Alegeți o limbă
Într-o societate statică, fosilizată, ale cărei ierarhii sociale şi economice sunt imuabile, meritul individual are puţină importanţă şi posibilităţile de a urca pe scara socială sunt minime. Această situaţie - care nu este o noutate - este acum confirmată de către OCDE, într-un studiu caree urmează să apară ( "A Family Affair"), asupra mobilităţii sociale între generaţii în ţările cele mai bogate din lume.
Cât cântăreşte salariul lui tata ? În Italia, aproximativ 50%. Conform statisticilor OCDE, această cifră arată, în Italia, modul în care veniturile copiilor le reflectă pe cele ale părinţilor. În medie, jumătate din avantajul salarial între un tată care câştigă mulţi bani şi un tată care câştigă puţin este transmis automat - făcând abstracţie de talente şi de parcursuri individuale - la propriul său fiu. Procentajul este uşor mai mare în Marea Britanie şi uşor mai mic în Franţa şi în Statele Unite. În Danemarca, Australia şi Norvegia, această transmitere într-un fel ereditară este mai mică de 20%. Consecinţa acestei situaţii este o diferenţă de venituri, în funcţie de familiile de origine. De exemplu, a avea un tată cu diplome este o formă de asigurare. În Italia (cu o diferenţă uriaşă faţă de Franţa şi Marea Britanie), un fiu de inginer are aproape 60% mai multe şanse de a obţine o diplomă ca tatăl său, faţă de un fiu de muncitor, şi peste 30% mai multe şanse decât un fiu de contabil. În plus, într-o familie, o diplomă înseamnă un context cultural şi social mai favorabil. Deci, fiul unui absolvent italian (că este sau nu el-însuşi absolvent), va câştiga în medie cu 50% mai mult decât fiul unui om care şi-a oprit studiile înainte de liceu. Situaţia celor al căror tată a oprit foarte repede şcoala este chiar şi mai dificilă pentru portughezi şi britanici. În Franţa, această "zestre" şcolară este de 20%. În Austria şi Danemarca, este mai mică de 10%.
Mixitatea şcolară nu afectează rezultatele
O societate în care toţi indivizii - în pozitiv sau în negativ - sunt şi rămân "copiii lui tata", prezintă în primul rând, pentru OCDE, o problemă economică : este o mare pierdere de resurse. "În primul rând", explică studiul, "societăţile mai puţin mobile au mai mare tendinţă de a risipi sau de a folosi în mod inadecvat talentele şi competenţele. În al doilea rând, lipsa egalităţii de şanse poate influenţa motivaţia, eforturile şi în cele din urmă productivitatea membrilor societăţii, cu efecte negative asupra eficienţei generale şi potenţialului de creştere a economiei". În concluzie, OCDE arată că cu cât inegalitatea este mai mare într-o ţară, cu atât aceasta este mai imobilă. Iar Italia este una dintre ţările occidentale al căror nivel de inegalitate este cel mai ridicat.
Conform clasificării OCDE, Italia (spre deosebire de SUA, Franţa, Germania şi Marea Britanie, de exemplu), este de asemenea una dintre ţările în care contextul familial are cea mai puţină influenţă asupra rezultatelor elevilor : la matematică, un fiu de inginer nu se descurcă mai bine decât un fiu de muncitor. Numai canadienii, coreenii şi unele ţări nordice sunt mai neutri decât italienii în acest domeniu. Ceea ce se poate explica probabil printr-un un sistem şcolar public încă destul de omogen şi integrat în societate. Toată lumea profită de această situaţie: după studiul OCDE, sporirea diversităţii sociale în cadrul şcolilor şi colegiilor poate îmbunătăţi rezultatele studenţilor defavorizaţi, fără a cauza efecte negative asupra rezultatelor globale ale instituţiilor. În sfârşit, pentru OCDE, cele mai multe progrese în carieră în Italia depind de vechime şi de experienţă, mai degrabă decât de nivelurile de calificare şi educaţie. În Italia, mobilitatea inter-generaţii este deci rară, la fel ca şi mobilitatea intra-generaţii.
