Dijsselbloem renunţă la stilul lui Juncker, exasperându-i pe ciprioţi

Publicat pe 12 februarie 2013 la 14:28

În timpul primului său Eurogrup, noul preşedinte, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a ieşit în evidenţă: cu ocazia reuniunii miniştrilor de Finanţe ai statelor din zona euro desfăşurată pe 11 februarie, Dijsselbloem a reuşit să îl înfurie pe colegul său cipriot, notează publicaţia De Volkskrant. În cursul negocierilor pe tema planului de asistenţă solicitat de Nicosia, Dijsselbloem a refuzat să excludă posibilitatea de a-i obliga să contribuie la acest plan pe acţionarii şi clienţii care au depozite în băncile cipriote. Potrivit publicaţiei,

mai multe state membre doresc ca sectorul bancar din Republica Cipru să contribuie puternic la stabilizarea finanţelor statului pentru a se evita utilizarea într-o măsură prea mare a fondurilor de urgenţă.

De Volkskrant citează un diplomat cipriot care a catalogat abordarea ministrului olandez al Finanţelor drept “total inacceptabilă”, avertizând că există riscul retragerii depozitelor de către clienţii băncilor, o situaţie care ar împinge şi mai mult sectorul bancar cipriot spre prăpastie. De altfel, publicaţia notează că Dijsselbloem “nu a vrut să reacţioneze la întrebările privind posibila panică a clienţilor care au depozite în bănci cipriote”. Precedentul preşedinte al Eurogrup, “Jean-Claude Juncker, nu ar fi făcut niciodată aşa ceva”, adaugă diplomatul. Iar De Volkskrant trage concluzia:

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a încercat să calmeze spiritele afirmând că “stabilitatea financiară şi bancară” a Republicii Cipru este prioritară, dar, în zadar.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect