Burka, o altă cruce de purtat

Interdicţia voalului islamic integral (numit general burka) dezbătută în mai multe ţări europene şi chiar şi în Egipt şi Siria pun în evidenţă ipocrizia Occidentului, consideră filozoful german Roedig. Dacă burka este un instrument de opresiune, atunci crucifixul nu denotă el o fascinaţie a torturii?

Publicat pe 21 iulie 2010 la 15:15

Dacă Isus ar fi purtat burka, am mai vedea încă crucifixuri în sălile de clasă şi birourile angajaţilor ? Dezbaterea privind voalul musulman integral aprinde astăzi mai multe regiuni ale lumii. Polemica a început cu interdicţia – acum confirmată – a portului voalului integral în locurile publice în Franţa şi Belgia, în curând imitate de către Spania şi Marea Britanie. Anunţul [pe 18 iulie] al interdicţiei voalului integral în universităţile siriene nu depinde totuşi de aceeaşi logică întrucât argumentele prezentate în lumea arabă şi în dezbaterea europeană nu sunt aceleaşi.

În Europa, într-adevăr, interdicţia burka se înscrie în mod necesar într-un context de concurenţă între Islam şi cultura creştină. Se practică de bună voie politica cu două viteze şi două măsuri. Fără a provoca revărsări de entuziasm, proiectele de lege împotriva voalului islamic integral sunt primite bine de populaţie. Aceste "cuşti mobile" – al căror aspect radical nu se numără printre obligaţiile Coranului – sunt mai puţin o expresie a unei datorii religioase decât teribilul instrument al dominaţiei masculine. Femeile sunt astfel reduse la un statut de insecte, scria o ziaristă. În ochii Occidentului, burka se aseamănă deci cu o metamorfoză a lui Kafka.

Crucea, un simbol abil

O privire mai atentă, totuşi, arată că farmecul morbid a lui Hristos pe cruce nu este nici el atât de inofensiv. Ce se poate gândi, într-adevăr, de o cultură care a ridicat un dispozitiv de tortură la gradul de emblemă ? Retrospectiv, exhibiţionismul şi fetişismul suferinţei în imaginile tradiţionale creştine occidentale sunt la fel de derutante ca obligaţia absurdă de a-şi ascunde trupul în numeroase ţări islamice. Dacă imaginea nu ne-ar fi atât de familiară, poate că ne-am spune că nenumăraţii Hristoşi pe care-i vedem, cu faţa desfigurată de durere şi cu răni sângerânde, în diferite ţări, ar putea fi o tulburare a ordinii publice.

Crucea, cu sau fără Hristos, este un simbol rafinat, reprezentând atât moartea cât şi depăşirea acesteia. Instrumentul de tortură este un simbol al speranţei întrucât răstignitul a reînviat. Întrebarea este totuşi spinoasă, întrucât ne putem întreba dacă imaginile nu pot exprima de fapt opusul a ceea ce reprezintă.

Un Hristos gol faţă de femei învăluite

Este firesc ca cultura occidentală să fie mai tolerantă faţă de propriile simboluri decât faţă de cele ale vecinilor săi din sud. Ar trebui totuşi să admită că simbolurile sale nu sunt mai inofensive sau mai puţin crude. Iar în ceea ce priveşte misoginismul Islamului, Occidentul nu prea poate să insiste, în măsura în care femeilor le este încă interzis de a oficia într-una din bisericile sale majore iar multe uniforme de călugăriţe seamănă oarecum cu burka.

Această luptă dintre simbolurile autorizate – un Hristos gol faţă de femei învăluite – cristalizează opoziţia între o cultură creştină explicită şi interdicţia reprezentării în Islam. Dacă voalul pare atât de şocant şi inuman în Occident, este o urmare a unei culturi a exhibiţiei, combinând libertate şi dezvăluire, că este vorba despre revelaţia păcatelor, a corpului sau imaginii lui Dumnezeu. Islamul, în schimb, este ca religia iudaică şi nu se exprimă prin imagini, ci prin supunerea faţă de reguli.

De fapt, impulsul care ne conduce la interdicţia strictă a burka-ului în locurile publice, dar nu a crucii, nu este decât repetarea unui vechi conflict cultural în jurul unei credinţe, unei legi şi unei interdicţii – "Să nu-ţi faci chip cioplit" – pe care creştinismul nu a respectat-o niciodată. Interdicţia burka-ului în Franţa şi Belgia este, prin urmare, asemănătoare unei interdicţii a interdicţiei reprezentării. Dar de ce o astfel de măsură ? Ce este atât de înfricoşător ? Ar fi timpul ca ţările europene să-şi recunoască propriile lor prejudecăţi şi incoerenţe culturale în dezbaterea asupra voalului islamic. Nu este vorba de a banaliza voalul integral, care rămâne un instrument de supunere. Dar asta chiar înseamnă a-l interzice la nivel de stat ?

O curăţare publică laică…voalată

Această mare curăţare publică laică va înlătura desigur unele probleme, dar este de asemenea o sărăcire şi o punere sub tutelă seculară. Poate ar fi preferabil de a lua o cale de mijloc, precum constituţia germană, care leagă principiul neutralităţii statului de garanţia libertăţii de cult. Desigur, separarea bisericii de stat este mai puţin clară, dar această situaţie reflectă complexitatea problemelor religioase şi tolerează atât crucea, cât voalul şi burka. Principiul "neutralităţii prin pluralitate" se bazează pe clarviziunea şi capacitatea de adaptare a cetăţenilor. Nici că puteam cere mai mult pentru Europa.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect