe ale UE. Dar astăzi se ţine o reuniune plictisitoare, prezidată de către un om [prim-ministrul interimar ceh Jan Fischer] pe care majoritatea participanţilor îl vor întâlni pentru prima oară. Şi, probabil se gândesc că: "E măcar bine că nu-i Klaus [preşedintele ceh - eurosceptic]" !
Pentru toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia Republicii Cehe, aceasta este o reuniune la nivel înalt ca toate celelalte. O reuniune fără mari ambiţii în viaţa instituţiilor europene, dar care totuşi, poate va oferi unele răspunsuri la problemele europene actuale. Care va formula angajamentele UE faţă de Irlanda privind Tratatul de la Lisabona. Care va pregăti reuniunea la nivel înalt cu privire la încălzirea globală şi la reglementarea pieţelor financiare sau cu privire la numirea următorului preşedinte al Comisiei Europene. Dar esenţialul se va face sub preşedinţia suedeză [în al doilea semestru].
Din punctul nostru de vedere, este o oportunitate pierdută. Este trist să vedem cât de puţin este de aşteptat de la această reuniune "cehă" importantă. Când se referă la reuniunea la nivel înalt, presa europeană discută de tot felul de subiecte, dar niciodată de preşedinţia cehă. Şi ce să mai spunem despre conferinţa de presă a guvernului ceh, în care acesta s-a felicitat pentru "extraordinarul" program al summit-ului, afirmând că acesta implică "chestiuni de o importanţă extraordinară" şi că pentru pregătirea lui "având în vedere complexitatea extraordinară a programului", prim-ministrul a trebuit să-şi viziteze toţi partenerii europeni ? Din păcate, termenul "extraordinar", care revine cu insistenţă, contrastează cu realitatea. Şi întâlnirile primului-ministru interimar al acestui Guvern de experţi are prea puţin de-a face cu ceea ce am fi putut aştepta de la un preşedinte al Consiliului European.
Guvernul lui Fischer are un merit: evită ce-i mai rău. După căderea guvernului lui Mirek Topolánek [în martie], mulţi sunt cei care s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă vreodată Václav Klaus ar fi ocupat scaunul de preşedinte al Consiliului European în iunie.
Datorită guvernului Fischer şi unui Klaus în definitiv conciliant am evitat, cel puţin, ruşinea şi o situaţie de criză. Această situaţie formală, gri, în care ne aflăm, a permis ca nimeni să nu-şi piardă faţa.
Într-adevăr, acest scenariu reflectă dificultatea relaţiei noastre cu Uniunea Europeană: reuşim întotdeauna să evităm extremele cele mai rele, dar rareori să ne exploatăm potenţialul. Dacă uităm campania "Vom îndulci Europa" [slogan cu dublu sens] sau "Entropa" [opera controversată a artistului ceh David Cerny], precum şi partea fadă şi pasivă a conducerii politice cehe, maşinăria preşedinţiei Topolánek, deservită totuşi de funcţionari competenţi, a funcţionat destul de bine în definitiv.
Ne plângem întotdeanua că suntem un popor mic, care nu se poate impune. Şi astfel, nu facem nimic, spunându-ne cu satisfacţie: "Iată că este exact cum am zis, totul este dictat de francezi şi germani !"
Preşedinţia ne-ar fi putut da încredere în noi. Ar fi putut arăta că suntem o ţară din Europa care ştie să câştige respectul celorlalte ţări şi obţine rezultate. Acţiunile noastre în timpul "crizei gazului", au fost promiţătoare. Dar apoi, nimic.
Profesionalismul personalului nostru de la Praga şi al diplomaţilor noştri de la Bruxelles ne-a adus puncte. Dar, fără o reprezentare politică cu greutate, munca lor este aproape invizibilă. Mai presus de orice, politicienii noştri sunt cei care fac renumele Republicii Cehe în UE şi îi permit să câştige influenţă. Iar aceştia nu şi-au reuşit examenul european.
