Criza ucraineană repune Minskul în joc

Publicat pe 2 octombrie 2014 la 08:34

“Dacă există o ţară care a profitat de criza ucraineană, este Belarusul”, scrie Nezavissimaïa Gazeta, care notează că Minsk şi-a părăsit recent statutul de paria internaţional şi că preşedintele său Alexandr Lukaşenko nu mai este considerat de omologii săi drept infrecventabilul “ultim dictator al Europei”. Dar cotidianul rusesc consideră că dacă rolul Belarusului în negocierile pentru rezolvarea conflictului ucrainean a permis schimbarea privirii asupra “acestui stat condus de ‘ultimul dictator european’” şi de a-l propulsa în faţă pe scena politică europeană, acesta “nu este decât un început”.
Pentru Nezavissimaïa Gazeta, Lukaşenko, pe care ziarul îl descrie ca fiind abil politic în măsura în care “strategia sa a giruetei între Occident şi Rusia a fost răsplătită”,

va putea să se servească pe rând de Moscova, care nu vrea să îşi piardă partenerul, şi de Occident, care nu vrea o Rusie mai puternică şi cu atât mai puţin o dezvoltare a Uniunii vamale [cu Rusia şi Kazakhstan].
În acelaşi timp,
ar putea să încerce să transforme Minskul în “platformă mondială” a relaţiilor între Rusia şi Occident […]. Sau în bursă a UE şi a Uniunii vamale, mai ales că europenii se gândesc deja să creeze o zonă de liber-schimb cu aceasta din urmă. Un asemenea proiect, care ar putea propulsa Belarusul pe prima scenă a Europei, i-ar putea ameliora imaginea şi i-ar oferi o revenire economică deloc neglijabilă, nu poate decât să-l intereseze pe Alexandr Grigorievitch Lukaşenko, care nu a încetat să prezică un destin ieşit din comun pentru ţara sa.

Categorii

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect