Alegeți o limbă
Cu ocazia introducerii monedei euro, unul dintre principalele obiective era convergenţa economiilor statelor membre participante. Fără această convergenţă, statele membre codaşe sunt împinse deoparte de către statele membre mai competitive.
Şi este exact ceea ce se întâmplă în câteva ţări din Europa meridională, dintre care Grecia şi Portugalia. În aceste ţări, productivitatea este prea mică, costul forţei de muncă prea mare, exporturile sunt insuficiente şi importurile excesive. În plus, finanţele publice din aceste ţări sunt în stare proastă, în parte pentru motivele menţionate, dar şi din lipsă de etică în administraţia publică.
De mai mult de un an, politicienii europeni încearcă să ofere acestor ţări, în special Greciei, noi modalităţi prin care să poată finanţa deficitul public. O idee începe totuşi să încolţească, anume că aceste transferuri de la ţările bogate din zona euro spre ţările vulnerabile, prin intermediul Fondului European pentru stabilitate financiară, nu sunt o soluţie pe termen lung.
O scădere considerabilă a salariilor greceşti este imposibilă
O primă îmbunătăţire ar fi de a reduce preţurile produselor din aceste ţări, ceea ce le-ar face mai atractive pentru ţări solide precum Germania, Austria şi Olanda (GAO). În acest sens, moneda euro reprezintă clar un obstacol. Dacă ţările cu probleme ar fi avut o monedă proprie, o devalorizare ar produce imediat rezultatele dorite. Cu moneda euro, o scădere a preţurilor este posibilă numai dacă există o scădere generală a salariilor.
Să ne imaginăm că grecii acceptă o contracţie a salariilor lor de 20%. Este greu de imaginat cum ar putea fi pusă în aplicare o astfel de măsură. Este relativ uşor să reduci salariile funcţionarilor publici, dar asta este tot. Un alt dezavantaj al unui astfel de leac: o scădere a salariilor ar provoca tulburări pe piaţa forţei de muncă, deoarece oferta de muncă ar deveni brusc mai puţin interesantă. Iar din contră piaţa forţei de muncă în Grecia ar trebui să fie îmbunătăţită pentru a face faţă concurenţei ţărilor GAO.
Ţărilor "seuro" li s-ar scade datoriile
În cele din urmă, soluţia constă în demontarea zonei euro. În loc de un euro, ar fi trei: neuro, meuro şi seuro. Seuro ar fi introdus în ţările precum Grecia şi Portugalia şi neuro în ţările de-alde GAO. Meuro ar fi introdus în ţările care nu au dovedit cu adevărat că pot aparţine monedei euro: Irlanda, Franţa şi Spania l-ar putea adopta. Aderarea la seuro ar fi voluntară, dar ţările care l-ar adopta ar fi exonerate de o parte din datoria lor publică. Pentru a adera la neuro, ar trebui să fie îndeplinite cerinţe stricte privind finanţele publice, piaţa forţei de muncă şi balanţa contului curent.
Dezmembrarea monedei euro ar duce oare la "mama tuturor crizelor financiare", cum vor să ne convingă economistul american Barry Eichengreen, şi în urma lui o serie de politicieni olandezi adeseori de stânga? Se va produce o criză , spun ei, deoarece titularii de conturi, temându-se că euro-ii lor vor fi convertiţi în seuro cu valoare mai mică, vor goni să-şi retragă preţioşii euro din bănci. Ceea ce va declanşa o înghesuială pe ghişeele băncilor, şi prin urmare o criză bancară.
Van Rompuy este solul lui Sarkozy şi Merkel
O situaţie care evident trebuie să fie evitată. Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, trebuie deci să întrunească vineri seară Consiliul Europei în secret. În noaptea de vineri, circulaţia capitalului în ţările din zona euro trebuie să fie restrâns şi trebuie să se ajungă la un acord pentru împărţirea ţărilor euro în cele trei noi zone. Sâmbătă dimineaţa, BCE începe să imprime neuro, meuro şi seuro iar duminică dimineaţa furgoanele de transport de fonduri pleacă cu bancnotele noi spre bancomatele din cele trei zone euro, pentru ca luni dimineaţa...
Dar cred că visez, pentru că nu există niciun preşedinte al UE. Herman Van Rompuy este solul lui Merkel şi Sarkozy, şi aceştia doresc să ţină familia euro unită cu orice preţ. Coşmarul perpetuu de luare a deciziilor în cadrul UE cu privire la criza monedei euro va continua ceva timp.
