Alegeți o limbă
Este acesta un semn al vremurilor? Duminica trecută, un articol asigura că "aidoma lui Hitler, Angela Merkel a declarat război Europei", de data aceasta pentru a extinde "spaţiul vital economic" al Germaniei. Comparaţie absurdă, dar care răspunde într-un fel la unele pancarte fluturate demult pe străzile din Atena şi mai recent din Nicosia.
Acest articol a făcut mult zgomot mai ales fiindcă a fost publicat pe site-ul internet al unui ziar considerat ca fiind unul dintre cele mai bune ziare europene, El País. Pentru prima oară, paralela dintre cancelar şi dictator a ajuns pe paginile (electronice, nu încă pe ediţia hârtie) presei aşa-zise serioase şi de calitate. În faţa reacţiilor vârtoase, El País a retras articolul cu pricina, scris de un editorialist extern şi ne-reprezentând deci linia editorială a ziarului.
Criza cipriotă pentru moment nu s-a repercutat în criza euro, dar va fi accentuat în orice caz diviziunile şi resentimentele care vatămă Europa de când criza economică şi politica de austeritate zguduie societăţile. Neîncrederea tradiţională faţă de "Bruxelles" şi birocraţii săi s-a transformat în antagonism între Nordul şi Sudul Europei, şi într-un amestec toxic de sfidare şi de agresivitate împotriva Germaniei, acuzată de a dori să-şi impună modelul şi voinţa proprii tuturor popoarelor Uniunii.
La diferite niveluri, şi prin puncte de vedere analitice sau mai angajate, această tendinţă se regăseşte desigur şi în presa europeană. Sau mai degrabă în presele europene, întrucât opiniile, sensibilităţile şi aşteptările pot varia enorm de la o ţară la alta. Iar aceste articole, aceste prime pagini, aceste polemici, se regăsesc pe Presseurop, a cărui linie editorială este de a reflecta dezbaterile care frământă continentul nostru.
La lectura comentariilor cititorilor noştri, constatăm cât de mult această atmosferă pătrunde mentalităţile şi spaţiul public. Mulţi cititori se simt obligaţi să apere, sau chiar să justifice, viziunea lor asupra lumii şi stilul lor de viaţă. Alţii îşi pun întrebări despre Europa care se construieşte astăzi. Şi, în sfârşit, alţii deploră faptul că articolele noastre, şi discuţiile care le generează, contribuie la aceste diviziuni.
Europa, şi în special Uniunea Europeană, trec printr-o perioadă dificilă. La repunerea sub semnul întrebării a echilibrelor mondiale se adăugă o destabilizare a modelului nostru politic, economic şi social, şi o pierdere a semnificaţiei a ceea ce europenii au construit din 1945 încoace. Lectura cotidiană a presei se aseamănă astfel în multe privinţe cu a face cronica unei depresii, cu accesele ei de pesimism şi mânie. Dar răul subiacent, pe care europenii l-au ignorat timp de decenii, este ignoranţa şi neînţelegerea a ceea ce ceilalţi trăiesc, gândesc şi simt.
A fi confruntat cu stereotipuri şi denigrare din parte celorlalţi este evident neplăcut şi adeseori injust. Dar această conştientizare este probabil necesară pentru a depăşi criza de încredere prin care trece Uniunea. A ignora simptomele acestei ignoranţe reciproce înseamnă a se priva de mijloacele de a o combate. Fiindcă, chiar şi în diviziunile noastre, destinul nostru este acum comun.
