În vagoanele de clasa întâi nu există niciun loc liber. Este şapte dimineaţa, într-o joi, în trenul care uneşte Zürich, centrul financiar elveţian, cu Berna, capitala. În aproape orice ţară ar fi imaginea unui tren plin, fără doar şi poate. Nu în Elveţia.

În această insulă de prosperitate europeană, trenurile şi blocajele de pe anumite şosele s-au transformat pentru mulţi elveţieni în simptome clare că lipseşte ceva, că sunt forţate cusăturile statului bunăstării mai mult decât se poate. Simt, până la urmă, că în această mică ţară nu există loc pentru toţi şi că, prin urmare, a venit momentul de a pune în ordine frontierele. Este un discurs care se aude în stradă, dar şi în birourile oficiale, unde se aud acum ecourile unei agende politice asupra căreia a insistat de ani de zile extrema dreaptă.

O ţară generoasă cândva

Elveţienii au plebiscitat ieri la referendum, cu o amplă majoritate (79%), o înăsprire a legii azilului. Elveţia a fost în mod tradiţional o ţară foarte generoasă la ora primirii refugiaţilor politici în comparaţie cu ţările UE. Referendumul ce a avut loc ieri este doar un pas dintr-o serie de iniţiative cu care clasa politică încearcă să dea un răspuns anxietăţii crescânde a cetăţenilor.

Măsura cea mai radicală, şi care a supărat autorităţile de la Bruxelles a fost activarea aşa-numitei clauze de salvgardare, în virtutea căreia Elveţia a restrâns permisele de lungă durată ale muncitorilor din Uniunea Europeană, inclusiv pe ale spaniolilor. În următoarele 18 luni, trei referendumuri vor decide în privinţa intrării străinilor în ţară şi vor contribui la redefinirea identităţii unei ţări în care imigranţii (23% din populaţie, majoritatea dintre ei europeni, cu germanii în frunte) au fost în mod istoric motorul economiei.

Cât despre clauza de salvgardare...va afecta doar 3 000 de muncitori din UE, care în orice caz ar putea solicita un permis de scurtă durată până când expiră restricţia anul viitor. Era vorba, după cum recunosc proprii guvernanţi, de a calma populaţia şi de a demonstra că sunt capabili să ia decizii pentru a controla intrarea şi ieşirea muncitorilor, inclusiv împotriva celor de la Bruxelles.

Sărbătoare stricată?

Problemele financiare ale ţărilor Uniunii au contribuit în mare măsură la exacerbarea temerilor. Furtuna care mătura cu forţă restul Europei a ocolit din nou Elveţia, unde economia merge bine – previziune de creştere de 1,2% – şomajul pare inexistent – în jur de 3% şi exerciţiul particularei sale democraţii directe încă le garantează o stabilitate politică de invidiat.

Societatea eveţiană se teme că hoarde de muncitori străini mai mult sau mai puţin calificaţi vor veni să le strice sărbătoarea. Dacă ţările lor respective nu merg bine, vor dori să vină în ţara lor, cred elveţienii. Chestionarea populaţiei permite să se confirme unele din aceste teze.

Limbile străine se confundă în marile oraşe elveţiene. Spaniola, limba lui Juan Crevillén, se aude frecvent. Crevillén este un tânăr arhitect care lucrează la un cabinet din Zurich de doi ani. Aici câştigă aproximativ 3000 de euro pe lună, dar îi avertizează pe cei care se gândesc să emigreze că viaţa este mult mai scumpă în Elveţia.

Patronatele elveţiene nu vor restricţii în stradă. Pentru ele, cu cât mai multă concurenţă, cu atât mai bine. Thomas Daum, director al Uniunii Patronale Elveţiene, susţine că 2014 va fi un an cheie, în care, prin voturile lor, elveţienii îşi vor redefini identitatea.

Daum consideră că urmează să vină ce e mai rău şi că activarea clauzei de salvgardare a fost un rău minor. “Va dura doar un an. Marea întrebare este ce se va întâmpla la următoarele voturi împotriva imigrării. Piaţa noastră a muncii nu este mică, nu suntem suficient de numeroşi pentru ca economia noastră să funcţioneze”, consideră Daum. Marile companii farmaceutice, băncile, şi producerea de maşini pentru export, principalii stâlpi ai economiei, pur şi simplu nu ar funcţiona fără cei care vin din afară.

Marile argumente pe care le tot vântură cei care cer să se limiteze intrarea străinilor sunt distruse cu o trăsătură de condei. Trenurile nu sunt pline pentru că sunt mai mulţi oameni, ci, în parte, pentru că serviciul s-a ameliorat.

Infrastructuri neadaptate

Că prezenţa străinilor atrage dumpingul social, adică scăderea salariilor, este ceva ce patronatele neagă şi sindicatele consideră că, dacă se întâmplă, ar trebui să se soluţioneze cu mai multe inspecţii. Cât despre creşterea criminalităţii – elveţienii nu mai lasă deschisă uşa caselor lor ca înainte – e posibil. Totuşi, se pare că în zonele rurale, unde nu prea există furturi sau atacuri, acolo prinde cel mai bine discursul despre străinul periculos, ceea ce demonstrează încă o dată că impresia este mai puternică decât realitatea.

Într-adevăr tocmai în afara oraşelor triumfă extrema dreaptă populistă, cea mai mare forţă din Parlament şi probabil principala responsabilă că dezbaterea despre migraţie se află, în ultima vreme, pe primul loc al agendei politice din Elveţia, împreună cu sfârşitul secretului bancar.

Este adevărat totuşi că populaţia elveţiană a crescut în câteva decenii cu mii de persoane în fiecare an într-o ţară de doar opt milioane de locuitori şi că unele infrastructuri nu au fost adaptate la mărimea populaţiei. “A existat o creştere demografică importantă în plămânii economici ai ţării, care, de exemplu, nu a fost însoţită de o politică imobiliară şi au crescut preţurile apartamentelor. De asta sunt învinovăţiţi de asemenea străinii”, subliniază Cesla Amarelle, profesoară de drept migratoriu la Universitatea din Neuchâtel şi parlamentar socialist.

În trenul de întoarcere spre Zurich sunt locuri libere în vagoane. Nu mai e oră de vârf.