Stereotipul idilic al micilor case de lemn vopsite în roşu, atât de des atribuite Suediei, oare este acum pe cale să se fisureze ? Unii o pretind, în urma criticilor privind legea suedeză în materie de viol şi atitudinii justiţiei suedeze în afacerea Wikileaks - Julian Assange. Ceea ce, la sfârşitul anului trecut, a condus unele figuri americane militante, precum creatorul de filme documentare Michael Moore şi feminista Naomi Wolf, să ne pună la stâlpul infamiei, dând Suediei o imagine de dictatură feministă şi de un stat de drept puţin fiabil.
O privire în retrovizor ne arată că Julian Assange nu este singurul care să dea Suediei o imagine cu care nu suntem obişnuiţi. În fiecare lună, Ministerul Afacerilor Externe răsfoieşte presa străină şi extrage articolele care vorbesc despre Suedia. Iar anul trecut, nu a fost vorba doar de design, modă, muzică, Volvo, cărţi poliţiste, de nunţi princiare şi alte subiecte uşoare.
Numele care iese imediat în evidenţă este cel al scriitorului Stieg Larsson. Şi totuşi, doi oameni complet diferiţi au condus mass-media din lumea întreagă la o schimbare în imaginea Suediei : Göran Lindberg, şeful poliţiei din Uppsala, condamnat pentru crime sexuale, şi ministrul Muncii, Sven-Otto Littorin; acuzat de cumpărarea de servicii sexuale. Presa străină a sărit pe cazul Göran Lindberg, fost campion al egalităţii de sexe, care s-a dovedit a fi un depravat.
Bunul cămin şi suedezul rău
În lumina acestor cazuri mediatizate, există temerea ca imaginea "bunului cămin al poporului suedez" [conceptul statului bunăstării] să lase locul celei a "suedezului rău". Desigur, există de asemenea prejudecăţi despre alte ţări : Italia este ţara pastelor făinoase şi a Mafiei, finlandezii îşi petrec viaţa la saună iar austriecii îşi închid copiii în pivniţă. Dar imaginea internaţională a Suediei pare înrădăcinată şi mai adânc în gândire : social-democraţia, modelul suedez, blonda cu ochi albaştri, eficienţa, vikingii, impozitele ridicate, Abba, Bergman, Olof Palme, "libertatea sexuală" a filmului lui Ingmar Bergman "Vară cu Monica", deschiderea, Pippi Şoseţica...
Deseori, aceste stereotipuri se regăsesc în străinătate. Profesoara mea de germană la Berlin, de exemplu, era o mare admiratoare a Suediei. De multe ori se întorcea spre mine zâmbind şi mărturisea cu un glas plin de admiraţie : "Desigur, nu am ajuns încă atât de departe ca Suedia". Ea a insistat pe egalitate, pe cultura tutuirii generalizate care desfiinţează ierarhiile şi care, spune ea, atrage mulţi germani să dorească să lucreze în întreprinderile suedeze.
În acelaşi timp, ziarele publicau articole exclamând : "Şi tu, Suedia ?" atunci când Suedia, ţară social-democrată, a lăsatun partid de extremă-dreapta să intre în Parlament [la alegerile din septembrie 2010].
Imaginea Suediei: o scadenţă pentru 2031
Pentru Fredrik Wetterqvist, din Consiliul pentru promovarea Suediei (NSU), scăderea va fi de scurtă durată. Interesul pentru sănătatea economică a Suediei este mai puternic decât cel pentru cazul Julian Assange, consideră acesta. "Curios şi interesant, Marea Britanie este pe cale de a face în acest moment o adevărată declaraţie de dragoste Suediei, comentând în acelaşi timp abundent cazul Julian Assange. The Guardian a scris recent că după Partidul Laburist, care era interesat de modelul suedez în anii 1970, acum dreapta şi Partidul Conservator trag cu ochiul spre modelul suedez. De altfel se pare că din ce în ce mai mulţi oameni consideră interesant faptul că serverele principale Wikileaks sunt situate în Stockholm : ei se întreabă de ce Suedia ar vrea capul lui Julian Assange atunci când Wikileaks a găsit aici refugiu".
Raportul "Imaginea Suediei în 2010", publicat de Institutul suedez [a cărui misiune este de a promova imaginea Suediei] stabileşte că imaginea pozitivă de care ne bucurăm astăzi îşi are originile în anii 1970 şi 1980. "Vară cu Monica" a ieşit în 1953. Efectul de întârziere este semnificativ. Aşadar, dacă evenimentele de anul trecut vor marca imaginea Suediei în douăzeci sau treizeci de ani, imaginea ţării va fi mai puţin roz în 2031.