Diplomaţie fără voce

Cu un ministru al Afacerilor Externe înstrăinat, pe de-o parte, şi o coaliţie nu tocmai unită, pe de alta, guvernul Angelei Merkel trebuie traverseze un context internaţional din ce în ce mai dificil. Este o nesiguranţă care afectează întreaga Europă.

Publicat pe 5 septembrie 2011 la 14:04

Cât mai poate un guvern s-o ţină tot aşa? Germania este mai importantă în Europa de astăzi decât a fost vreodată, iar politica ei externă este mai slabă ca niciodată. Criza de politică externă deşiră ceea ce era odată politică internă. Soarta acestei guvernări se decide pe baza unei singure întrebări: dacă reuşeşte să redefinească poziţia Germaniei în Europa. Patetic spus: dacă reuşeşte să-i facă pe germani din nou băştinaşi ai Europei.

Cancelarul tremură însă pentru majoritatea ei în procesul de salvare a euro. Colega de cabinet Ursula von der Leyen foloseşte vidul de viziune strategică al lui Merkel pentru a se profila ca potenţială succesoare. Ea a declarat că aspiră la “Statele Unite ale Europei” .

Şi tocmai în aceste vremuri de primat al politicii externe asupra celei interne, Germania are un ministru de Externe pe care nimeni nu-l mai ia în serios. Încercările zadarnice ale lui Guido Westerwelle de a pune prăbuşirea lui Gaddafi pe seama sancţiunilor germane au dezvăluit iar tuturor dezorientarea politicii germane. În cauză nu este doar el, ci întreaga politică externă germană.

Un mit depăşit

Europa nu poate fi salvată nici în ciuda nemţilor şi nici fără ei. Germania este pusă în faţa unei întrebări existenţiale, la fel de importantă ca reînarmarea, orientarea către Occident sau Ostpolitik: Cum să continue germanii în Europa? Politica europeană, odinioară domeniul tehnocraţilor, a devenit scena crizei germane de identitate. Vechiul dicton potrivit căruia ţara este prea mică pentru hegemonia în Europa şi prea mare pentru a fi un talger al unei balanţe echilibrate pare depăşit.

Newsletter în limba română

Deal-ul consacrat în care Germania era puterea economică, în timp ce Franţa dădea greutatea politică, nu mai funcţionează. Înainte Germania putea cumpăra puterea. Astăzi este şi o putere politică inconturnabilă în Europa. Europa nu poate fi salvată nici împotriva Germaniei, şi nici fără ea.

Moneda comună euro a fost introdusă la presiunea franceză pentru a împiedica o hegemonie germană în Europa. Dar ea a devenit, în mod ironic, fundamentul unei dominanţe germane. Germanii sunt câştigătorii Europei, şi totuşi mulţi dintre ei se simt înşelaţi de Europa. Euro i-a transformat pe nemţi în hegmonul fricos al Europei. Germania se teme de Europa, iar europenii se tem de puterea Germaniei. Germanii trebuie acum să reconstruiască UE chiar în momentul în care încep să nu se mai perceapă ca europeni model, ci ca victime. Europa era odată o valoare în sine. Acum însă mulţi cred că “mai multă Europa” ameninţă valorile şi bunăstarea.

O transformare după propriul chip

Mânat de la spate de pieţe, cancelarul Merkel construieşte noua Europă în modul camuflaj, cu pelerina invizibilităţii. Merkel luptă oficial pentru răspândirea culturii stabilităţii germane, dar termeni precum guvernarea economică, ministru de finanţe european, euroobligaţiuni, şi acum chiar Statele Unite ale Europei au intrat în sfera posibilului prin politica ei.

Germania a început să transforme Europa după propriul chip, zburând chiar sub radar: Nicolas Sarkozy, odinioară purtătorul de cuvânt al statelor îndatorate, este astăzi luptător pentru stabilitate.

Guvernul trebuie să renunţe la rigiditatea strategică şi să-şi asume faptul că poziţia germană s-a schimbat mai puternic decât ne-ar face să bănuim muţenia Berlinului.

Pe lângă problema Europei, cea de-a doua întrebare fundamentală rămâne cea a războiului şi a păcii. Care este morala intervenţiilor din ultimele două decenii – din Bosnia, Afganistan şi până în Libia? Să ne retragem cât putem de repede şi să nu mai participăm niciodată la astfel de operaţiuni? Războiul din Libia ridică îndoieli, chiar dacă nu este un model. “Cultura reţinerii” nu are voie să devină sinonimă cu reţinerea, exagerată moral, cu orice preţ.

Noi parteneri pentru Germania

În al treilea rând, o altă întrebare-cheie este legată de Israel. Cum se va comporta Germania în septembrie, atunci când palestinienii vor cere în faţa Naţiunilor Unite recunoaşterea lor ca stat? Mai poate fi respinsă această dorinţă cu dispreţ după Primăvara Arabă? Trebuie să scăpăm de ritualurile păguboase ale diplomaţiei în Orientul Mijlociu fără să ne poziţionăm împotriva Israelului sau a SUA.

Decizia de a nu participa la intervenţia din Libia a plasat Germania alături de Rusia, China şi India. Germania are nevoie de noi parteneri strategici. Dar nu putem să facem din acest motiv politică pe cont propriu, separat de blocul european. Avem nevoie de întreaga Europă, pentru a putea concura cu China - şi, invers Europa are nevoie de noi pentru a conta în lume.

Ce Europă vrea Germania? De ce fel de Germanie are nevoie Europa? Doar dacă găsim un răspuns la această întrebare, acest guvern mai are o şansă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect