În acest 12 noiembrie, şefii de stat şi de guvern din 24 de ţări ale Uniunii Europene, precum şi lideri ai instituţiilor europene şi miniştri ai Muncii, se întâlnesc la Paris pentru un al doilea summit consacrat luptei împotriva şomajului tinerilor, un fenomen care afectează 7.5 milioane de europeni între 15 şi 24 de ani, reaminteşte Le Monde.

Lansată tot la iniţiativa Germaniei şi a Franţei, prima conferinţă de acest tip s-a desfăşurat la Berlin, în luna iunie, şi a condus la crearea unui fond dedicat ocupării forţei de muncă şi formării profesionale a tinerilor din ţările cele mai greu lovite de criză.

Obiectivul iniţiativei europene, observă Le Monde,

este de a face tot posibilul pentru ca niciun tânăr sub 24 ani să nu stea mai mult de patru luni fără muncă sau formare, mizând pe ucenicie şi meseriile de viitor (sectorul digital şi creşterea ecologică). Cu toate acestea, sunt puţine şanse ca vreo măsură să fie anunţată marţi. Liderii întruniţi la Paris se vor mulţumi probabil cu un simplu bilanţ, nespectaculos, al măsurilor care sunt pe masă de luni de zile. Este vorba mai ales de a incita statele să folosească cum trebuie cele 6 miliarde de euro de ajutoare pentru tinerii şomeri, în ţările cele mai greu lovite, şi anume Franţa, Grecia, Italia şi Spania. Singura problemă este că aceste fonduri nu sunt disponibile, fiindcă nu au fost încă adoptate liniile bugetare.

Miza este mare, deoarece, potrivit ziarului,

cu câteva luni înainte de alegerile europene din mai 2014, mobilizarea este importantă, întrucât liderii europeni se tem de ascensiunea extremismului, din cauza tensiunilor sociale şi a şomajului masiv care persistă, în ciuda unei redresări firave.

Un al treilea summit ar trebui să fie organizat în primăvara anului 2014, în Italia sau Grecia.