Până unde trebuie să se extindă frontierele Uniunii Europene? “Până la frontierele goticului”, a răspuns într-o zi un mare european, creştin-democratul Helmut Kohl, cancelar al Germaniei federale din 1982 în 1998. În răspunsul său Helmut Kohl a reflectat o perspectivă în mod esenţial culturală, aşadar europeană. Un interviu publicat pe 16 noiembrie în De Standaard a constituit un ecou: cel al gigantului Cees Nooteboom, care se numără printre cei mai buni scriitori care nu au primit niciodată premiul Nobel pentru literatură. Nooteboom este foarte dezamăgit de dezbaterea europeană, deoarece nu se mai referă la cultură sau la idei, ci la cenţi şi procente.

Europa despre care ar trebui să vorbim, spune el, este cea a “lui Erasmus şi Voltaire, a lui Tolstoi şi Thomas Mann, a lui Rembrandt şi Botticelli, sau Hegel şi Hume”, şi nu Europa de genul “trei virgulă zero la sută” [cu referire la reglementările UE ce limitează deficitul unui stat membru la 3% din PIB]. Este foarte corect, iar Nooteboom este incarnarea acestei Europe.

O identitate schimbată

O caracteristică interesantă a listei sale este că toate numele, cu excepţia unuia, provin din Europa Occidentală, Europa care utilizează scrierea latină, Europa Renaşterii şi a Luminilor, Europa care a lansat idei de toleranţă şi cea a guvernelor care trebuie să dea socoteală cetăţenilor care sunt mai mult decât simpli supuşi.

Nu este tocmai modelul pe care îl imagina Tolstoi. Dacă Rusia lui Vladimir Putin nu răspunde cu adevărat ideii pe care ne-o facem despre o democraţie, asta se întâmplă în mare parte din cauza evoluţiei foarte diferite pe care a cunoscut-o Europa bizantină, Europa alfabetului chirilic.

A trage această concluzie nu constituie un determinism istoric. Ea înseamnă în schimb că partea vestică şi centrală a Europei se regăseşte mai mult în ideile şi idealurile “părinţilor fondatori” decât partea bizantină – Grecia, România, Bulgaria, o mare parte a Balcanilor – căreia în plus i-au fost interzise beneficiile Iluminismului, timp de secole, şi deci ale cunoaşterii lui Voltaire, Hegel, Hume şi ale descendenţilor lor din cauza ocupaţiei otomane. Extinzându-se spre sud-estul Europei, Uniunea şi-a schimbat parţial identitatea, şi asta se remarcă şi se simte.

Naţiunea este o rampă de lansare spre Europa

Cum vrem să formăm generaţii de europeni fără o educaţie solidă în propria limbă şi în alte limbi?

Un alt factor intervine. Europa pe care Nooteboom şi mulţi alţi adevăraţi europeni o gândesc, este o Europă care riscă să poarte ştampila de “elitistă”. Aici, în această ţară, acest cuvânt este folosit cu orice ocazie, împotriva tuturor celor care apără o bună folosire a limbii şi un învăţământ axat pe dobândirea de cunoştinţe şi o anumită perspicacitate, şi nu pe dobândirea de competenţe utilitare. Cum vrem să formăm generaţii de europeni fără o educaţie solidă în propria limbă şi în alte limbi?

Un alt om de cultură, [filosoful flamand] Luc Devoldere, s-a arătat un adevărat european în timpul conferinţei sale asupra pacificării la Breda [Olanda], pe 9 noiembrie. El şi-a încheiat intervenţia numită, “Rătăciţi în limbile noastre”, care ar trebui să constituie o lectură obligatorie peste tot în Olanda şi în Flandra, cu următoarele cuvinte: “Poate că în ultimele clipe ale vieţii mele, eu care dau dovadă de un sentimentalism pragmatic faţă de limbi, voi suspina pentru celta mea pierdută, voi mormăi ceva în latină, voi cânta în italiană, voi visa în franceză şi voi muri în flamanda mea occidentală. Dar îmi voi fi petrecut viaţa în olandeză, veghind asupra olandezei. Voilà”. Altfel spus, cum să devii un adevărat european, fiind înrădăcinat în propria limbă şi cultură şi iubindu-le. Naţiunea este într-adevăr o rampă de lansare către Europa, şi nu, aşa cum susţin acum partidele populiste, o întoarcere spre propriul microcosmos.

Joseph Goebbels, confident al lui Hitler şi responsabil cu propaganda sa, a spus cândva: “Când aud cuvântul cultură, îmi vine să scot revolverul”. Uniunea Europeană este construită pe ideea total opusă că, atunci când vedem un revolver, trebuie să scoatem la iveală cultura. Dacă vrem să educăm tinerele generaţii în pace, în Europa, trebuie să le educăm în această cultură, care nu este “elitistă”, dar face parte din moştenirea noastră comună.