Alegeți o limbă
Criza a votat. Masiv. Francezii nu au, vom spune, cedat lehamitei democratice. Duminică 22 aprilie, ei s-au mobilizat masiv să voteze [participarea este de 79.47 %]. Abstenţionismul ridicat de la alegerile intermediare din ultimii ani (europene sau locale) nu s-a repetat aici. Prezidenţiala confirmă astfel poziţia ei de "regină a alegerilor" în sistemul nostru instituţional. Trebuie probabil văzută aici concomitent o consecinţă dar şi cea mai bună expresie a prezidenţializării regimului nostru politic. Aceasta fusese deja favorizată de adoptarea mandatului de cinci ani pentru preşedinte şi de simultaneitatea alegerilor prezidenţiale şi a celor legislative. Şi a fost amplificată de concentrarea puterii puse în aplicare de către hiperactivul Nicolas Sarkozy, în timpul mandatului său. De fapt francezii s-au mobilizat puternic mai mult pentru a exprima un dezgust la limita exasperării faţă de criză decât un entuziasm faţă de proiectele propuse.
Locatarul palatului Elysée, candidat la propria sa succesiune, se temea că primul tur al alegerilor va lua înfăţişarea unui referendum anti-Sarkozy. Şi de fapt asta s-a şi întâmplat: preşedintele nu a reuşit să-şi regăsească alegătorii din 2007, şi nici să iasă în fruntea acestui prim tur de scrutin. Ca şi popoarele din lumea arabă, francezii au intenţia să-l concedieze pe şeful lor al statului, în termeni politicoşi dar fermi. "Da-ţi-i jos pe cei de sus!": criza a legitimat această formulă în majoritatea ţărilor europene în ultimii ani.
Marine Le Pen şi-a de-diabolizat partidul
În Franţa, concetăţenii noştri şi-au transmis mai întâi mesajul printr-un vot impunător în favoarea Marinei Le Pen. Performanţa, istorică, a patronului Frontului Naţional (mai mult de 18% din voturi) este într-adevăr evenimentul major din această duminică. Partidul de extremă-dreapta mai face un pas înainte. Prin personalitatea, stilul şi propunerile ei, fiica fondatorului FN a reuşit operaţiunea de a-şi de-diaboliza partidul, operaţiune pe care a început-o cu mai mulţi ani în urmă. Ea a ştiut, mai bine decât Jean-Luc Mélenchon [candidatul stângii republicane], să profite de nevrozele straturilor populare cele mai afectate de criză şi de un vot de protest în căutarea unei exprimări vizibile. Este sigur că nu se va opri aici. Indiferent de cine va fi, în 6 mai, câştigătorul final, acesta va trebui să o ia în socoteală.
François Hollande, în fruntea primului tur de scrutin, a fost celălalt beneficiar al protestului anti-Sarkozy. Reflexul "votului util" a funcţionat, în detrimentul liderului Frontului de Stânga, Jean-Luc Melenchon, dar şi al lui François Bayrou [candidatul centrist]. Dar acesta nu conduce totuşi la un adevărat val roz. Stânga întărită, dar nu încă în întregime sigură de a câştiga.
Luni începe o altă campanie, declara duminică seara Nicolas Sarkozy. Pentru al doilea tur, cei doi candidaţi vor încerca să-i convingă pe acei francezi seduşi de discursurile protestatare, în special cel al Marinei Le Pen. Cea mai bună cale nu este de a-l prelua pe cont propriu, ci a răspunde cu adevărat la îngrijorările, sau chiar la mânia, alegătorilor acesteia.
Extrema dreaptă
Marine Le Pen mai puternică decât tatăl său
"Hollande este în frunte. Le Pen strică petrecerea", constată Libération, a doua zi după primul tur al scrutinului prezidenţial francez, de duminică 22 aprilie.
Cu 6.4 milioane de voturi pentru Marine Le Pen, "extrema dreaptă nu a fost niciodată atât de puternică în Franţa", subliniază cotidianul de stânga. La zece ani de la ascensiunea lui Jean-Marie Le Pen în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, cu 4.8 milioane de voturi, situaţia nu este "chiar atât de tragică, dar este cel puţin la fel de îngrijorătoare. Dacă nu mai mult".
Pentru sociologul Sylvain Crépoin, interogat de Libération, acest succes "fără precedent la nivel naţional" al lui Marine Le Pen "plebiscitează strategia sa" de "diabolizare", bazată pe "republicanizarea discursului" [a-l face conform cu principiile republicii, de exemplu, lupta împotriva islamului în numele laicităţii republicane] şi pe distanţarea de "vechea gardă a Frontului Naţional"...
Pe de o parte, ea a lansat o iniţiativă de normalizare. Ea a reuşit să spună faptul că FN este un partid anti-sistem dar în acelaşi timp şi un partid ca toate celelalte, un partid care nu este sulfuros. Pe de altă parte, spre final, ea a revenit la valorile fundamentale - frica de imigraţie şi de insecuritate - iar tatăl său a pus şi el lemne pe foc...Vechile reţete, pe scurt, care au dat rezultat.
