Alegeți o limbă
La două zile după ce Angela Merkel l-a primit pe Nicolas Sarkozy la Berlin pentru cei douăzeci de ani de la căderea Zidului, imnul german – Deutschlandlied (Cântecul Germaniei) a răsunat sub Arcul de Triumf din Paris iar preşedintele francez şi cancelarul german s-au recules în faţa mormântului Soldatului Necunoscut.
Anul acesta, ziua de 11 noiembrie, care de aproape un secol comemorează victoria franceză contra Germaniei şi sfârşitul războiului din 1914-1918, n-a fost ca în alţi ani. Este într-adevăr prima oară când un şef de guvern german participă alături de un preşedinte francez la comemorarea sfârşitului primului război mondial, un punct de cotitură într-o relaţie bilaterală deja foarte privilegiată.
Un minister comun franco-german
“Ne amintim de figura masivă a lui Helmut Kohl ţinând mâna lui François Mitterrand la osuarul din Douaumont, în 1984 – dar era în septembrie, pentru comemorarea Bătăliei de la Verdun”, scrie Le Monde [...] “Acum a venit timpul. Ultimul Poilu [soldat francez din primul război mondial] a murit. Iar Angela Merkel, 55 de ani, reprezintă o nouă generaţie, născută după Al Doilea Război Mondial. O pagină a fost întoarsă”, se entuziasmează cotidianul parizian, subliniind că “Germania şi Franţa prevăd înfiinţarea unui minister comun care ar putea apărea în ianuarie 2010, sub o formă care rămânde de definit”. “Totul pare posibil. Un ministru franco-german comun, [scrie Frankfurter Rundschau](http://www.fr-online.de/in_und_ausland/politik/aktuell/2068209_Nicolas-Sarkozy-und-Angela-Merkel-Franzoesisches-Liebeswerben.html), un program de lucru european comun, o politică industrială comună” şi în plus, spre bucuria Parisului, Angela scade impozitele!
Dar dacă, după această “nouă pasiune franceză pentru germani, ni se va cere să aşteptăm până la anul” pentru a afla ce se va schimba în relaţiile franco-germane, se întreabă Süddeutsche Zeitung. “Berlin se teme mai ales să nu servească de cameră de rezonanţă pentru un nou Sarko-show”. Mai puţin entuziast, Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră că, dacă fiecare ţară are dreptul de a-şi sărbători triumfurile, se pare că un german se va simţi întotdeauna un corp străin în comemorări : “În lungul său drum spre Vest, mimetismul Republicii Federale a devenit atât de adânc încât putem acum, cu preţul unor contorsiuni politico-memoriale, dori să ne asociem cu învingători, în calitate de învinşi ?” FAZ propune prin urmare să se depolitizeze armistiţiul pentru a-l transforma într-un “moment de pomenire pentru toţi soldaţii tuturor naţiunilor care au murit în luptă”, observând că ar fi totuşi dificil de a o face la Paris, sub Arcul de Triumf dedicat victoriilor napoleoniene...
O prietenie a elitelor
“Multe simboluri politice, un canal de televiziune comun Arte, un manual de istorie franco-germană, Consilii de Miniştri comune, etc. – mai mult decât o reconciliere, ceea ce cuplul franco-german a construit de-a lungul anilor este o adevărată prietenie”, observă La Croix. Dar, constată de asemenea ziarul catolic, legăturile dintre cele două ţări par în special a fi mai evidente în rândul politicienilor. Citat de cotidian, un profesor de istorie contemporană subliniază astfel “decalajul dintre guvernul francez care sărbătoreşte când poate faimoasa prietenie franco-germană şi realitatea cetăţenilor care nu ştiu nimic despre vecinii lor. Din ce în ce mai puţini studenţi francezi pleacă de exemplu să studieze în Germania” iar “învăţarea limbii germane pierde teren în fiecare an”, potrivit cotidianului.
Totuşi, 11 noiembrie riscă foarte bine, conchide Le Monde, să devină simbolul unei comunităţi de soartă şi de memorie, data fiind ideală din punct de vedere simbolic – ea “ia act de sinuciderea Europei şi pregăteşte ceea pentru ce Uniunea Europeană a fost construită : de a face pentru totdeauna imposibile, în interiorul frontierelor sale, războiul, Holocaustul, încălcarea drepturilor fundamentale”. Ziarul parizian remarcă totuşi că “din timpuri străvechi, în Germania, 11 noiembrie semnalează de asemenea, la 11:11 precise, începutul carnavalului” (sărbătoare cu origini creştine care marca începutul postului de Crăciun). Carnavalul la care preşedintele Franţei a contribuit, cu controversa care a izbucnit în Franţa despre prezenţa sa la poalele zidului din Berlin în 9 noiembrie 1989, anunţată de Nicolas Sarkozy pe pagina lui Facebook. Potrivit săptămânalului satiric Le Canard Enchaîné, la vremea respectivă tânărul primar al oraşului Neuilly-sur-Seine era la Berlin prin noiembrie 1989, dar nu în ziua în care a căzut peretele.
