A căzut un Zid

"Un berlinez din Est, care apare la postul de frontieră, în mijlocul unei mulţimi care trăieşte o mulţumire colectivă. Palid, purtând o bluză moltonată, cu un şirag de aburi îngheţaţi ridicându-i-se din gură spre cerul negru. Tocmai trecuse de partea cealalaltă. Probabil că nu pusese niciodată picioarele în Vest. Incredibil. Unglaublich. Vede o cameră de televiziune, priveşte drept în obiectiv şi strigă: Freiheit. Apoi pleacă. În acel moment, cuvântul 'libertate", atât de abuzat şi de vidat de sens, îşi regăseşte toată forţa şi toată puritatea originală". Pentru istoricul Timothy Garton Ash, este cea mai puternică imagine din acel 9 noiembrie 1989. "Noaptea din 9 noeimbrie nu a deschis drumul doar la reunificarea Germaniei", continuăel în *The Guardian, "*dar şi la cea a Europei. La câteva luni după, preşedinteme George H.W.Bush evocase o Europă unită şi liberă. În acel 9 noiembrie 2009, Europa este mai aproape ca niciodată în lunga sa istorie, de acest obiectiv".

*Şi cum este ora bilanţurilor,*" ce înseamnă Germania, douăzeci de ani după", se întreabăTagesspiegel, "ţara este într-adevăr unită?" "Mai ales în aparenţă, răspunde cotidianul berlinez: imaginea faptului că o femeie din Est a devenit cancelar (deşi este născută la Hamburg), că un homosexual este ministru al Afacerilor Externe, că guvernul numără în sânul său un handicapat şi un imigrant, ascund de fapt realitatea şi anume că nu există nici măcar un singur şef de cabinet de origine est-germană, că nu găsim o 'Universitate de excelenţă" în (de fapt nu atât de ) noile landuri şi că în Prima Ligă nu se află nici un club de fotbal. Germania este, cu siguranţă, mai liberă, dar şi mai controlată ca niciodată", crede Tagesspiegel: " ea are mai multă încredere în ea însăşi, dar devine uneori isterică; în fine, şi-a pierdut virtutea cea mai apreciată în străinătate, zelul său".

De cealaltă parte a Rhinului, aceşti douăzeci de ani par foarte lungi, căci, cum explică Libération, dacă liceenii care prepară bacalaureatul în acest an studiază sfârşitul divizării Europei şi reunificarea Germaniei, pentru majoritatea, căderea Zidului "pare ceva îndepărtat, un eveniment vesel dar abstract, care până la urmă îi priveşte prea puţin". Cotidianul creionează în paralel portretul câtrova tineri angajaţi, născuţi în 1989 şi "mândri de a fi cocos".

Şi cu cât ne îndepărtăm de Berlin, cu atât amintirea şi importanţa acelui 9 noiembrie pare să se estompeze: "restul lumii se interesează prea puţin de ceea ce s-a întâmplat la Berlin în urmă cu 20 de ani", scrie în El Pais analistul José Ignacio Torreblanca: "Europa nu mai este centrul lumii. În realitate, protagonismul său era fictiv: cu cele două războaie mondiale ale sale, Europa se sinucisese deja cu mult timp în urmă", afirmă acesta, "iar centrul de gravitate al lumii era deja în altă parte". În realitate, estimă el, "dacă sfârşitul zidului a fost unul fericit (...), nu a fost neapărat din cauza liderilor europeni", subliniind "enorma miopie a lui Margaret Thatcher, a lui François Mitterand şi a lui Giulio Andreotti, în stare de şoc la perspectiva reunificării germane": căderea nu a fost posibilă decât "graţie viziunii istorice a lui George Bush (tatăl) şi a lui Mihail Gorbaciov". La douăzeci de ani după, "UE nu reuşeşte să devină o putere europeană şi ea nu este nici o putere decizională pe tabla de şah mondială". Din această cauză, aniversarea "ar trebui să fie o sursă de îngrijorare", căci "căderea Zidului nu a reprezentat debutul renaşterii europene după 50 de ani de divizare, ci confirmarea *definiti*vă a (dulcei) decadenţ e iniţiate în 1945", conchide Torreblanca.

Ca dovadă, absenţa remarcată a lui Barack Obama la celebrăriile din aceste zile: "absenţa preşedintelui american este una din cele mai mari erori ale sale, depăşind cu mult totala lipsă de inspiraţie şi de expertiză care a dus la anunţul suspendăzii scutului anti-misile, în 17 septembrie, zi a celei de a 70-a comemorări al invaziei sovietice a Poloniei",notează astfel istoricul Adrian Cioroianu în Adevărul.

Dacă Premiul Nobel al Păcii 2009 se eschivează, Frankfurter Allgemeine Zeitung profităde euforia de la Berlin pentru a-şi avansa propunerea serioasă a viitorului laureat: Helmuth Kohl. "Printre oamenii politici ai epocii, lui îi revine meritul de a fi făcut astfel încât prăbuşirea unei dictaturi şi falimentul unei ideologii se transformă într-un proces cu scop precis, reunificarea Germaniei şi a unui întreg continent în pace şi libertate - că miracolul de la Berlin a fost urmat de un miracol european".

Asemeni lui Barack Obama, "numeroşi nemţi vor rămâne acasă diseară, majoritatea pentru că văd noaptea de 9 noiembrie 1989 ca pe un subiect de reflexie personală, alţii pentru că, înaintea căderii Zidului, estimau că 9 noiembrie este o zi de doliu şi de căinţă. În 9 noiembrie 1938, într-adevăr, naziştii au declanşat pogromul cunoscut sub numele de Noaptea de Cristal, în timpul căreia 1400 de sinagogi şi de locuri de rugăciune au fost incendiate şi sute de evrei au fost asasinaţi". Această "zi a destinului german", cum o numeşte Times, coincide şi cu crearea Republicii de la Weimar (1918) şi cu puciul ratat al lui Hitler (1923),notează Hospodarske Noviny. Iată de ce, explică cotidianul ceh, "în atmosfera euforică care a urmat căderii Zidului Berlinului, a fost la un moment vorba ca ziua de 9 noiembrie să fie proclamată sărbătoare naţională. Dar până la urmă, data formală a reunificării, 3 octombrie 1990, a fost aleasă ca zi a Unităţii germane".