Alegeți o limbă
Acum, că preşedintele ceh Václav Klaus pare să se fi resemnat în a semna Tratatul de la Lisabona, întreaga UE pare a respira uşurată. Optimiştii spun că proiectul european va reuşi în cele din urmă, că UE îşi va putea în sfârşit incarna ambiţiile şi va putea să vorbească cu o voce puternică. În aceeaşi săptămână, vor spune alţii, UE a demonstrat încă o dată că este incapabilă să vorbească cu o singură voce. Pe 20 octombrie, negocierile între miniştrii de finanţe europeni au eşuat privind [](http:// www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/fr/ecofin/110651.pdf)ajutorul financiar pe care ţările UE ar trebui să îl acorde celor în curs de dezvoltare, astfel încât acestea să poată participa la lupta împotriva încălzirii globale. Chiar şi o sumă revizuită la jumătate faţă de calculele experţilor (30 de miliarde de euro) nu trece: prea multe State se tem că contribuţiile nu vor fi echitabile. Pe bună dreptate, ministrul de finanţe olandez Wouter Bos, a descris ca fiind "ruşinoasă" lipsa de consens, în timp ce omologul său suedez Anders Borg s-a declarat "foarte dezamăgit".
A doua zi, istoria se repetă: miniştrii Mediului nu au reuşit să cadă la un acord asupra problemei cele mai sensibile, asupra drepturilor de emisie de CO2 ne-utilizate de statele din Europa Centrală. Negocierile arată de asemenea că "micile" state tind să arunce responsabilitatea pe spatele "marilor" state. Eşecul miniştrilor de finanţe ar fi datorat în mare măsură reticenţei Germaniei, care aşteaptă formarea noului său guvern. Nu se poate scăpa de impresia că, aşa cum se întâmplă adeseori, acesta este un pretext pentru a respinge luarea de poziţie comună, sau o lipsă de voinţă politică pentru a găsi un consens. Dar este mai ales o lipsă de conştientizare a faptului că, dacă nu poate vorbi cu o singură voce, Europa nu va fi auzită.
J.S.
