Alegeți o limbă
Există cu adevărat Europa centrală?
Depinde de punctul de vedere. Dacă aplicaţi o grilă rigidă de lectură, amestecând istorie şi geopolitică, vă va fi dificil să distingeţi clar Europa centrală. In schimb, cu o grilă de lectură mai nuanţată, culturală, veţi putea regăsi ceva similar. Europa centrală este o specie conceptuală extrem de sălbatică. Este deci necesar să o apărăm. Ea nu are nici frontieră, nici imperiu, nici teritoriu, care sunt mereu surse de certuri şi de isterie, în opoziţie cu cultura, care uneşte, leagă lucrurile între ele şi caută punctele comune.
Conceptul de Europă centrală trimite deci doar la o anumită atmosferă culturală, sau şi la un teritoriu specific?
Se spune că este legat mai întâi de o anumită atmosferă, dar eu cred că trebuie să vorbim aici şi de teritoriu. Deci ar fi util să îi dăm contururi concrete, temporale şi geografice. Altfel, nu este decât un obiect ideal. Cred că este posibil să delimităm acest teritoriu astfel: München la vest, Szczecin şi Gdansk la nord, Vilnius la est, Novi Sad şi Trieste la sud... Dacă Europa centrală este de conceput fără Germania, ea este de neimaginat fără nemţi şi şi mai puţin fără limba germană, a cărei prezenţă în acest spaţiu se afla în trecutul cultural obligatoriu.
Cum aţi descrie unui străin acest spirit centru european?
L-aş defini mai degrabă într-o manieră negativă. I-aş spune că este diferit de ceea ce face Europa occidentală, ale cărei tradiţii sunt bine stabilite, dar şi de Europa de Est (mai ales Rusia). Ceva între ordinea occidentală, civilizaţie şi Asie născândă, de care Metternick zicea de altfel că ea începe pe drumul oriental care duce de la Viena la Rennweg. I-aş explica şi faptul că acest concept a rezistat în timpul marilor furtuni politice. Şi aş adăuga că Europa centrală este intim legată de experienţa exilului. In anii 80, exilaţi ca Milan Kundera [născut în Cehoslovacia, locuieşte în Franţa din 1975] şi Czeslaw Milosz [1911-2004, poet şi romancier polonez, naturalizat american, premiul Nobel de literatură în 1980], pentru care faptul că noi am putea să fim consideraţi ca o provincie sovietică este inacceptabil, s-au întrebat mult timp asupra semnificaţiei conceptului de Europă centrală. Au ajuns astfel să vorbească de "istorie furată" sau de "Occident răpit".
In anii 90, am regăsit cu toţii Europa, dar dintr-un anumit punct de vedere am uitat să revenim în Europa centrală. Există de altfel la noi această tematică forte: cea a cadarvului din dulap. Gândiţi-vă de exemplu la cazul [scriitorului maghiar] Péter Esterhazy ş romanul său Harmonia Caelestis, în care vorbeşte de tatăl său cu cea mai mare admiraţie. S-a dovedit, după publicare, că tatăl său colaborase cu poliţia comunistă. Scriitorul a trebuit să efectueze o rectificare [în cartea Revăzut şi corectat]. In Europa centrală este recomandat să nu te bucuri sau să condamni prea repede, şi nici să scrii romane înainte ca arhivele să vorbească.
Auzindu-vă, am sentimentul că Europa centrală este legată de trecut, de un timp care nu mai este...
Aşa a fost mereu, mai mult sau mai puţin, în orice caz din 1918 încoace. Europa centrală s-a scăldat întotdeauna în nostalgia trecutului, a epocii austro-maghiare înainte de toate, dar şi a epocii dinainte de Yalta. Fie suntem dezolaţi, cu nostalgie, gândindu-ne la trecut, fie ne visăm,imaginându-ne viitorul. Erhard Busek [politician austriac foarte implicat în problemele central-europene şi balcanice] a considerat că termenul Europa centrală însemna refuzul unui status quo, revolta împotriva a ceea ce am numit realpolitik. Ar fi vorba de un fel de prezenţă spaţiată.
Utilizăm astăzi termenul de "Europă centrală" mai ales pentru a indica faptul că nu aparţine Europei de Est. Sunteţi de acord?
Da, dar nu este propriu epocii actuale. Astfel, după 1989, termenul a putut fi invocat de sloveni, de croaţi, de locuitorii provinciei Voievodina [în Serbia] şi chiar de ceva sârbi, pentru a semnala o "ieşire din Balcani". Am întâlnit în acelaşi timp şi câţiva bieloruşi care căutau în Europa centrală o posibilitate de a se distanţa de Lukaşenko, adică de a rupe legăturile cu Big Brother din Est, o modalitate de a găsi rapid o identitate de schimb şi o nouă cale geografico-culturală...
