Adevărata criză de încredere transatlantică

Starea de indignare din Europa faţă de interceptările americane stârneşte, cu siguranţă, preocupare la Washington. Dar, la New York, unde limita dintre pragmatism şi cinism este extrem de oscilantă, ecourile crizei diplomatice au avut imediat efecte pe Wall Street: în rândul agenţilor bursieri şi al bancherilor care fac investiţii, dintre care mulţi au studiat la Academia West Point, au fost militari în Forţele Navale sau agenţi în serviciile de informaţii înainte de a intra în domeniul financiar, noua polemică împotriva Americii este considerată nu doar “inutilă” (nu există guvern din lume care să nu încerce să spioneze activităţile vecinilor), ci ca fiind “încă o încercare de a denatura adevăratele probleme europene”.

“Care este temerea celor din Germania?" – se întreba ieri un agent bursier al unei mari companii globale de brokeraj. "Poate se tem că, după ce au fost ascultate convorbirile telefonice ale cancelarului Angela Merkel despre perspectivele zonei euro, Departamentul Trezoreriei din SUA ar putea ordona vânzarea rapidă a obligaţiunilor de stat?”.

Este doar o glumă, în mod clar. Dar în spatele cinismului este o realitate obiectivă care, din punctul nostru de vedere, ar merita aceeaşi preocupare acordată cazului de spionaj: în rândul celor care gestionează finanţele americane, în rândul speculatorilor financiari, al economiştilor şi analiştilor de pe Wall Street se înrădăcinează convingerea că Europa nu are o direcţie clar stabilită, că zona euro a pierdut forţa de propulsie spre o uniune politică şi că vântul reformelor structurale care le permisese naţiunilor de la periferie să înceapă modernizarea economică şi instituţională a început să se oprească din cauza lipsei subiecţilor interesaţi.

Partidă de poker

Ecuaţia este cunoscută: unde sunt probleme de guvernare, potenţialul de profit este din ce în ce mai mare. Problema este că toate cheltuielile sunt suportate de fiecare dată de cei mai săraci. În acest context, una dintre problemele cele mai mari este că [[în această partidă jucată pe pielea guvernelor europene şi a celor care economisesc lipseşte o autoritate care să fixeze regulile]] şi un arbitru care să le aplice.

În momentul de faţă, pieţele financiare europene, spre deosebire de cele americane, par a fi un teritoriu al nimănui în care se impune regula celui mai puternic. Să luăm ca exemplu Taxa Tobin: doar 11 ţări din zona euro au decis aplicarea taxei pe tranzacţii financiare, printre ele figurând şi Italia, creând astfel noi inegalităţi concurenţiale pe o piaţă financiară care pe hartă este definită ca fiind unică.

Dar s-ar putea vorbi şi de moneda euro: dacă, pe de o parte, experţii financiari americani cred că moneda europeană riscă din nou să intre în criză până în vara anului 2014, pe de altă parte, planul coordonat al Rezervelor Federale din SUA şi al Departamentului american al Trezoreriei de susţinere a unui dolar cu valoare mică le permite brokerilor de valută să facă tranzacţii speculative având certitudinea unor câştiguri, în contextul unui euro puternic, ţinut în mod artificial la o valoare ridicată atât comparativ cu situaţia actuală a economiei europene, cât şi comparativ cu analizele care arată că Europa se confruntă cu o criză politică profundă.
Dacă un sistem este în pragul colapsului, în mod normal moneda (sau datoria) încep să aibă tendinţe negative: în cazul de faţă, ordinea naturală a lucrurilor s-a schimbat. Randamentul titlurilor de obligaţiuni americane (T-bond) reflectă această situaţie: cu cât se vorbea mai mult săptămânile trecute de o intrare a Statelor Unite în incapacitate de plată, cu atât prindeau forţă titlurile de obligaţiuni americane, ca şi cum riscul insolvenţei nu le-ar fi vizat în niciun fel.

Pieţele financiare, o pradă

Având acest scenariu în faţa ochilor şi pe ecranele calculatoarelor, nu este de mirare dacă pieţele financiare americane devin terenul propice al investitorilor lipsiţi de scrupule. Mai [[interesant este modul în care această combinaţie de evenimente financiare este cosmetizată de politicieni şi diplomaţi pentru a fi prezentată apoi opiniei publice americane]]: în timp ce primele pagini ale ziarelor europene critică Statele Unite din cauza scandalului generat de spionajul sistematic practicat de CIA, pe primele pagini ale publicaţiilor americane există mult mai mult spaţiu acordat analizelor care arată o reizbucnire a crizei în zona euro, declinului proiectului de creare a unei uniuni politice şi analizelor care evidenţiază lipsa de credibilitate a Europei ca interlocutor politic şi financiar al marilor economii globale.

Efectele acestor noi probleme de guvernare nu au fost doar de natură politică, ci şi financiară: blocarea de către Germania a proiectului de supraveghere bancară, apărut după noi teste de rezistenţă efectuate în sistemul bancar european, a legitimat imediat preocupările analiştilor de pe Wall Street, care evocă starea precară a sistemului european de creditare.

De acum este clar pentru toată lumea că ne îndreptăm spre un scenariu în care globalizarea împiedică luarea unor măsuri unilaterale, iar interesele diferite ne condamnă la o paralizie a sistemului. Vechiul sistem de reguli şi garanţii se prăbuşeşte, nimeni nu întrezăreşte un nou sistem şi nu încearcă să îl construiască, pentru că toate elementele sunt asociate crizei şi riscului agravării situaţiei sistemului financiar şi a stării economiei reale. Toată lumea trăieşte clipa prezentă – agenţii bursieri, guvernele, instituţiile supranaţionale; şi toţi se tem să privească spre viitor.

Din Statele Unite

Conducătorii europeni trebuie să-şi educe opinia

Indignarea generată de afirmaţiile potrivit cărora Agenţia americană de Securitate Naţională ar fi pus sub ascultare telefonul Angelei Merkel nu este decât o manifestare a "europenilor care se enervează", scrie directorul-adjunct al rubricii Cărţi, din Wall Street Journal, Sohrab Ahmari.
În ciuda retoricii, adaugă acesta, Merkel este foarte conştientă de felul în care operează agenţiile de informaţii şi trebuie să găsească un echilibru pentru a reflecta indignarea germanilor şi a europenilor fără a periclita ireparabil legăturile cu Statele Unite, cel mai vital aliat al Germaniei:

cancelarul şi colegii săi nu au nevoie de lecţii asupra micilor aspecte care fac un bărbat sau o femeie de Stat, dar trebuie să calmeze cumva strigătele de indignare anti-americane de la ei din curte. Ce s-a pierdut pe drum este obligaţia conducătorilor europeni de a-şi educa opinia, chiar şi într-un fel general, asupra lucrurilor care compun cotidianul serviciilor de informaţii şi nevoia de securitate într-o lume din ce în ce mai periculoasă.