Alegeți o limbă
Teatrul Municipal din Stockholm, la sfârşitul lunii ianuarie. Pentru prima oară de la asasinarea lui Olof Palme, legendarul prim-ministru social-democrat împuşcat în 1986, se joacă o piesă de teatru în care acesta apare ca personaj principal. "Olof Palme, o piesă din Suedia" nu va marca istoria teatrului.
Dar musteşte în ea o anume doză de adevăr contopit cu nostalgie, palpabil de-a lungul replicilor. "Tărâmul social-democrat al paradisului socialist se află aici, în Suedia", "Suedia este social-democrată, şi cu asta basta".
În public se află numeroşi social-democraţi anonimi care au cunoscut marea perioadă Palme din anii 1970. "Cei care sunt astăzi în fruntea partidului sunt cam pierduţi , remarcă Lasse Hornberg, un fost sindicalist. Ei dau impresia că putem continua ca şi până acum. Nu mai este posibil cu globalizarea. Dar trebuie să putem aplica în continuare principiile fundamentale ale social-democraţiei".
"Fiinţa umană trebuie să redevină centrul atenţiei!"
Întâmplarea programării face că premiera a avut loc în mijlocul uneia dintre cele mai grave crize din istoria partidului: după două alegeri pierdute în 2006 şi 2010, acesta a scăzut şi mai mult pe scara preferinţelor suedezilor – sub 23%, potrivit unui sondaj de la sfârşitul lunii ianuarie – după înfrângerea provocată de preşedintele său, Håkan Juholt, forţat să demisioneze pe 21 ianuarie după numai zece luni în post.
Ceva nemaivăzut pentru acest partid care tinde să considere că gestionarea ţării i se cuvine. Håkan Juholt a fost criticat pentru lejeritatea de care a dat dovadă în mai multe dosare, printre care afirmaţia lui recentă, cum că guvernul ar fi stabilit o nouă doctrină de apărare cu sprijinul extremei drepte. Iar în octombrie, presa a dezvăluit că el încasa abuziv alocaţii (care nu i se cuveneau) pentru locuinţă.
Social-democraţii, obligaţi de sondaje, au numit în mai puţin de o săptămână un nou şef, Stefan Löfven, un fost muncitor şi preşedinte al sindicatului IF Metall. În acest laborator al social-democraţiei care Suedia nădăjduieşte încă să fie, toate speranţele de reînnoire sunt acum îndreptate spre el.
Västerås, la 100 de kilometri la Vest de Stockholm. Acest vechi oraş industrial este capitala Västmanland-ului, care a fost odinioară regiunea cea mai social-democrată din Suedia. Astăzi, stânga este cot la cot cu dreapta şi în general extrema-dreaptă este cea care înclină balanţa. Vechea fabrică de cupru a fost transformată în liceu cultural şi localuri pentru asociaţii.
Membrii Gamla Gardet, Garda Veche, asociaţia social-democraţilor seniori din Västerås, se întrunesc acolo în fiecare vineri. Sunt vreo douăzeci. În acea zi, este în discuţie programul partidului. Cele cinci puncte de discutat sunt dictate de mai sus, de la Stockholm. Globalizare, climat... Mai mulţi veterani gesticulează vehement. "Numai cuvinte mari, se burzuluieşte o militantă. Eu vroiam să discutăm despre asigurări sociale, despre condiţiile de muncă, dar programul nu le menţionează. Fiinţa umană trebuie să redevină centrul atenţiei!"
Lundström Brage, un fost zugrav, secretarul secţiunii, are şi el ideea lui: "Noi trebuie să lăsăm baltă aceste poveşti de dreapta şi stânga partidului şi să ne întoarcem la cooperarea dintre stat şi industrie. Cu profilul său, Löfven poate fi omul situaţiei."
Ca şi alţii în Västerås, el flutură sfânta referinţă la acordurile din Saltsjöbaden din 1938, care au pecetluit pactul Suediei moderne cu un guvern care lăsa patronatul şi sindicatele să negocieze singure acordurile colective şi unde toată lumea respecta teritoriul celorlalţi în interesul general.
Un partid în curând inutil?
Nu departe, Olle Winkler, delegatul local al sindicatului IF Metall, din care face parte şi noul lider al partidului, gândeşte la fel, fiindcă şomajul a ajuns la 7,1% în decembrie 2011, un nivel ridicat pentru regat.
În trecut, guvernele social-democrate obişnuiseră să favorizeze marile întreprinderi, permiţând, de exemplu, extinderea unor grupuri precum Ericsson, sau chiar ABB, principala întreprindere din Västerås, care a profitat după al doilea război mondial de această cooperare cu statul. "Acest capitalism de stat este aşteptat, insistă Olle Winkler. Dacă nu ne întoarcem la fundamente, nu vom reuşi."
În fosta fabrică de cupru, Roland Sundgren, care anima şedinţa Vechii Gărzi, a cunoscut zilele de glorie ale social-democraţiei, dar şi începutul căderii acesteia, fiindcă a fost deputat din 1970 în 1994. "Din momentul în care a fost acordat Premiul Nobel de economie lui Milton Friedman, în 1976, a fost începutul sfârşitului. Reagan şi Thatcher i-au aplicat reţetele, ca şi Suedia. Am început să dereglementăm, să privatizăm. În 1985, ministrul social-democrat de Finanţe şi a echipa sa au fost porecliţi 'dreapta financiară' a partidului. Palme era prim-ministru, dar i-a lăsat să-şi vadă de treabă. Ei sunt cei care au dereglementat pieţele şi au liberalizat băncile".
Această referinţă la fractura din 1985, această îmbrăţişare a teoriilor neoliberale de către social-democraţie, este acceptată de mulţi în Västerås. Ca şi acest apel pentru un nou capitalism de stat. Un discurs foarte diferit de cel auzit la Stockholm.
În capitală, prioritatea este recucerirea clasei de mijloc din marile oraşe, care ar fi singura modalitate de a recâştiga puterea. De aici dezbaterile despre ceea ce în Västerås sunt numite "detalii", şi în special despre privatizarea în serviciul public şi marele subiect al rentabilităţii.
"Există forţe în cadrul partidului care consideră că nu ar trebui să intervenim în aceste poveşti de profit în serviciile statului bunăstării, precum şcolile, sănătatea sau îngrijirea persoanelor în vârstă", regretă Roland Sundgren. "Ar fi teribil ca social-democraţii să continue să tindă spre dreapta. În acest caz, partidul ar deveni inutil", a avertizat de altfel acum câteva zile un editorialist de la Aftonbladet, ziar apropiat de social-democraţi.
La sfârşitul piesei care se joacă acum la Stockholm, Olof Palme părăseşte scena pe o ultimă întrebare din partea personajului unei vechi militante. Aceasta îl întreabă unde se duce, la care Olof Palme răspunde "Nu ştiu".
