Alegeți o limbă
Ultimul Consiliu European, ţinut în 4 februarie, a deschis cutia Pandorei. La propunerea Angelei Merkel (cu sprijinul unui Sarkozy servil), un pact de competitivitate pentru zona euro este acum pe masă, cu scopul de a contracara creşterea şi relaxarea fondului de salvare pentru ţările cu dificultăţi. Acesta este un pas înainte pentru a depăşi uniunea monetară şi pentru a se apropia de acea guvernanţă economică pe care toţi o doresc. În esenţă, pactul menţionează sfârşitul indexării salariilor pe inflaţie [care persistă în multe ţări din zona euro] în favoarea unui raport între salarii şi productivitate, înscrierea în lege a unui plafon de deficit şi de datorie publică, armonizarea vârstei de pensionare, o aceeaşi bază de calcul al impozitelor pe întreprinderi, o strategie comună de salvare a băncilor în dificultate, şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi a programelor de formare.
Şi totuşi există mai multe căi spre un guvern economic european. Cea aleasă este aidoma tendinţelor conservatoare celor mai mulţi dintre liderii europeni. Germania şi Franţa sunt guvernate de executivi şi lideri de dreapta, iar preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi Preşedintele Comisiei, José Manuel Durão Barroso sunt de asemenea de dreapta, ca să nu mai vorbim de Guvernatorul Băncii Centrale Jean-Claude Trichet. Ei sunt cei care astăzi indică această cale de ieşire din criză şi definesc viitorul Uniunii.
Pactul de competitivitate nu a fost încă aprobat şi va trebui să se mai maturizeze înainte de următorul Consiliu în luna martie. Ştim că metoda şi conţinutul său nu sunt împărtăşite de toţi. Aprobarea acestuia va depinde de miniştrii economiei din zona euro, ceea ce a ridicat proteste în Comisia Europeană, care se află astfel scurt-circuitată : la ce serveşte dacă este ocolită pentru o reformă atât de importantă ?
Apusul unui model european de dialog social
În ceea ce priveşte conţinutul planului, diferite ţări şi actori economici şi sociali se întreabă ce va mai rămâne din modelul european de dialog social dacă factori precum salariile şi pensiile sunt stabilite de sus. La ce vor mai servi pactele sociale, atât de inerente în cultura europeană ? Dacă, în convenţiile colective, se taie legătura dintre salarii şi evoluţiile preţurilor (evoluţie deja trecută, nu proiectată), s-a terminat cu clauza de revizuire [în vigoare în Spania, de exemplu], care permite adaptarea creşterii salariilor la inflaţie şi prevenirea pierderii continue a puterii de cumpărare, în acelaşi timp asigurând întreprinderile de a-şi recupera pierderile de provizie.
Faţă de pragmatismul american, Europa îngheaţă în rigiditatea ei. Cum va ieşi ea din recesiune în viitor, dacă deficitul sau datoria sunt limitate prin lege ? Prin practicarea de excepţii selective, în funcţie de puterea fiecărei ţări - cum a fost cazul pentru Germania şi Franţa, atunci când din 2001 (înainte de sosirea marii recesiuni), ele au depăşit cinci ani la rând criteriul deficitului public (3% din PIB) stabilit de Pactul de stabilitate şi de creştere. Sau făcând ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat atunci când ţări precum Italia depăşesc voios şi sistematic toleranţele pentru datoria publică (60% din PIB).
Marea recesiune lasă urme adânci, în care interpretarea modelului social european este din ce în ce mai restrânsă. O interpretare care evită anumite aspecte - de exemplu cine au fost principalii responsabili pentru această criză, ce idei au favorizat-o, cine au fost primii beneficiari ai dezechilibrelor la corectarea cărora se munceşte acum din greu. Uluitor.
Din Budapesta
Orbán digerează prost iniţiativa germano-franceză
"Un prânz lung, o indigestie" : citat în prima pagină a ziarului Népszabadság, Viktor Orbán nu a apreciat prânzul de lucru al şefilor de stat şi de guvern din Europa din 4 februarie. Întrucât proiectul de pact de competitivitate prezentat de Germania şi Franţa face umbră programului pe care prim-ministrul maghiar dorea să-l supună celor Douăzeci şi Şapte în decursul preşedinţiei UE a ţării sale, care se încheie în 30 iunie. Cotidianul a explicat că cele şase măsuri pe care Orbán le va propune în curând, printre care armonizarea politicilor economice ale statelor membre şi evaluarea performanţei lor economice, vor fi dificil de conciliat cu pactul germano-francez menit celor şaptesprezece ţări din zona euro. Potrivit Népszabadság, Viktor Orbán înţelege necesitatea de a apăra moneda euro, dar regretă faptul că acest caz nu relansează dezbaterea asupra temei "Europa de bază" şi "Europa de periferie".
