Turcii au înlocuit vechea zicală "Din fericire, există încă înalţi magistraţi la Ankara" cu una nouă "Din fericire, există încă înalţi magistraţi la Strasbourg". Atunci când turcii vor să obţină justiţie, ei merg la uşa Curţii Europene a Drepturilor Omului [organul judiciar al Consiliului Europei, diferit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene]. Este bine pentru victime, dar nemulţumirea totuşi creşte: "Nu suntem capabili să avem justiţie la noi în ţară?"

Ca urmare a unei recente decizii a Curţii Drepturilor Omului, un cetăţean turc, Ebuzet Atalan, pozează zâmbitor pentru ziare, cu o carte de identitate turcă în mână. Acest adept al religiei Yezidi [religie sincretică minoritară, adoratori ai "Îngerului-păun"] va fi în curând debarasat de litera X care figurează în căsuţa "religie" de pe cartea de identitate. Autorităţile nu recunosc credinţa lui Atalan. În mod similar, cei cincisprezece milioane de alevi [membri ai unui curent zis heterodox al Islamului] nu-şi puteau menţiona credinţa pe cărţile lor de identitate. Căsuţa menţiona: Islam. Unul dintre ei a intentat un proces. Judecătorii turci nu i-au dat dreptate, dar judecătorii europeni au fost, cum se întâmplă adeseori, de altă părere. Acum guvernul este cel care trebuie să aleagă: fie cartea de identitate nu menţionează deloc religia cetăţeanului, fie menţionează religia aleasă de cetăţean.

Rezistenţa absolută la interesele individuale

"Turcia nu reuşeşte să-şi schimbe modul de gândire", explică Semsi Aslanker, un jurist din Istanbul. "Pentru marea majoritate a judecătorilor turci, interesul statului trece înaintea celui al individului. Dar nu sunt singurii care gândesc astfel, aproape toţi turcii fac acelaşi lucru. Avem nevoie de o nouă mentalitate în această ţară, altfel celelalte ţări ne vor obliga să urmăm calea cea dreaptă".

Miile de ori în care curtea de la Strasbourg a mustrat Turcia [care a aderat la Consiliul Europei în 1949] şi milioanele de euro pe care ţara a trebuit să le plătească ca despăgubiri propriilor cetăţeni, sunt din ce în ce mai mult percepute ca fiind o umilire. Iritarea devine atât de importantă încât un intelectual celebru a ironizat: "Se pare că nu avem, ca popor, capacitatea de a ne guverna ţara. Hai să cerem Curţii să o guverneze".

13 000 de dosare în curs

Acesta este un bun motiv de exasperare. Judecătorii Curţii fac ore suplimentare pentru a putea trata cererile venite din Rusia şi Turcia. Aproape 13 000 de cazuri din Turcia sunt în prezent în curs de procesare. Şi practica arată că procesele câştigate de către autorităţile turceşti sunt extrem de rare.

Turcii degeaba îşi arată colţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului chiar a transformat ţara. Condamnările pentru încălcări ale drepturilor omului în zona kurdă, despăgubirile plătite victimelor, contribuţia Curţii la predarea limbii kurde, obligaţia pentru guvern de a proteja mai bine femeile au adus într-adevăr ţara mai aproape de Uniunea Europeană. Fără eforturi din partea clasei politice.

Juristul Aslanker conchide: "Este foarte uşor să cerem Curţii Drepturilor Omului de a ne face treaba murdară, dar cimentul unei ţări ar trebui să fie onoarea. O ţară care se ia în serios ar trebui să-şi suflece mânecile. Oricât de grele ar fi subiectele".