"Femeia care înfruntă frigul." Expresia lansată deSüddeutsche Zeitung rezumă primirea cel puţin rece rezervată prestaţiei cancelarului Angela Merkel cu ocazia Consiliul European din 30 ianuarie. Desigur, în numai două luni şi aproape singură, ea a reuşit să impună pactul fiscal partenerilor săi europeni, dar a căpătat "imaginea comisarului cel rău pentru austeritate", observă Spiegel Online, şi "trezeşte în Europa teama de o ocupaţie străină". Greşeala este aceea a propunerii de a trimite la Atena un comisar pentru buget pentru a-i obliga pe greci să-şi ţină sub control conturile. "Otravă politică", estimează Der Spiegel, "o mărturisire a eşecului", adaugă Der Tagesspiegel, care înţelege pe deplin că la Atena se răspândeşte din ce în ce mai mult comparaţia cu un "gauleiter" din epoca nazistă:
Dacă ar fi vorba doar despre o lipsă de sensibilitate istorică, prin care germanii îi bruschează pe greci, am putea să remediem acest lucru cu puţină îndemânare diplomatică. Dar nu este cazul. Propunerea ilustrează faptul că, în mod clar, comunitatea monetară nu mai este dorită. Acum este vorba despre cel bogat împotriva celui sărac, a celui puternic împotriva celui mai slab. […] Grecii au deja troica FMI, UE şi BCE, nu mai au nevoie de o persoană în plus care să le refacă pe tablă conturile. Noul pachet de ajutoare care este în debateri la ora actuală ar trebui să creeze un echilibru între reforme şi creşterea economică. Pentru asta este nevoie de mulţi bani, mult timp şi – da – de asemenea de încredere.