Alegeți o limbă
Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a declarat în 2 iunie, în timpul vizitei sale la Aachen (Aix-la-Chapelle), că UE ar trebui să aibă un ministru de Finanţe unic. El și-a exprimat de asemenea dorința de a vedea UE transformându-se într-o confederaţie de state cu o politică bugetară comună. O astfel de viziune este o lovitură puternică pentru suveranitatea naţională.
Un "super-minister" de Finanțe ar supraveghea politicile bugetare şi competitivitatea fiecărei ţări membre şi ar avea un drept de veto asupra unor anumite decizii în materie de cheltuieli publice. Sectorul financiar al UE ar fi supus în întregime normelor comunitare. În esenţă, ar fi pus în aplicare un control al bugetelor naţionale, cel puţin pentru ţările care au adoptat moneda euro.
În finalul formulei propuse de Jean-Claude Trichet, aceste state ar deveni semi-independente, dispunând de autonomie teritorială. Niciun dicţionar politic nu definește încă o astfel de condiție statală.
Uniunea monetară - un specimen absurd
Și totuși aceste propuneri nu sunt pe deplin novatoare. Privind criza grecească, chiar se planifică o condiționare a deblocării unui nou ajutor pentru Atena printr-un control strict al finanţelor ţării de către troica supranaţională, alcătuită din experţi ai Uniunii Europene, BCE şi FMI. Ceva de nemaivăzut înainte în UE. Irlanda şi Portugalia au trebuit, desigur, să accepte să-și modifice anumite elemente de cheltuieli publice, dar fără a cădea sub control extern. În schimb Grecia este pe cale să-și piardă suveranitatea şi să-și predea - atât din cauza propriilor greşelilor cât și din cauza presiunii externe - politica ei bugetară în mâini străine, așa cum a făcut deja în domeniul politicii monetare adoptând moneda euro.
Jean-Claude Trichet, la sfârşit de mandat în fruntea BCE, îşi poate da frâu liber imaginației. Analiza lui totuși nu este fantezistă şi se bazează pe un raţionament destul de logic, având în vedere realitatea observată: şi anume, o zonă euro prinsă în capcana disparităţilor bugetare dintre ţările sale membre. Disciplina bugetară a unor ţări, populate de contribuabili cinstiți, contrastează cu alte moduri de guvernare caracterizate prin irosirea banilor publici, şi de cetăţeni care urăsc impozitele şi nu ezită să trişeze față de propriul guvern, de exemplu încasând ajutoare sociale care nu ar trebui să le primească.
"O astfel de fiară nu poate exista", a spus un zoolog văzând pentru prima dată o girafă. Într-adevăr, din punct de vedere biologic, este un specimen absurd. Ca și uniunea monetară europeană. Un astfel de organism nu ar trebui să funcţioneze în forma sa actuală. Și totuși încă trăiește. Iar dacă girafa este o greşeală a naturii, uniunea monetară este o operă umană, rezultatul unei serii de compromisuri europene. Pentru a se dezvolta, sau chiar și pentru a supravieţui, aceasta trebuie să treacă printr-o metamorfoză, iar direcţia cea mai logică este cea menţionată de Dl. Trichet.
Un punct de cotitură mentală şi organizațională
Iar dacă această orientare, atât de dragă preşedintelui Eurogrupului, premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker şi preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va fi pusă în aplicare, totuși nu înseamnă neapărat pierderea suveranităţii ţărilor din Uniune în favoarea unei entități exterioare. Transferul de suveranitate s-ar face în favoarea unui organism superior pe care statele europene l-ar alege ele-însele. În esenţă, UE însăşi ar deveni treptat suverană.
Un Minister de Finanţe şi o politică fiscală comună în zona euro ar fi un punct de cotitură mentală şi organizațională. În continuare, popoarele europene ar accepta mult mai uşor crearea unui Minister european al Energiei, apoi al Economiei, al Apărării şi, în final, instituirea unui guvern supranaţional.
Consolidarea structurilor UE va urma, chiar dacă nu există un consens în societate şi chiar dacă anumite formațiuni politice - unele asociate partidelor aflate la putere, ca în Olanda și Finlanda - doresc să le flexibilizeze. Totuși, aceasta este o tendinţă politică trecătoare, cauzată de criză. Pe termen lung, naţiunile europene au de câștigat pe urma consolidării Uniunii. Bancherii şi politicienii au înţeles demult acest lucru şi această realitate va fi înțeleasă treptat și de restul societății. Europenii ştiu să numere şi înţeleg că nu-și pot menţine nivelul lor de trai în faţa concurenţei economiilor emergente, fără a deveni o entitate coerentă din punct de vedere economic şi politic.
Puternică din punct de vedere economic, cu un comandament militar centralizat şi cu politici economice, fiscale şi externe uniformizate, UE ar fi o superputere în toate sensurile cuvântului. O superputere la care nici Jean-Claude Trichet nu îndrăzneşte să viseze, şi care probabil nu va exista niciodată, un astfel de nivel de integrare fiind subminat de prea multe contradicţii interne.
Înmânarea suveranităţii statelor-naţiune către instituţiile comune pare totuși inevitabilă şi chiar necesară pentru a rivaliza cu puterile care au o versiune mai dură de suveranitate. Uniunea actuală este prea slabă, și nu numai pentru că nu are instrumente pentru a apăra eficient interesele Europei în lume, dar mai ales pentru că nu are nicio legitimitate pentru a face acest lucru. Ar trebui, mai devreme sau mai târziu, să i-o acordăm.
Și nu este prima oară când se ridică voci pentru a transforma UE într-o entitate politică şi economică omogenă. Oricum, criza din zona euro a demonstrat că în forma sa actuală, îi va fi greu să supravieţuiască.
