Complot împotriva lui Lady Ashton

Doar trei luni au trecut de la preluarea mandatului de Înalt Reprezentant pentru Afacerile Externe a UE, şi iată că se pune din ce în ce mai des întrebarea dacă Catherine Ashton nu este pe cale de a fi schimbată din acest post. Pentru că "nemulţumirile sunt în creştere iar laudele la adresa ei s-au schimbat în critici aspre", scrie The Times. Conform cotidianului londonez, aceste "atacuri" au fost iniţiate de către Franţa, care "doreşte un ministru puternic al afacerilor externe", dar acţiunile se răspândesc în prezent pe întreg continentul.

Liderii UE sunt "furioşi", se pare, pentru faptul că aceasta nu a reuşit să participe la reuniunea cu miniştrii europeni ai apărării şi cu secretarul general al NATO, la Maiorca, pe 25 februarie (aceasta a fost prezentă la inaugurarea instalării preşedintelui Ianukovici în Ucraina). Ministrul francez al apărării Hervé Morin a ridicat vocea - "dimineaţa aceasta nu este foarte favorabilă pentru a afişa legăturile dintre NATO şi UE, deoarece îl avem prezent aici pe secretarul general [Anders Fogh Rasmussen] dar nu şi pe Înalta Reprezentantă, la prima întâlnire de la intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona". Acestuia i s-au alăturat omologul olandez, Jack de Vries, care a postat pe Twiter mesajul că "Doamna Ashton a fost remarcabilă prin absenţa ei", şi cel spaniol, Carme Chacón, care "a regretat absenţa lui Ashton".

Pentru cotidianul londonez tensiunile sunt în creştere între Lady Ashton şi celalalte două figuri importante ale UE, preşedintele Consiliului Europei, Herman Van Rompuy şi cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care, conform surselor, ar fi putut reprezenta UE în Ucraina. Tratatul de la Lisabona a cărui rol este, se presupune, de a simplifica ierarhia UE, a creat de fapt o confuzie structurală, "cele trei tabere luptîndu-se între ele pentru putere şi influenţă".

Bilan catastrofic pentru primele trei luni

La trei luni după ce Ashton şi-a preluat funcţia, complimentele sunt puţine şi rare. Deputatul european Zbigniew Ziobro, a afirmatîn Rzeczposplita că "numirea unui al treilea politician pentru postul de Înalt Reprezentant s-a făcut cu scopul menţinerii unei poziţii dominante a marilor puteri în cadrul UE. Berlinul, Parisul, Roma şi Londra îşi urmăresc propriile agende naţionale". Alte remarci sarcastice vin din partea lui Piotr Kaczyński, expert la Centrul European de Studii Politice, care vorbeşte în cotidianul polonez Życie Warszawy despre realizările lui Ashton de până acum : "Aceasta este pasivă. În ceea ce priveşte Haïti (cutremurul de pământ) şi Belarus (persecutarea minorităţii poloneze), statele membre au trebuit să facă presiuni asupra ei". El Pais reaminteşte cititorilor săi despre recenta "stratagemă" a lui José Manuel Barroso, pentru numirea fostului său şef de cabinet, João Vale de Almeida, în postul de ambasador UE la Washington. "La Bruxelles această acţiune a fost interpretată ca o impunere a voinţei lui Barroso în detrimentul lui Ashton, lucru pe care ea îl neagă".

Există totuşi şi o voce divergentă, cotidianul De Volksrant, care explică că neimplicarea lui Lady Ashton în problema din Haïti s-ar datora descurajărilor pe care aceasta le-ar fi primit din partea Naţiunilor Unite. Din punctul de vedere al cotidianului olandez, numirea luiAlmeida în echipa Înaltului Reprezentant este normală deoarece "noile reguli privind nominalizarea nu au fost definitivate iar această poziţie era vacantă încă din noiembrie. A fost prin urmare necesar să se acţioneze repede". De Volkskrant citează o sursă diplomatică care este optimistă în legătură cu şansele lui Ashton de a crea o "diplomaţie europeană". O provocare prin excelenţă - "toate criticile îndreptate împotriva ei vor dispărea dacă aceasta îşi va pune în aplicare planurile".

Americanii îşi pun întrebări

De partea cealaltă a Atlanticului, revista Time se întreabă :"Încotro se îndreaptă Europa?". Într-un articol denigrator intitulat "Incredibila nesiguranţă a Europei", se deplâng mecanismele create de Tratatul de la Lisabona, care este prezentat ca fiind o parodie a tot ceea ce este greşit în UE, birocratic şi complicat, construit pe cele mai proaste opţiuni şi părând mai degrabă să încurajeze "războiul decât acţiunea".

"Cerându-i lui Catherine Ashton să definească idealurile Europei", continuă articolul, vedem că aspiraţiile ei sunt departe de a fi modeste : "Democraţie. Drepturile omului", spune ea. "Dorinţa de stabilitate, securitatea naţiunilor, dialog politic şi parteneriate economice". Europa are dreptate să gândească mare - atât pentru binele ei cât şi al celorlaţi. În multe părţi ale lumii, ar fi mai bine primită o voce mai puternică a Europei. "Din nefericire, scrie Time, dacă Europa vrea să îşi realizeze propriile vise şi ale altora, trebuie să îşi schimbe modul în care acţionează. Dacă ar acţiona ca un bloc unit, ar avea mai multă influenţă reală". Un important oficial asiatic descrie - cu o evidentă exasperare - cum la adunările internaţionale liderii europeni ajung în sfârşit să vorbească între ei. "Aceştia sunt foarte 'clubby' [sociabili]", spune oficialul asiatic, şi nu pare a fi un compliment. În sfâşit, concluzionează Times, "liderii europeni nu vor mai putea evita multă vreme să răspundă la dificila întrebare : Este politica externă comună lucrul pe care statele membre - şi constituţiile naţionale – şi-l doresc cu adevărat?"

Polemică

Şi Van Rompuy se află în vizor

Catherine Ashton este criticată de către colegii săi, Herman Van Rompuy este insultat de către un eurodeputat. Calificat drept "cârpă umedă" de către euroscepticul britanic Nigel Farage, preşedintele Consiliului European este apărat de Times. "Nu, domnule Farage, dumneavoastră nu vorbiţi pentru majoritatea poporului britanic", lansează cotidianul într-un editorial. "El nici măcar nu şi-ar imagina că ar putea fi atât de patetic de nepoliticos". Totuşi, crede cronicarul Michael White în The Guardian, Nigel Farage are dreptate. Subliniind că "nimeni nu a auzit vorbindu-se vreodată de Van Rompuy", eurodeputatul aminteşte că "*alegerea lui Van Ramplanplan [Rumpy-Pumpy] a fost o gravă eroare strategică, dup*ă cum o dovedeşte şi decizia lui Barack Obama de a nu asista la viitorul summit UE-Statele Unite". În acelaşi timp, adaugă White, această slăbiciune "aminteşte încă o dată faptul că viziunea unui super-Stat federalist care îl însufleţeşte atât de mult pe Farage este departe de realitate".