Alegeți o limbă
Atunci când unul dintre vecinii noştri germani începe o declaraţie prin: "Germanii au dreptul de a...", pare întotdeauna un motiv de îngrijorare. De ce drept este vorba anume? Ei bine cel de a otrăvi mediul înconjurător! - susţin experţii din Fundaţia Heinrich Böll, într-un raport recent. Germania, care în ultimii ani şi-a redus considerabil emisiile de dioxid de carbon, ar trebui acum să le poată creşte. Şi de ce nu şi-ar scoate energia din cărbune, chiar dacă ar produce o energie aproape la fel de poluantă ca cea produsă prin arderea cauciucurilor! Germania are dreptul să facă acest lucru. De ce nu?
Astfel de declaraţii, din partea unei ţări considerate a fi un fruntaş al revoluţiei în domeniul energiei din surse regenerabile, ar trebui să stârnească ceva reacţii din partea ecologiştilor. Dar ecologiştii germani nu reacţionează, fiindcă au scris ei-înşişi acest raport. Într-adevăr, Fundaţia Heinrich Böll este un think-tank al Partidului Verzilor din Germania. Este culmea! Ecologiştii sunt secundaţi de ministrul Mediului, Peter Altmaier, care a declarat recent în Die Zeitcă, înainte de 2020, ţara îşi va produce 35% din electricitate din surse regenerabile. Dar mai rămâne restul de 65%.
Ecologiştii germani şi-au pierdut cumva minţile?
Peter Altmaier a jucat un rol important în întoarcerea Germaniei la cărbune. Nicio altă ţară nu construieşte în prezent atâtea centrale alimentate de cocs ca Germania, cu 23 de instalaţii. Cele mai multe dintre ele vor arde lignit, cel mai murdar combustibil dintre sursele de energie fosile, cu un impact atmosferic de 150 de milioane de tone de emisii de CO2, toate acestea cu binecuvântarea Verzilor.
Ecologiştii germani şi-au pierdut minţile? Da, într-un fel. De la anunţul făcut de Angela Merkel, în martie 2011, la câteva zile după accidentul de la centrala nucleară japoneză din Fukushima, de a opri şapte dintre cele şaptesprezece reactoare nucleare ale Germaniei, ei nu mai au ochi decât pentru cancelar. Iar decizia guvernului german, anunţată oficial pe 30 mai 2011, de a opri definitiv toate centralele în activitate [până în 2022], pare să fi fost împlinirea tuturor viselor ecologiştilor, anunţând începutul unei Revoluţii Verzi.
Eşecul ETS
Decizia cancelarului de a abandona atomul nu izvora din vreun anumit eroism politic, având în vedere că după catastrofa de la Fukushima, în jur de 70% dintre germani erau opuşi energiei nucleare. Dar ar fi trebuit totuşi ca această decizie să fie precedată de analize şi planuri precise, ceea ce nu a fost cazul. Iniţial, Germania trebuia să renunţe treptat la energia nucleară, înlocuind-o puţin câte puţin cu energie din surse regenerabile. Dar acum, Germania îşi va pierde în decurs de un deceniu 20% din producţia ei de electricitate.
Şi totuşi, iniţial, toată lumea se aştepta ca gazul să devină substitutul natural al atomului. Aceste prognoze au fost însă dezminţite din cauza unui sistem comunitar de schimb de cote de emisie (Emission Trading System - ETS) care nu şi-a ţinut promisiunile. Acest mecanism stabileşte valorile cotelor de gaze cu efect de seră pe care o întreprindere poată să le emită şi să le distribuie fiecărei companii, inclusiv producătorilor de energie, un permis de emisie de CO2. Întreprinderile care îşi reduc cantitatea de emisii pot vinde cotele neutilizate altor întreprinderi care şi-au depăşit limitele.
Cu un ETS eficient, cărbunele nu ar fi avut nicio şansă de a dăinui ca sursă de energie, faţă de gazul natural, de trei ori mai puţin poluant din punct de vedere al emisiilor de CO2. Dar făuritorii ETS nu au anticipat faptul că Europa avea să intre într-o criză economică care a redus considerabil cererea de electricitate. Astfel, producătorii de energie electrică au rămas cu cote de emisii de CO2 neutilizate şi ale căror preţuri scăzuseră. Azi, preţul pentru permisiunea de a emite o tonă de CO2 este de aproximativ 7 euro, în timp ce, potrivit Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, pentru ca energia electrică produsă din gaze naturale să fie mai ieftină decât cea produsă din cărbune, acest preţ ar trebui să fie în jur de 35 de euro.
Deşi unele voci în Parlament au cerut menţinerea parţială a sectorului nuclear, Verzii se declară în favoarea cărbunelui, de nemaivăzut în istorie pentru un partid ecologist. "Suntem dispuşi să acceptăm o întoarcere temporară la cărbune, ca sursă de energie, pentru a salva Germania de efectele distructive ale atomului. În definitiv, scopul nostru al tuturora este protecţia mediului"- a explicat şeful Verzilor din Bundestag, Jürgen Trittin.
Este aici într-adevăr vorba de interesul planetei, sau de o convergenţă excepţională între interesele marilor întreprinderi din industria energetică şi aşa-zisa cruţare a sănătăţii Pământului-mamă? Este sigur în orice caz că nu par să fie prioritare interesele mediului, aşa cum reiese şi din cazul trist al industriei solare germane.
Cultura ananasului
Se poate spune că germanilor le place mult energia solară. Germania este încălzită de razele soarelui aproape cam cât Alaska, şi totuşi ea are pe teritoriul ei instalaţii fotovoltaice de o putere totală aproape echivalentă cu suma tuturor celorlalte instalaţii din lume. "Este ca şi cum locuitorii din Alaska s-ar apuca subit să cultive ananas", critica recent deputatul CDU [conservatori] Michael Fuchs.
Aceşti ananaşi sunt extrem de costisitori pentru germani. Absurditatea de a investi în sectorul energiei solare a fost foarte clar descrisă în publicaţiile economistului Joachim Weimann. Din punctul său de vedere, dacă cei 9 miliarde de euro cheltuiţi anul acesta în domeniul energiei solare ar fi fost investiţi în domeniul energiei eoliene, s-ar produce de cinci ori mai multă electricitate, şi de şase ori mai multă dacă ar fi fost investiţi în energia hidroelectrică. De asemenea, pentru a reduce cu o tonă emisiile de CO2, trebuie investiţi doar 5 euro în izolarea unei clădiri, 20 de euro într-o nouă centrală cu gaz, sau 500 de euro în energia solară.
În ciuda acestor costuri exorbitante, guvernul german a sprijinit ani de zile sectorul, sperând, potrivit lui Weimann, că producătorii germani de celule fotovoltaice, puternic subvenţionaţi, vor sfârşi prin a domina pieţele mondiale. Dar cu doi ani în urmă, când chinezii au dovedit că erau capabili să producă celule la jumătatea preţului celor germane , Berlin a tăiat ajutoarele, conducând la un val de falimente în Germania.
Dacă cheltuielile în favoarea energiilor din surse regenerabile ar fi fost repartizate după o logică de protecţie a mediului, energia solară nu ar fi apărut în Germania. Dar de fapt, revoluţia verde germană nu decurge atât din voinţa de a proteja mediul cât din dorinţa de profit şi de a crea nişe specializate în care întreprinderile germane pot fi fruntaşe.
Şi aşa cum cancelarul german Angela Merkel a reuşit să convingă ecologiştii de utilitatea folosirii cărbunelui, la fel de bine ar putea probabil să-i convingă de utilitatea atomului. Dar n-ar avea niciun interes pentru economia germană, întrucât energia nucleară este o specialitate franceză. Protecţia mediului trebuie să fie în primul rând rentabilă.
Energii regenerabile
O lege care funcţionează prea bine
Una dintre principalele probleme ale ambiţioasei "revoluţii verzi" lansate cu un an în urmă de Angela Merkel, este costul său pentru utilizatori, explică Spiegel Online. Legea asupra energiilor regenerabile (EEG), pivot al dispozitivului, prevede într-adevăr că societăţile care au în custodie parcuri de eoliene, panouri solare şi instalaţii cu biogaz, primesc o sumă garantată prin lege pentru vânzarea energiei produse, pentru mai mulţi ani de-a rândul.
Societăţile care distribuie energie o cumpără la un preţ cu mult mai scump decât cel de pe piaţă. Difrenţa rămâne pe umerii consumatorilor, via facturii pentru consumul de electricitate. Legea EEG asigură beneficii importante celor care investesc în energiile care se regenerează şi face atractivă construirea de noi instalaţii. Există însă o mică problemă cu EEG: aceasta a fost prea eficace. În loc să crească în mod progresiv, instalaţiile "verzi" s-au multiplicat pe cât de repede a fost posibil. În consecinţă, costurile cresc mai repede decât s-a prevăzut. O familie medie plăteşte astăzi aproximativ 144 de euro pe an pentru aceste subvenţii, iar cifra ar putea ajunge la 200 de euro în 2013. [...] Asemenea cifre sunt suficient de importante pentru a creşte inegalităţile sociale din Germania. De exemplu, şomerii de lungă durată primesc o sumă fixă pentru electricitate dar nu pot cumpăra cu ea aparate electrocasnice care fac economie de energie.
Tocmai de aceea, explică Der Spiegel, ministrul Mediului Înconjurător, Peter Altmaier, se gândeşte să modifice sistemul de subvenţii.
