Alegeți o limbă
Mohammed Nashed ştie ce înseamnă încălzirea globală, deoarece o vede în fiecare zi. Acesta a supravieţuit anilor de închisoare şi tortură, pentru ca acum să îşi conducă ţara - Maldive - spre democraţie. Dar acum, în calitate de preşedinte, este obligat să privească cum ţara sa este ştearsă de pe hartă. Cu fiecare an care trece, creşterea nivelului mării duce la înghiţirea unei suprafeţe din ce în ce mai mare de pământ, iar dacă acest proces se va menţine, marea va înghiţi totul.
Temperatura planetei va creşte
Aceasta deoarece am eliberat cantităţi masive de gaze cu efect de seră în atmosferă. Iar dacă nu ne oprim – rapid - Malvine va dispărea. Mai multe studii ştiinţifice sugerează că în acest secol temperatura planetei va creşte cu 6 grade. La o primă vedere aceasta nu înseamnă mult. Dar ultima dată când temperatura planetei a crescut cu 6 grade atât de repede a fost la sfârşitul perioadei Permiam, cu 251 de milioane de ani în urmă. Rezultatul? Dispariţia a aproape tuturor formelor de viaţă care existau pe pământ. Singurii supravieţuitori au fost nişte creaturi oceanice nevertebrate şi un animal care semăna cu porcul şi care a stăpânit pământul milioane de ani. Pământul a fost chinuit de "hypercanes" – uragane atât de puternice că îşi lăsau amprenta până şi pe fundul oceanelor. Nivelul de oxigen din atmosfera a scăzut cu 15 procente, suficient pentru ca animalele să nu mai poată respira. Aceste şase grade de separaţie stau între noi şi o planetă pe care nu putem trăi.
Febra negării este naturală, dar în ultimii câţiva ani, am scris despre trei locuri unde încălzirea globală a avut efecte catastrofale - zona Arctică, Bangladesh şi ţărmurile Darfurului. Am vorbit cu populaţii Inuit care privesc cu uimire cum istoricele lor terenuri de vânătoare dispar şi cum blocuri uriaşe de gheaţă se topesc în mare. Am fost pe coasta Bangladeshului unde sătenii ne indicau câte un loc în mijlocul mării şi ne spuneau : "acolo este locul unde a fost casa mea".
Darfur, urgenţă zero
Darfur este însă locul unde încălzirea climatică se simte cel mai puternic. Fermierii şi păstorii nomazi îşi împart sursele de aprovizionare cu apă din zonă - dar în anii nouăzeci apa a început să dispară. Un refugiat mi-a spus : "Aici apa este pe cale de dispariţie şi vom începe să ne ucidem unii pe alţii pentru ceea ce a mai rămas".
Chiar dacă consensul ştiintific este descris cu exactitate, negaţioniştii ţipă că noi am fi "alarmişti". Este o diferenţă între a fi "alarmist" şi a te alarma datorită evidenţelor, faptelor. Să ştim ceea ce ştim şi să nu ne pese de eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră nu ar fi doar o prostie. Ar fi o crimă. Totuşi chiar şi politicienii care înţeleg ştiinţa nu cred că Copenhaga va aduce progrese, deoarece noi trebuie să aderăm la "realitatea politică". Dar în conflictul dintre politică şi realitatea fizică, realitatea fizică va învinge. Nu puteţi sta la marginea unui uragan şi striga : "Îmi pare rău, nu pot să mă ocup de dumneavoastră deocamdată!".
Pledoarie pentru un stress pozitiv
Alţii se plâng că noi, cei care vrem să prevenim catastrofa, nu trebuie să fim negativi, ori că speriem oamenii; că noi trebuie să "stresăm pozitiv". Da, ar fi o oportunitate pozitivă : ar fi o şansă pentru toţi de a ne aduna pentru o cauză comună şi de a deveni o generaţie minunată, despre care să se vorbească ca despre nişte eroi. Dar ar fi condescent şi bizar să începem aici. În 1936, când Winston Churchill şi George Orwell avertizau despre creşterea nazismului, aceştia nu facut-o apelând la dulcegării ori având o atitudine umilă. Aceştia au tratat oamenii drept adulţi. O ameninţare teribilă era în creştere şi trebuia oprită. Aceasta este poziţia noastră astăzi. Putem face istorie - ori putem să ne sinucidem.
