Alegeți o limbă
”S-a lăsat noaptea, dar barbarii n-au venit. Veniră însă soli cu veşti de la hotare: Nu mai sunt barbari!, ne-au spus. Ce ne vom face acum fără barbari? Erau o soluţie pentru atâtea probleme..."µ Astfel se încheie poemul "Aşteptându-i pe barbari"*, de Konstantinos Kavafis (1863-1933), poetul grec al secolului trecut.
În ultimele vremuri, ţările bogate din Europa de Vest au redescoperit străvechiul pericol barbar, întruchipat, de data aceasta, de rudele lor sărace din estul continentului. Săptămâna trecută, premierul britanic a scos din mânecă o serie de măsuri menite să îngrădească accesul cetăţenilor români şi bulgari la piaţa muncii şi la la prestaţiile sociale britanice. Începând din 1 ianuarie 2014, ultimele restricţii în acest sens erau planificate să fie înlăturate.
Această carantină decretată de Londra a provocat un protest destul de moale din partea executivului de la Bruxelles şi o reacţie ceva mai energică decât de obicei din partea diplomaţiei bulgare. În zilele care au urmat, Germania şi Franţa s-au alăturat Marii Britanii declarând la rândul lor restricţii suplimentare pentru bulgari şi români. Marea coaliţie a Angelei Merkel, unind dreapta şi stânga, s-a angajat să pună capăt "pretenţiilor nejustificate pentru accesul la prestaţiile sociale". Guvernul socialist al lui François Hollande, în Franţa, a declarat de asemenea că a luat măsuri în acest sens.
Bariere, ziduri...
[[Când cele trei ţări cele mai puternice din UE decid în acelaşi timp să ridice bariere, ceva se întâmplă]]. În prima jumătate a anului 2012, Germania a afirmat că a primit în jur de 550 000 de imigranţi, fie o creştere de 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Două treimi sunt cetăţeni ai UE, dintre care majoritatea din Europa de Est. Dar Berlin a înregistrat de asemenea o creştere a imigraţiei din Europa de Sud: +39% pentru spanioli, +41% pentru italieni şi +26% pentru portughezi.
Desigur, aceşti navetişti nu reprezintă niciun pericol pentru o ţară de 82 de milioane de locuitori, dar sunt totuşi factori revelatori ai unei tendinţe îngrijorătoare. În primul rând, criza datoriilor, care a lovit mai greu sudul continentului a provocat un aflux de imigranţi din aceste ţări, care s-au adăugat astfel celor din Europa de Est.
Şi, în al doilea rând, partidele naţionaliste, izolaţioniste şi anti-europene ocupă un rol din ce în ce mai important pe scena politică din Europa de Nord şi de Vest. În Marea Britanie, Partidul Independenţei (UKIP) , al lui Nigel Farage, are din ce în ce mai multă influenţă asupra dezbaterilor, dar nu are mulţi deputaţi, deocamdată, din cauza specificităţilor modului de vot majoritar.
O Europă foarte diferită de aşteptări
Potrivit sondajelor, opiniile britanicilor devin din ce în ce mai radicale pe această temă şi mulţi dintre ei se recunosc într-un partid şi mai extremist, Partidul Naţional Britanic (BNP). În Franţa, partidul dinastic al lui Jean-Marie Le Pen, Frontul Naţional, are vântul în pânze, obligându-i uneori pe unii miniştri, precum Manuel Valls, să dea tonul unor campanii deosebit de virulente împotriva romilor. În Germania, veleităţile extremiste sunt ţinute sub control datorită unei legislaţii deosebit de stricte în privinţa subiectului.
Pe scurt, [[Europa din 2013 este foarte diferită de cea la care Sofia şi Bucureşti au aderat cu fanfare în 2007]]. Nu se mai aude niciun cuvânt despre unitatea în sfârşit restaurată a Vechiului Continent, şi nici despre virtuţile civilizatoare ale democraţiei şi economiei de piaţă. În schimb, imigranţii săraci lipiţi (în special romii) din Bulgaria şi România au devenit o pradă uşoară pentru presa de scandal şi tabloide. Un pic cam ca refugiaţii sirieni din Bulgaria în acest moment...
