Alegeți o limbă
Presseurop a fost şi anul acesta partener al Premiului cărţii de istorie a Europei, decernat de Asociaţia istoricilor. Laureatul 2013, anunţat în luna iunie, este americanul Timothy Snyder, cu "Terres de sang" (Tărâmul morţii, editura Humanitas). Lucrarea este deja tradusă în mai mult de 20 de ţări şi a fost distinsă cu mai multe premii. Cartea este o lectură fundamentală pentru istoria celui de Al Doilea Război Mondial şi a Europei, pentru memoria continentului nostru.
Timothy Snyder îşi perimetrează lucrarea, rezultat al unei munci de cercetare în literatura istorică a mai multor state şi în mai multe limbi străine, la o regiune particulară: cea care cuprinde Polonia, Rusia occidentală, trecând prin Ucraina, Bielorusia şi ţările balte. Această regiune este astfel delimitată şi denumită tărâm al morţii deoarece pe acest teritoriu s-au confruntat, petrecut, succedat, cu preţul unor pierderi umane incomensurabile, cele două totalitarisme europeene ale secolului al XX-lea: nazismul şi stalinismul.
14 milioane de persoane
În deschiderea dar şi în concluzia cărţii apare obsedant o cifră: 14 milioane. 14 milioane de persoane ucise între 1933 - 1945 din cauza politicilor decise la Moscova, deliberat, dar şi la Berlin, pentru a satisface viziunile ideologice ale lui Stalin şi Hitler. Timothy Snuder nu include în această numărătoare decât victimele acţiunilor deliberate, şi mai puţin populaţia care fugea din calea războiului sau soldaţii care au murit în timpul înfruntărilor.
Poate că aveam nevoie de un istoric din afara Europei pentru o privire care să iasă de pe cărările deja bine cunoscute ale istoriografiilor clasici ai anilor 30 şi al celui de Al Doilea Război Mondial în Europa...
Timothy Snyder descrie foametea din Ucraina în toată grozăvia şi perversitatea sa, replasând-o în contextul politic. Abordând Marea teroare stalinistă, el abandonează evocarea marelui proces de la Moscova pentru a arăta mai degrabă care au fost consecinţele pentru minorităţile ucraineană şi poloneză. Refăcând cronologia, el detaliază felul în care sovieticii şi naziştii au deportat populaţiile, decimat comunităţile şi eliminat elitele ţărilor care erau îngenunchiate arbitrariului lor. Analizâbnd mecanica Soluţiei finale, el explică cum s-au amestecat de fapt aspectele economice cu cele ideologice. Iar atunci când povesteşte sfârşitul războiului, el dă detalii despre epurarea etnică a tuturor comunităţilor - poloneză, ucraineană şi mai ales germană - care s-au regăsit din întâmplare pe partea greşită a frontierei de după conflict.
Dezlănţuire nemaivăzută de violenţă
Acesta este de fapt marele merit al "Tărâmului morții". Obişnuiţi să citim pe de o parte istoria URSS şi pe de alta istoria celui de Al Doilea Război Mondial, centrată pe ascensiunea nazismului, invazia Europei şi eliberarea sa ulterioară de forţele aliate (un front foarte documentat şi foarte prezent în cultura populară) şi de către forţele sovietice (un front din care cunoaştem în general doar bătăliile de la Stalingrad şi Berlin), descoperim acum un spaţiu vast unde au loc aceste două istorii şi unde se concentrează o dezlănţuire de violenţă nemaiîntâlnită în restul Europei ocupate.
Țelul istoriografic ţintit, şi memorial în acelaşi timp, este important. Căci Europa de astăzi s-a fondat în mare parte pe traumatismul celor două războaie mondiale, respingerea naţionalismului şi a totalitarismului, memoria Holocaustului şi a complicilor săi în fiecare stat în parte. Dar ceea ce ne spune Snyder este că totalitarismul şi Holocaustul şi-au atins paroxismul pe teritorii din afara Uniunii Europene, sau care făceau parte din UE de mai puţin de un deceniu, şi din această cauze sunt teritorii absente din memoria colectivă.
Imaginea taberei de concentrare, asociată în mod uzual cu nazismul, ilustrează astfel una din aceste lacune ale memoriei. Aşa după cum aminteşte Timothy Snyder, "politica germană de exterminare a tuturor evreilor din Europa a fost pusă în aplicare nu doar în taberele de concentrare ci şi pe marginea gropilor comune, în utilaje de gazare sau în uzinele morţii din Chełmno, Bełżec, Sobibór, Treblinka, Majdanek şi Auschwitz". Auschwitz însuşi vehiculează o memorie imperfectă. Căci "chiar dacă uzina morţii de la Auschwitz a fost ultima instalaţie care a funcţionat, ea nu a maarcat în niciun caz apogeul tehnologiei morţii: cele mai eficace plutoane de execuţie omorau mai rapid, siturile de înfometare la fel, ca şi Treblinka, de altfel. Auschwitz nu a fost nici măcar principalul centru de exterminare al celor mai mari comunităţi evreieşti din Europa, polonezii şi sovieticii. [...] În momentul în care camerele de gazare de la Birkenau intrau în activitate, în primăvara anului 1943, mai mult de trei sferturi din evreii victime ai Holocaustului erau deja exterminate. [...] Auschwitz este doar finalul odei morţii".
O chestiune adeseori trecută cu vederea
Timothy Snyder explică în acelaşi timp că "la Auschwitz au murit mai mulţi polonezi care nu erau de fapt evrei decât evreii din orice ţară europeană, cu doar două excepţii: Ungaria şi Polonia însăşi". Această precizie, departe de a relativiza amploarea şi particularitatea Holocaustului, deschide de fapt cealaltă mare perspectivă a cărţii: felul în care tărâmurile morţii, pasate de la un regim la altul în funcţie de permeabilitatea frontierelor, au plătit preţul experienţelor staliniste şi hitleriste.
Dincolo de statistici, istoricul poveşte despre şi dă nume unor morţi. Ţărani ucrainieni, partizani ucrainieni, bieloruşi sau polonezi, intelectuali şi oficiali polonezi, estoni, letoni sau lituanieni, prizonieri de război sovietici: toţi au suferit din cauza colectivizării şi a persecuţiilor naţionale purtate de Stalin, din cauza colonizării rasiale a Estului, realizată de Hitler, din cauza crimelor de război din ambele tabere. Observator obiectiv, Timothy Snyder aminteşte şi execuţiile diferitelor grupuri etnice şi politice, unii împotriva altora, fie că a fost din oportunism fie deoarece înfruntarea sovieto-nazistă nu era decât o foartă proastă opţiune de supravieţuire.
Deci avem în faţă un dublu tablou al ţărilor redesenate de pactul germano-sovietic din 1939, ca şi de raportul de forţă din 1945, al societăţilor distruse din acele timpuri. Timothy Snyder pune astfel o întrebare adeseori trecută cu vederea în restul Europei, cea a raportului întreţinut de tărâmurile morţii cu istoria lor, cu Rusia şi cu Uniunea Europeană.
La finalul cărţii, el arată felul în care URSS şi regimurile comuniste implementate de Stalin în "Europa de Est" au instrumentat memoria războiului pentru a-şi clădi mai bine puterea şi pentru a orienta viziunea ideologică a regimelor lor. Astăzi, Polonia şi fostul bloc de Est fac parte din UE, republicile sovietice au devenit independente, trei dintre ele fac parte din UE.În timp ce Europa îşi înfrunta demonii trecutului (cu mai mult sau mai puţină dificultate) şi se construia din punct de vedere politic, ţările din tărâmurile de sânge au evoluat separat, pe baze sfărâmate şi foarte diferite unele de altele.
Moştenirea comună împărtăşită de "vechea" şi "noua" Europă asupra acestei perioade cruciale din istoria continentului nostru est deci probabil foarte slabă. Ea este totuşi esenţială în construirea unei veritabile identităţi europene, ca şi stabilirii unei politici coerente a UE faţă de vecinătatea sa estică.
Maria Janion, cunoscută autoare şi critic literar polonez, a înţeles foarte bine aspectul, atunci când a declarat, în timpul aderării Poloniei la UE: "Da Europei, dar cu morţii noştri cu tot". Timothy Snyder ne face cunoştinţă cu aceşti morţi, care sunt de fapt şi ai noştri.
