Alegeți o limbă
Europenii pot fi liniştiţi, timpul frământărilor şi conflictelor este terminat. UE va avea ca preşedinte primul ministru Herman Van Rompuy şi ca ministrul de afaceri externe baroneasa Catherine Ashton. Să ne fie o lecţie despre jocurile de putere în Uniune.
În primul rând, o lecţie de democraţie, pentru că, sincer, nu este clar pe ce bază au fost numiţi aceşti doi. Suntem siguri doar că nu au fost aleşi prin sufragiu. Restul este scăldat în mister. Dacă credem ziarele, aparent, "au fost recomandaţi", "au fost anunţaţi", "au fost prezentaţi", "au fost acceptaţi". Dar ce se ascunde în spatele acestei utilizări ale pasivului ? Dumnezeu singur este capabil să răspundă la o astfel de întrebare. Pentru noi, umili muritori, singura concluzie la care putem ajunge cu certitudine, este că democraţia înseamnă a nu şti cine se prezintă, cu ce drept şi pentru ce motiv, şi nici cine, în cele din urmă, va fi desemnat. Sau mi-a scăpat ceva.
În al doilea rând, o lecţie de transparenţă. Oricât am încerca, imposibil de ghicit care vor fi puterile reale al acestui duo, sau chiar dacă va avea vreo putere. Ce decizii vor putea lua, pe ce vor fi de acord ? Pe cine pot să consulte, de cine depind ? Se aşteaptă desigur să cunoască succese şi eşecuri, dar în raport cu ce ? Plecând de la ce ?
În al treilea rând, o lecţie de cinste. "Un moment istoric. Europa are o nouă direcţie", exulta primul ministru suedez Fredrik Reinfeldt salutând intrarea triumfătoare a lui Van Rompuy şi Catherine Ashton pe scena mondială. Alţi lideri ai UE au lansat acelaşi tip de minunăţii. Eu nu pot sa cred că vreunul dintre ei a crezut într-adevăr vreun cuvânt din ce s-a spus în mod oficial. Chiar nu pot.
O lecţie de "competenţă". De luni de zile, mi s-a spus şi repetat câtă nevoie are UE de o "nouă" dinamică şi că-i trebuia o direcţie "puternică". Şi hop ! ca prin farmec, ne alegem cu doi necunoscuţi care recuperează posturi de vârf. Nu contează, pentru că totuşi Van Rompuy este un tip destul de interesant. Cel puţin faţă de baroneasa Ashton. El compune haiku-uri ( “Hair blows in the wind. After years there is still wind. Sadly no more hair”- Vântul suflă-n păr. După ani vântul tot e. Din păcat păr nu.) , practică Zen-ul, lucrează extrem de greu şi este convins că, pentru a lua decizii bune, trebuie "găsit timp pentru odihnă". El este prim-ministrul Belgiei, totuşi. Şi Ashton ? Nu are nici o frântură de experienţă diplomatică, ceea ce, evident, nu este considerat un handicap. Concluzie: competenţa nu este o chestiune de cunoştinţe şi de pricepere. Este vorba de răspunde aşteptărilor, care sunt în continuare la fel de misterioase.
O lecţie de egalitate. Ce egalitate ? Ei bine, cea care zice că dacă funcţia de preşedinte este dată unui "bărbat" şi creştin-democrat, atunci trebuie să fie o "femeie" legată de stânga în postul de ministru de afaceri externe. "Ar fi frumos dacă o voce de femeie ar răspunde la telefonul Europei", torcea Jerzy Buzek. Ah, Jerzy, visul tău s-a împlinit. Şi ce importanţă dacă vocea respectivă nu are nimic interesant de spus. Dar staţi un pic. Am putea în continuare să spunem că nu este suficientă egalitate, de ce un "bărbat" ar fi preşedinte, şi o femeie doar ministru, şi de ce nu invers ? Dar bine, D-na Înalt Reprezentant n-a spus nimic de numirea sa, în afară de câteva cuvinte alese, însemnând grosso modo că acesta este semnul că femeile sunt în sfârşit apreciate. Apreciate. Într-adevăr. Repet, toate aceste lucruri trebuie să fie o lecţie pentru noi. Lecţia că, fără urmă de îndoială, Uniunea Europeană este promisă unui viitor glorios.
COMISIE
S-a deschis târgul de portofolii
Bătălia pentru preşedinţia Consiliului şi postul de Înalt Reprezentant fiind terminată, poate începe cea pentru posturile de comisari. "A venit timpul încheierii socotelilor cu José Manuel Barroso", preşedintele Comisiei reales "cu sprijinul guvernelor a priori nefavorabile continuităţii sale", şi care acum "îşi amintesc calităţile pe lângă căpitanul echipei pentru a-şi asigura posturile cele mai influente", anunţă astfel La Vanguardia.
Deşi în mod oficial comisarii trebuie să urmărească exclusiv interesele Uniunii, fiecare ţară membră se gândeşte înainte de orice la interesul ei naţional în timpul negocierilor asupra portofoliilor. Franţa se bazează pe poziţia de comisar pentru piaţa internă pentru Michel Barnier, o "opţiune aproape încheiată", cu care Nicolas Sarkozy "vrea să facă din Paris un centru al pieţelor financiare" şi care este răsplata pentru a fi acceptat o britanică care nu vorbeşte franceza la cârma diplomaţiei europene, crede cotidianul.
Comisarul actual al Afacerilor Economice, Joaquin Almunia, ar putea lua "postul de putere" al Concurenţei, datorită "rolului fundamental", jucat de şeful guvernului spaniol José Luis Rodríguez Zapatero "în realegerea lui Barroso, împotriva voinţei socialiştilor europeni". În ceea ce priveşte Berlinul, "surpriza a fost anunţul viitorului său comisar : Günter Oettinger, preşedinte al Land-ului Baden-Württemberg, a cărui carieră politică este acum în declin", o nominare care "suscită semne de întrebare asupra interesului Berlinului pentru instituţiile europene", conchide cotidianul.
