Puţini sunt cei care mai îndrăznesc să susţină că sprijinul oferit de decenii întregi de Occident dictaturilor ţărmului sudic al Mediteranei este o pată asupra istoriei sale. Revoltele arabe din ultimele săptămâni distrug, printre altele şi această atitudine. Ceea ce nu exclude, totuşi, faptul că neliniştile care au motivat această politică occidentală au fost – şi continuă să fie bazate pe anumite pericole reale. Visul democratizării lumii arabe este o idee care inspiră, dar avansează pe o potecă mărginită de abisuri stranii în care unii se tem – şi alţii vor – să cadă. Problema cea mai evidentă şi mai frecvent menţionată este eventualitatea ca perioada de tranziţie să poată permite accederea la putere a formaţiunilor islamiste ostile Israelului şi Occidentului. Totuşi, mai multe elemente par să îndepărteze această ameninţare, cel puţin pe termen scurt. În primul rând, natura protestelor din aceste săptămâni, conduse de legiuni de tineri care aspiră la societăţi deschise şi tolerante, şi în care islamismul nu a jucat un rol principal.

În Europa există însă persoane care găsesc motive pentru a se îngrijora în faţa unor perioade de tranziţie instabile, cu probleme de terorism, cu valuri de imigranţi, cu trafic de narcotice, cu economie în derivă şi probleme în alimentarea energetică. Riscurile există, dar unii experţi susţin că nu e cazul să le exagerăm, considerând limitată probabilitatea ca multe dintre aceste ameninţări să se transforme în realitate. Un motiv în plus pentru a asuma – cu îndrăzneală -riscurile pariului democratizator. Alte probleme par mai îngrijorătoare.

Terorismul

În ţările nordafricane s-au dezvoltat în ultima decadă celule teroriste care au comis atentate în zonele de coastă şi, din ce în ce mai multe sechestrări ale occidentalilor în regiunea Sahel. Grupări salafi algeriene au construit o federaţie a mărcii Al Qaeda în Magrebul Islamic. Pănă acum, aceste grupări au fost oprite şi nu au reuşit să semene teroarea pe pământul european. Tranziţia de la regimuri autoritare, laice şi prooccidentale la sisteme mai pluraliste şi, posibil, mai puţin stabile şi brutale atunci când e vorba de represiune deschide noi necunoscute.

“Până acum, regimurile arabe au fost în acelaşi timp răul şi leacul său”, comentează Mathieu Guidère, profesor universitar şi autor al mai multor cărţi de investigaţie despre terorismul islamic. “Lipsa libertăţii, represiunea şi corupţia au susţinut islamismul, dar în acelaşi timp regimurile au luptat împotriva fenomenului în mod eficient”. Ce se va întâmpla acum?

Sunt pesimist în privinţa popoarelor şi optimist în legătură cu lupta împotriva terorismului. Cred că militarii vor înăbuşi aceste explozii revoluţionare şi vor lua până la urmă puterea. Acest lucru va garanta continuitate în acţiunile antiteroriste”, spune Guidère.

Imigraţia

Disperata ieşire în şlepuri a miilor de tunisieni cu destinaţia Italia, după căderea regimului, a tras semnalul de alarmă referitor la posibilele mişcări de exod din Africa spre Europa. O interpretare mai convingătoare a fluxului tunisian pare să fie fuga fidelilor regimului, care se tem de represalii, după cum semnalează Philippe Fargues, director al Centrului de Politici Migratorii al Institutului Universitar European.

Privind dincolo de cazul tunisian, ceea ce preocupă în general este ipoteza unor situaţii de haos prelungit care să împingă marile mase să fugă, şi, în acelaşi timp, îmblânzirea controlului poliţienesc în privinţa emigrărilor clandestine. “Emigrarea din ţările din Africa de Nord ţine de doi factori”, comentează Fargues. “Unul este economic, legat de şomaj, de slaba remunerare a muncii; celălalt este politic, legat de lipsa de libertate. Cu excepţia cazurilor de instabilitate deosebită, căderea regimurilor autoritare nu ar trebui să complice calitatea vieţii civile, şi, prin urmare, să majoreze cazurile de migraţie”.

Economia

Din punct de vedere economic, tranziţia spre democraţie nu este sinonimă cu o decolare. Dar nici nu trebuie aşteptată o deteriorare a situaţiei şi o creştere a migraţiei. “Pe de altă parte”, adaugă Fargues, “chiar dacă se va îmblânzi controlul poliţienesc, trebuie să ţinem seama că ieşirea clandestină este o formă foarte mediatizată dar foarte marginală a migraţiei. Cei mai mulţi iau avionul cu viză turistică!”.

30 de procente din petrolul şi gazul pe care le importă Europa provin din ţările din arcul arabo-persic. Eventuale scenarii de haos şi violenţă prelungite ar putea cauza probleme grave cu alimentarea. Dar chiar şi simpla instabilitate are consecinţe. Preţul petrolului brut se situa la 91 de dolari la jumătatea lui decembrie, înainte de începerea revoltelor. Vineri, pe 18 februarie, ajunsese la 103. Alţii se tem de restricţii de trafic pe canalul Suez sau de accesiunea la putere a regimurilor care pretind să negocieze contractele sau să-şi varieze portofoliul de clienţi. Şi aceste ipoteze, totuşi, par puţin realiste.