“Economia, în stare de şoc”, titrează Handelsblatt, la două zile după victoria Verzilor la alegerile regionale din Bade-Wurtemberg. Până în ultima zi, oamenii de afaceri din acest Land unde se află mai multe centrale nucleare dar şi întreprinderi din industria de automobile şi de utilaje, au făcut campanie pentru conservatori. Teama lor de a vedea politica favorabilă pentru companii evaporată era justificată, constată cotidianul economic, care explică faptul că “unda verde” merge mai departe de Bade-Wurtemberg: “Noua Leitkultur [cultura dominantă] germană este marcată de pacifism, o postură vehement anti-nucleară şi de scepticismul spre marile proiecte. Mai ales marile companii energetice trebuie să se aştepte la o devalorizare importantă a capitalului lor.” În plus, Deutsche Bahn (compania de Căi ferate germană) a anunţat oprirea provizorie a proiectului Stuttgart 21.
Tags
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!