Alegeți o limbă
Europa a trăit această săptămână un fel de doliu colectiv neaşteptat şi paradoxal. Neaşteptat prin natura însăşi a evenimentului - un accident de avion - şi paradoxal prin personalitatea victimei principale, euro-scepticul preşedinte polonez Lech Kaczynski. Mass-media de pe întregul continent a acoperit drama în aşa fel încât polonezii au părut mai aproape decât oricând de omologii lor europeni. O zi de doliu a avut desigur loc la Bruxelles, dar şi în mai multe ţări din estul UE, în Rusia, locul accidentului, în Ucraina şi în Turcia. Un minut de tăcere foarte mediatic a fost ţinut în Spania înainte de meciul dintre Real Madrid şi Barcelona. Gesturile de solidaritate emoţională au fost numeroase.
Dar să nu fie nicio greşeală. Această unanimitate în simpatie, axată pe Lech Kaczynski, nu se limitează la preşedintele defunct. Prin el, europenii au integrat în memoria lor istorică comună tragedia de la Katyn şi repetiţia acesteia prin pierderea în acest accident a unei părţi din elita poloneză actuală. Prin gesturile de simpatie ale lui Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, liderii UE au salutat mai ales posibilitatea unei reconcilieri între Rusia şi Polonia, şi prin urmare a unei destinderi între Moscova şi UE. Prin doliul unificator al polonezilor, indiferent de convingerile lor, a devenit evident faptul că la 6 ani după extindere, ceea ce afectează profund un popor european priveşte de asemenea şi vecinii săi. Prin dispariţia sa, naţionalistul Kaczynski şi-a adus contribuţia la construirea unei identităţi europene comune.
Polonezii sunt deja împărţiţi cu privire la moştenirea politică a lui Lech Kaczynski. Decizia de a fi îngropat în Catedrala Wawel din Cracovia, alături de regii Poloniei, împinge adversarii lui să amintească faptul că, în politica lui, el nu a fost un unificator. Oricine ar fi succesorul său, liderii UE nu trebuie să uite că preşedintele dispărut a apărat ceea ce el considera ca fiind interesele ţării lui, dar nu a reprezentat întotdeauna majoritatea poporului său, mai euro-entuziast decât el. Cu Kaczynski, Polonia a fost prea des considerată ca nefiind un partener de încredere. Emoţia actuală trebuie să fie o ocazie de a reechilibra relaţiile între Varşovia şi celelalte capitale. Europenii ar trebui de asemenea să încurajeze apropierea dintre Polonia şi Rusia, care este în sensul istoriei şi în interesul tuturor. Caracteristica emoţiilor este durata lor redusă. Sperăm că aceste consecinţe pozitive ale doliului polonez să fie durabile. Eric Maurice
