I love y(EU)!

Într-o lume ideală, ar trebui să fie posibil ca pe 1 iulie, sau mai bine zis, în noaptea dinainte, să pot lua primul avion pentru a ajunge la Zagreb. Liberă de constrângeri, liberă de probleme profesionale sau personale, şi nu foarte scump. Fără probleme vamale (dacă aş pleca, de exemplu, din Turcia sau Moldova).

Aceasta pentru că în 1 iulie Croaţia va deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Pentru că în acea zi la Zagreb se va auzi Oda bucuriei, a lui Beethoven, dar şi a Europei, şi pentru că acea zi îmi va aduce aminte de explozia de bucurie care a însoţit atât de aşteptata intrare a României în UE. Din păcate, acest gest, simplu şi banal ca procurarea de bilete la un concert simfonic, nu îmi este permis (mai ales dacă trăiesc în Moldova, Turcia sau Ucraina...şi nu sunt în UE sau nu beneficiez de facilităţi la frontieră), UE nu este nici pe departe o realitate, ci încă o himeră, stricto sensu, iar Bucureştiul a uitat demult fericirea zilei de 1 ianuarie 2007.

Totuşi...dincolo de aceste realităţi, şi mai ales dincolo de aspectul trist şi dezamăgitor al unor promisiuni care nu au fost onorate (de către liderii, artizanii sau lobbyiştii Uniunii...), intrarea Croaţiei în UE este un motiv imens de bucurie pentru mine. Sincer vorbind, am fost convinsă, în ultimii ani, încurcată de poveştile legate de rapoartele mecanismului de verificare şi cooperare, stând ca o ghilotină asupra României şi Bulgariei, că niciun alt stat nu va intra prea repede în fortăreaţă. Mistuită de sângele vărsat în războaiele balcanice recente şi de amintirea unui Sarajevo, a unor masacre niciodată nici iertate, nici lămurite dar nici pedepsite, nu credeam să mai văd vreun stat din fosta Iugoslavie alăturându-se Uniunii. Deşi, visam, recunosc, la intrarea tuturor acestor ţări care meritau, pentru mine, să intre mult mai repede în UE decât România sau Bulgaria (vă amintiţi cum jinduiam spre ele pe timpul comunismului?), măcar pentru faptul că intrarea unor state cu populaţie vag sau cert musulmană ar fi fost un precedent pentru Turcia.

Croaţia nu este încă un precedent, populaţia sa este majoritar catolică, dar îmi pun totuşi cravata (pentru că ei, croaţii au inventat-o, ei, şi au adus-o în Franţa prin mercenarii croaţi din secolul al XVII-lea, cei care deţin la fel de multe situri ca Spania pe lista intangibilă a UNESCO, şi care merită să se afle în Europa la fel de mult ca Franţa, Olanda sau orice alt stat) şi exclam chapeau! Nu este şi nu va fi uşor, căci, dragi croaţi, Uniunea Europeană încă nu este perfectă: zona Schengen nu cuprinde toate statele membre, moneda euro nu este adoptată nici ea de toate naţiile, salariul minim pe economie, comun UE, e un mit, TVA-ul unic idem, principiile şi drepturile universal europene, sau european universale încă nu sunt valabile, din păcate, pentru toţi. Românii sunt încă discriminaţi, romii încă sunt paria, fiecare capitală îşi urmăreşte în continuare tot interesele proprii...dar, există un dar.

Uniunea Europeană este în continuare cel mai frumos lucru care se putea întâmpla continentului european. Visul şi utopia există, uneori sunt tangibile, la Bruxelles cel puţin, iar astăzi, în aceste vremuri în care mai degrabă ne complacem decât trăim, este cu mult mai bine să te afli în Uniunea Europeană decât sub influenţa Rusiei, sau de unul singur.

Presseurop a pus în practică un parteneriat cu ziarul croat Novi List, un schimb de articole şi bune maniere. ca să ne cunoaştem, şi să îi cunoaştem. E un pas. Al doilea va fi la Zagreb, în noaptea ultimei zi de iunie, primei zi de iulie. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. sau invers. Bine veţi veni...! Aştept, cuminte, Moldova, Turcia, Ucraina...