Alegeți o limbă
30 august 2011. Un bătrân se trezeşte pe un teren viran din Berlin. Lungit pe pământ, el vede doar cerul albastru deasupra capului său, şi se miră să audă păsări ciripind, semn că luptele au încetat câtva timp. Omul are o durere de cap şi nu înţelege unde se află sau cum a ajuns acolo. El încearcă să-şi amintească ce a făcut în ajun: amnezia lui nu se poate explica prin alcool: Führer-ul nu bea! În zadar îl caută prin împrejurimi pe credinciosul Bormann. Hitler se ridică cu anevoie şi se îndreaptă spre zona de unde aude vocile a trei băieţi din Tineretul hitlerist, probabil în vacanţe, fiindcă nu sunt în uniforme şi joacă fotbal. "Uite, un moş! Ce caută aici?" Probabil că nu arăt prea bine, gândeşte Führer-ul remarcând absenţa salutului reglementar. "Unde este Bormann?" întreabă el din nou. "Cine?" "Bormann! Martin Bormann"! "Nu cunoaştem, cum arată?" "Ca un lider al Reich-ului", se enervează Hitler. Apoi îi priveşte mai bine pe cei trei băieţi. Ei poartă tricouri colorate. "Tânăr hitlerist Ronaldo! Unde este strada cea mai apropiată?" Nicio reacţie. Se întoarce apoi spre cel mai mic dintre cei trei, care-i arată un colţ al terenului.
La chioşcul din colţ, Hitler caută ziarul Völkischer Beobachter. Dar nu vede decât titluri turceşti... "Ciudat, turcii au rămas totuşi în afara conflictului, în ciuda încercărilor noastre de a-i atrage de partea noastră". Apoi leşină când citeşte data, 30 august 2011, pe prima pagină a ziarelor necunoscute. Proprietarul crede că are de-a face cu vreun actor dintr-un serial de televiziune. Hitler poate să stea cu el câteva zile. "Dar să nu cumva să furi ceva". Hitler este revoltat. "Arăt ca un criminal?" "Arăţi ca Hitler", răspunde vânzătorul de ziare. "Exact!" răspunde Führer-ul...
Devenit vânzător de ziare, dictatorul este "descoperit" de o societate de producţie de televiziune. Producătorii văd în el un "potenţial enorm". Este angajat... Succesul emisiunii este fulgerător. Debusolat, Hitler a pus piciorul într-o societate în care succesul se măsoară în audimat, de "like"-uri pe Facebook... El a devenit un actor comic cunoscut... "Eşti de aur, scumpule! Este doar începutul, crede-mă!" îl felicită producătorul său...
Faimoasa şuviţă de păr negru
"Această carte este atât de amuzantă încât nu-i poţi da drumul din mână", se entuziasmează Peter Hetzel, critic de cărţi pe canalul de televiziune Sat 1. Într-adevăr, romanul cu coperta albă împodobită doar cu faimoasa şuviţă de păr negru - titlul ocupând locul mustăţii - are un succes neaşteptat, în ciuda preţului ridicat (19.33 euro, o referinţă la anul sosirii lui Hitler la putere) şi lungimii (396 de pagini scrise la persoana întâi singular, dintre care o bună parte fiind reflecţii personale ale Führer-ului în stilul sec şi obscur al "Mein Kampf"). "Hitler-ul lui Vermes se confruntă cu o societate pentru care a râde de el a devenit de mult timp un semn de împăcare cu trecutul. Dar este de asemenea o societate care a înţeles că acest râs este necesar pentru a scăpa de acest trecut, consideră cotidianul Süddeutsche Zeitung. "Facem haz, dar este haz de necaz".
Tipărit în 360 000 de exemplare şi lansat în toamna anului 2012, "Er ist wieder da" este în fruntea vânzărilor de mai multe săptămâni. Romanul, care există şi într-o versiune audio foarte bună, lectură de Christoph Maria Herbst - va fi publicată în limba franceză, engleză şi 15 alte limbi, iar presa speculează deja privind o viitoare scenarizare la cinema. Desigur, nu este prima oară când întruchiparea răului este reciclată de umorişti şi artişti. Charlie Chaplin ridiculizase Führer-ul în 1940 în "Dictatorul". Iar în 2007 a ieşit în săli comedia de succes "Mein Führer", de regizorul german Dani Levy.
Prea multe comedii cu Al Treilea Reich
Primul roman al jurnalistului Timur Vermes provoacă totuşi ceva scrâşniri din dinţi în Germania. Daniel Erk, autorul cărţii "So viel Hitler war selten" ("Mai mult Hitler decât niciodată"), care critică "banalizarea răului", îşi face griji în privinţa înmulţirii comediilor cu Al Treilea Reich. "De ce ne mai punem întrebări despre antisemitismul profund al societăţii germane, chiar şi în zilele noastre, atunci când un nebun este prezentat ca fiind singurul vinovat?", întreabă acesta. "Este un bun prilej pentru germani de a se scutura de orice vină şi de orice răspundere. Din moment ce acest Hitler este singurul vinovat pentru război şi genocid".
Pentru Timur Vermes, aceleaşi argumente îi justifică dimpotrivă romanul. În "Er ist wieder da", el descrie un Hitler speriat, îngrijorat atunci când publicul care nu se teme de el rezistă. "Nu avem prea mult Hitler", consideră Timur Vermes. "Avem prea mult dintr-un anume stereotip al lui Hitler, mereu acelaşi: cel al Monstrului care nu trebuie să ne permită să fim liniştiţi. Şi eu, mult timp, am acceptat această viziune a lui Hitler. Dar această viziune nu este de ajuns. Hitler exercita o adevărată fascinaţie. Faptul că atât de mulţi oameni l-au ajutat să-şi comită crimele înseamnă că le plăcea de el. Oamenii nu aleg un nebun. Ei aleg pe cineva care-i atrage sau pe care-l consideră admirabil. A-l prezenta ca un monstru înseamnă a face din electoratul său nişte idioţi. Ceea ce ne linişteşte. Ne spunem că astăzi suntem mai deştepţi. Că nu am mai alege un monstru sau un clovn. Dar la vremea respectivă oamenii erau la fel de deştepţi ca noi! Asta este ceea ce doare... Adeseori, ne spunem că dacă ar apărea un nou Hitler, ar fi uşor să-l contracarăm. Am încercat să arăt că, dimpotrivă, chiar şi astăzi Hitler ar avea o şansă de a reuşi. Doar altfel".
Romanul lui Vermes arată cum, în Germania secolului al XXI-lea, un demagog şi-ar avea din nou şansa: mijloacele de a cuceri masele s-au schimbat, au devenit mai moderne. Dar intenţia rămâne aceeaşi. "Vermes întinde societăţii germane o oglindă care-i arată, în ciuda râsetelor, o imagine nu prea măgulitoare", conchide criticul literar, de pe canalul de televiziune N-TV. Poate cheia succesului.
Din Germania
"O ciudată fixaţie în jurul lui Hitler"
Süddeutsche Zeitung consideră că succesul lui "Er ist wieder da" nu se explică prin calitatea literară - cartea "nu are nimic de invidiat lui "Mein Kampf" - ci prin fineţea observaţiilor asupra unei societăţi în care predomină consensul cum că "un râs care rămâne puţin în gât, însoţit de un lejer fior şi chiar de un mic sentiment de culpabilitate" este "cel mai delicat, cel mai complex, cel mai profund"* râs. Astfel, potrivit ziarului,
formidabilul audimat al [vedetei de televiziune Hitler] din roman se bazează evident pe aceleaşi motive ca şi succesul cărţii. S-a dezvoltat în Germania o fixaţie foarte ciudată asupra lui Hitler, aproape o manie.
Cu o regularitate neabătută, Hitler pozează pe copertele revistelor; el bântuie micul ecran cu o insistenţă care aproape că ne împiedică să schimbăm canalul înainte de a-l vedea ridicând braţul; şi, în mic comitet convivial, nimic nu-i mai bun decât o mică parodie a "Führrerrr"-ului cu două degete sub nas pentru a desfăta publicul cauzând explozii de ilaritate, uşor isterice dar îndelungate. Această focalizare asupra lui Hitler - fie vorba despre personajul comic sau despre om ca întruchipare a răului - riscă să estompeze faptele istorice.
