O selecţie a primelor pagini din presa britanică.

Ce spun ziarele

Pentru cine ar trebui să voteze britanicii în data de 6 mai ? Iată o selecţie de prime pagini şi opinii din presa naţională. Un lucru este clar, chiar dacă Marea Britanie nu este ruptă în două, cum pretind conservatorii, este cu siguranţă mânioasă.

Publicat pe 5 mai 2010 la 15:53
O selecţie a primelor pagini din presa britanică.

Despre Gordon Brown

"Faptul că este un prim-ministru agreabil nu înseamnă că Gordon este mic. Dimpotrivă, el este cel mai mare om politic de la doamna Thatcher încoace - un om care ar fi fost înalt în orice epocă, dar care pare a fi un Titan în vremurile noastre. Faptul că modelul lui este Prometeu, cu ficatul lui devorat zi de zi, scoate în evidenţă talentul său extraordinar, atât pentru a provoca atacuri sadice, cât şi pentru regenerarea futilă după acestea". În curând, Gordon, supliciul se va sfârşi. Matthew Norman inThe Independent Despre Nick Clegg

"Clegg ademeneşte părând extrem de sincer. Şi aici transpare o ierarhie. Brown se luptă să comunice într-un limbaj simplu, uman; Cameron este mai îndemânatic, stăpânind mai bine discursul simplu şi fluent, dar cuvintele lui par a fi cele ale unui vânzător şmecher. Clegg este la fel de fluent precum Cameron, cu propoziţii, dacă se poate aşa ceva, chiar şi mai colocviale şi mai uşor de înţeles. Dar el are un mare avantaj asupra rivalului său conservator: nimeni nu îşi pune întrebări despre sinceritatea lui. El este presupus a fi complet autentic". Cum un candidat nefavorit a furat atenţia. Jonathan Freedland în The Guardian

De ce Marea Britanie ar trebui să voteze conservator

Newsletter în limba română

"Noul partid Laburist este de asemenea memorabil pentru coruperea procesului democratic, politizarea funcţiei publice, transformarea judecătorilor în legislatori prin legea asupra drepturilor omului, emascularea Camerei Lorzilor şi distrugerea unui sistem privat de pensii care era odinioară invidiat de întreaga lume. Acesta a prezidat peste un sistem social care nu îndeamnă la muncă, a lansat o serie de războaie sângeroase şi extrem de discutabile, ne-a privat prin subterfugii de un referendum asupra Tratatului de la Lisabona şi a încurajat o imigraţie masivă fără precedent - punând astfel o presiune intolerabilă asupra serviciilor noastre publice şi atacând însăşi identitatea noastră ca naţiune". Votaţi decisiv pentru a opri Marea Britanie să calce orbeşte în dezastru. Editorial în The Daily Mail Despre Partidul Conservator

"Nu am o fobie despre Conservatori. Asta ar presupune o reacţie iraţională. Îi urăsc pentru un motiv. Pentru o mulţime de motive, de fapt. Pentru greva minerilor, apartheid, pentru vânzarea caselor consiliului, căptuşirea buzunarelor celor bogaţi, sângerarea săracilor - pentru a numi doar câteva... Când era tânăr, Cameron a privit de sus masacrul social al închiderii minelor şi şomajul masiv, s-a uitat apoi la guvernul lui Margaret Thatcher şi şi-a zis, ăştia-s de-ai mei". Urăsc Conservatorii. Gary Younge în The Guardian

Despre rasă

"Sincer, nu m-am gândit că voi vedea vreodată ziua în care partidul conservator local va alege pe post de candidat un om de afaceri de origine Sikh născut la Birmingham, şi chiar dacă încă mă mai lupt cu conceptul unui conservator asiatic - pare la fel de improbabil ca un iepure care miorlăie - dacă acest copil de imigranţi este ales ca deputat conservator în acest scaun, care a fost al conservatorilor de la înfiinţarea lui în 1950 până când Tony Blair a preluat funcţia de prim-ministru, va fi un semn încurajator că politica în Wolverhampton, primul oraş din Marea Britanie care a experimentat imigraţia masivă, a depăşit în sfârşit conceptul rasial". Sunt Laburist, dar... Sathnam Sanghara în The Times.

Despre subiectul de care nimeni nu vorbeşte

"Acesta este un moment grav pentru ţara noastră; mult mai grav decât par să realizeze mulţi. Este o ruşine că patetica şi, pentru el, mortala insultă a lui Gordon Brown către o femeie care vorbea în numele Angliei săptămâna trecută a distras atenţia de la ceea ce altfel ar fi fost povestea cea mai semnificativă a alegerilor : raportul Institutului de Studii Fiscale despre omiterea oricărui dintre principalele partide de a aborda modul în care respectivele ar soluţiona deficitul. Partidele au fost autorizate să rămână într-un univers paralel cu economia reală, şi cu adevăratele pieţe internaţionale, pentru că electoratul pare destul de fericit ca ei să vorbească despre "valori", "marea societate" şi "echitate" ca un fel de simulacru al unei dezbateri politice. Dar, apoi, realitatea va veni destul de repede, cândva de vineri încolo". Votaţi cu grijă, apoi pregătiţi-vă pentru ce-i mai rău. Simon Heffer în The Daily Telegraph

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect