Berlusconi “împinge ţara în haos”

Demisia a cinci miniştri din partidul Poporul Libertăţii, din guvernul condus de democratul Enrico Letta, în 28 septembrie, a provocat un cutremur politic în Italia. Această alegere personală a lui Silvio Berlusconi este criticată aproape unanim de presa italiană.

Publicat pe 30 septembrie 2013 la 14:51

Şeful PDL, Silvio Berlusconi, a provocat această criză guvernamentală cu câteva zile înaintea unui vot al Senatului privind eventuala sa destituire, în urma unei condamnări pentru fraudă fiscală. Motivul oficial: refuzul său de a susţine mai multe măsuri bugetare, printre care creşterea TVA-ului.

Corriere della Sera se exprimă în numele lectoratului său de "moderaţi", dar şi al electoratului lui Silvio Berlusconi, care sunt acum cu toţii "indignaţi". Potrivit directorului său, Ferruccio de Bortoli,

Cover

alegerea iresponsabilă a lui Berlusconi şi a fidelilor săi [...] are gustul amar al gesturilor necugetate şi disperate. Este o alegere inutilă. Nu schimbă câtuşi de puţin soarta judiciară a lui Il Cavaliere, dar împinge o ţară ostatică pe marginea unei noi prăpăstii. Lovitura dată guvernului Letta [...] provoacă pagube incalculabile mai ales electoratului lui Berlusconi, alcătuit din familii şi întreprinderi. [...] Argumentul lui Il Cavaliere - o reacţie instinctivă faţă de excesul de impozite - este un pretext prostesc. Costul deciziei din Arcore [reşedinţa lui Berlusconi], dacă ar conduce la alegeri anticipate, poate fi rapid calculat: modestele semne ale unei redresări s-ar spulbera, iar marii investitori s-ar feri şi mai mult de o ţară pe care nu o înţeleg şi în care nu vor să îşi rişte capitalurile. Costul datoriei ar creşte, [...]întreprinderile ar continua să moară, neputând să profite de scurta boare de creştere pentru a ajunge să fie competitive faţă de concurenţa din ţări mai serioase şi mai stabile. [...] Locurile de muncă ar continua să dispară. Bugetul 2014 [...] ar fi dictat de la Bruxelles. Avantajele ieşirii, în mai, din procedura de deficit excesiv s-ar evapora. Guvernul care ar câştiga următoarele alegeri ar fi probabil forţat să semneze o capitulare necondiţionată troicii UE-BCE-FMI. Ceea ce ar avea drept rezultat un transfer de suveranitate către comisari, şi în definitiv o creştere inevitabilă a impozitelor.

Newsletter în limba română

Directorul ziarului La Stampa, Mario Calabresi, se mobilizează de asemenea pentru a spune "basta" unei crize pe care o consideră a fi "inutilă şi dezastruoasă":

Cover

decizia neaşteptată a lui Silvio Berlusconi de a-şi face miniştrii să demisioneze, pentru a sabota guvernul, este o lovitură foarte grea pentru ţara noastră. O umilire care ne zvârle în haos, în lipsă de credibilitate; care ne repune sub supraveghere, care confirmă cele mai rele prejudecăţi despre italieni. În această săptămână, în care ar trebui să discutăm doar de faptul că prima întreprindere de telecomunicaţii din ţară trece în mâini străine sau că Alitalia în curând nu va mai fi compania noastră aeriană naţională, suntem prinşi în vârtejul problemelor judiciare ale unui singur om. [...] În 15 zile, va trebui prezentat bugetul 2014, un moment-cheie pentru cei ca noi, ale căror conturi sunt fragile; pe 15 noiembrie vor sosi şi evaluările europene; datoria noastră creşte periculos; FMI a menţionat acum două zile un risc pentru Italia. Şi noi, care am avea cu disperare nevoie de un scut protector şi de credibilitate, ne înfăţişăm goi şi dezarmaţi.

În presa apropiată de Berlusconi, tonul este întru totul diferit. Astfel, directorul Il Giornale, Alessandro Sallusti, îl acuză pe primul ministru Enrico Letta de a fi provocat, cu impozitele lui, "căderea guvernului". Şi justifică alegerea lui Il Cavaliere, care pasămite nu a făcut decât să-şi protejeze interesele pentru viitoarele alegeri:

Cover

din nou, politicienii şi comentatorii nu au înţeles nimic. Ei au crezut, sau s-au temut, sau au dorit - în funcţie de persoană - că Berlusconi avea să provoace căderea guvernului ca reacţie faţă de problemele sale personale. El nu a făcut-o din simţ al responsabilităţilor pe care le are[...], ci mai ales pentru că nu a vrut să pună în pericol singurul patrimoniu la care ţine cu adevărat, după copiii săi: alegătorii lui. Care ar fi fost soarta numeroaselor sale voturi dacă PDL ar fi aprobat o decizie care găureşte buzunarele italienilor? [...] Nu ştim ce se va întâmpla odată ce Letta va fi căzut. Dar astăzi, avem o confirmare: cei care doresc mai multe impozite sunt incompatibili cu Forza Italia, noul-vechi partid al lui Berlusconi.

Un partid a cărui reînfiinţare a fost recent anunţată de către Il Cavaliere şi care ar trebui să se prezinte în locul PDL-ului, considerat prea indisciplinat, la următoarele alegeri. Întrucât, scrie în La Repubblica sociologul Ilvo Diamanti,

Berlusconi dispune în continuare de un consens politic şi, mai important, de puterea sa economică şi mediatică. Şi le foloseşte, dacă nu pentru a-şi impune alegerile, cel puţin pentru a le bloca pe cele ale altora. Un ultimatum după altul. Şi le foloseşte şi pentru a controla disensiunile în rândurile partidului său. De aceea Berlusconi rezistă. Până la sfârşit. Fiindcă el luptă pentru supravieţuirea sa politică şi pentru cea a partidului Forza Italia. [...] Iată de ce vrea să se voteze cât mai curând posibil. Fiindcă, de la înfiinţarea sa în 1994 până la ultimele alegeri, în februarie 2013, "partidul personal" al lui Berlusconi a dat întotdeauna cele mai bune rezultate în legislative. Iată de ce a transformat viaţa politică într-o campanie electorală permanentă. Şi astăzi, pentru a rezista ameninţărilor externe şi tensiunilor interne partidului, el are nevoie de noi alegeri - şi cât mai curând cu putinţă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect