Imagine din uzina care produce pantofi Oliver Sweeney, la Corridonia, în Italia.

Am uitat de creşterea economică

Acordul încheiat de către cei şaptesprezece ai zonei euro lasă deoparte o problemă esenţială, şi anume creşterea economică. Două probleme rămân deci nerezolvate: lipsa de politici macroeconomice comune şi diferenţele dintre ţările membre.

Publicat pe 28 octombrie 2011 la 15:00
Imagine din uzina care produce pantofi Oliver Sweeney, la Corridonia, în Italia.

Aplauzele salutând acordul de la 4 dimineaţa din Bruxelles vor lăsa în curând locul îndoielilor. De exemplu, privind Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF). Acesta pare încropit în jurul ideii de a garanta o parte a obligaţiunilor ţărilor supra-îndatorate de a căror eficacitate ne putem îndoi. Şi are o putere de foc de 1000 de miliarde, ceea ce rămâne la limita de jos a gamei de sume proiectate.

În plus, cealaltă ideen de a crea un al doilea fond, un "vehicul special", deschis capitalurilor din China şi din ţările emergente este foarte criticată, şi nu fără motiv: trebuie într-adevăr să ne lăsăm pe mâinile Chinei? Nu înseamnă oare aceasta că va trebui se ne abţinem de la acţiuni împotriva valorii yuanului sau, în sens mai larg, de la a denunţa vreuna dintre politicile de la Beijing?

Două cauze ale răului

Dar să revenim la esenţial. La ceea ce lipseşte. La creşterea economică. Rămâne să abordăm cele două cauze ale răului. Lipsa de politică macroeconomică comună şi divergenţa între ţările membre.

Primul subiect este amplu tratat în acordul de la Bruxelles, dar numai în ceea ce priveşte supravegherea. Şefii de stat şi de guvern au luat două tipuri de decizii. Mai întâi de a consolida existenţa unei guvernanţe ale zonei euro cu riscul asumat de a crea o ruptură cu ţările membre UE din afara zonei euro şi cu riscul ne-asumat de a construi o nouă uzină de tăiat frunze la câini.

Newsletter în limba română

În acest scop a fost creat un "euro-summit", prezidat de acum înainte de şefii de stat şi de guvern în loc de miniştrii de Finanţe. Am urcat cu o treaptă.

A fost de asemenea înfiinţat un secretariat permanent (cu un nume pompos de Eurogroup Working Group), a cărui coordonare cu Comisia nu este clară: acesta oscilează între interguvernamental şi federal.

În al doilea rând, şi mai interesant, a fost întărită supravegherea bugetelor statelor membre. De la începutul acestui an, a fost înfiinţat un mecanism de coordonare în numele (mai puţin pompos, dar tot în jargon) unui "semestru european". Acesta impune fiecărui stat să-şi înscrie legea bugetară într-un cadru multianual discutat în prealabil la Bruxelles. Europa cadrează astfel bugetele naţionale înainte de votarea acestora.

"Regula de aur" devine obligatorie

Acordul de joi dimineaţa merge chiar şi mai departe. Acesta impune introducerea înainte de sfârşitul anului 2012 a unei legi "regulă de aur" la nivel constituţional. Care prevede că bugetele trebuie să fie constituite pe perspective de creştere "independente", prim pas foarte important către un comitet bugetar independent după moda anglo-saxonă. Precizează de asemenea că orice iniţiativă bugetară cu impact potenţial asupra altor ţări trebuie să fie supusă unei consultări de către Comisie.

Pentru ţările care derapează în afara Maastricht-ului şi sunt plasate "sub supraveghere", disciplina se apropie de cea a unei puneri sub tutelă: Comisia este cea care le gerează bugetul.

Cu toate acestea, supraveghere nu înseamnă coordonare. Germania câştigă, ea impune o disciplină obligatorie. Nu este un lucru rău. Franţa care visează un guvern economic nu l-a obţinut : nimic cu privire la politica economică generală în zonă. Nimic despre riscul asupra creşterii adus de impunerea austerităţii tuturor ţărilor din zonă. Nimic cu privire la nevoia ţărilor excedentare (în clar, Germania) de a menţine, în compensaţie, o cerere internă puternică.

Marea dezamăgire a monedei euro, divergenţa

Aceeaşi sărăcie privind cealaltă rădăcină a răului: divergenţa. Aceasta este marea dezamăgire a monedei euro : în loc de convergenţă sub influenţa monedei euro, economiile au făcut contrariul: diferenţele de productivitate, de cost al forţei de muncă şi de comerţ exterior s-au amplificat.

Ruptura între Europa excedentară situată, să zicem, în general în Nord (Germania, Olanda, Danemarca, Republica Cehă, Ungaria), şi cea deficitară, din Sud (Grecia, Italia, Spania, Portugalia, dar şi Franţa) s-a lărgit. Aici este problema principală: aceste ţări produc şi vând din ce în ce mai puţine bunuri industriale şi servicii. Ele trăiesc din ce în ce mai mult deasupra mijloacelor lor.

Ce locuri de muncă în Grecia în viitorii zece ani? Iată întrebarea esenţială pusă de criza din zona euro, o întrebare care se extinde la toate ţările din Sud. Uniunea Monetară nu a fost suficientă, din contră. Germania nu are dreptate aici. Transferurile financiare au avut loc, vor mai trebui şi altele, dar nu sunt suficiente. Ce mai rămâne de făcut? Ce mobilitate, ce competitivitate, ce specializare?

Acordul de la Bruxelles se limitează la a-i cere lui Herman van Rompuy să facă propuneri înainte de sfârşitul anului. Ne îndoim că Europa va accepta necesitatea.

Opinie

O conducere obscură

Cine este la cârma Europei?,se întreabă politologul Fernando Vallespín în El País.Nu sunt

nici cetăţenii, nici politicienii, nici ţările mari nici cele mici, nici cele mai prospere nici cele mai sărace. Cu toate acestea, toţi sunt conştienţi de faptul că sunt legaţi de un singur destin. (...) Interdependenţele sunt atât de numeroase încât UE a reuşit să devină o uniune de cooperare forţată. Dar mai ales, ea a amplificat percepţia cum că, departe de a consolida puterea fiecărui stat prin acţiunea lor comună, ea le-a slăbit pe toate din punct de vedere politic (...) şi numai Germania pare să poată ridica fruntea.

Criza a schimbat deci ‚scenariul’. Am crezut întotdeauna că puterile cedate de state vor merge la instituţiile centrale ale UE, şi nu spre statele cele mai puternice din punct de vedere economic. (...) Vestea bună este că ştim în sfârşit cine este cu adevărat la cârmă. Vestea proastă este că nu ştim nimic despre modul în care sunt conduse lucrurile (...) Noua putere se ascunde în spatele unui obscurantism tehnocratic maxim. (...) Noi, cetăţenii, nu înţelegem nimic atunci când deciziile politice cheie ne sunt prezentate exclusiv în termeni ştiinţifico-tehnici (...) Avem atunci impresia de a fi în plus, şi prin urmare nu este logic să ni se ceară apoi părerea despre cine ar trebui să exercite conducerea.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect